Câți bani poate aduce o campanie mediatică

Două momente, al căror liant a fost unul temporal, weekendul, mi-au atras atenția. Profesorul Kishore Mahbubani de la Universitatea din Singapore, într-un interviu pentru CCTV, afirma că, în timpul Războiului Rece, SUA a stat alături de China “chiar dacă China NU era o democrație”, iar Rusia a stat alături de India chiar dacă “India ERA o democrație”, concluzionând că, “atunci când e vorba de politica externă a unei țări, nu există democrație”. Și… premierul Ponta, care a ieșit public într-o conferință de presă alături de ministrul de Externe pentru a-și exprima compasiunea față de familia primului român decedat în criza ostaticilor din Algeria, a transmis într-o propoziție, probabil trecută cu vederea de jurnaliștii prezenți, că va pune la dispoziția tuturor actorilor însărcinați cu siguranța și securitatea țării toate resursele financiare și  logistice pentru a preveni astfel de situații.

Întorcându-ne la perioada anterioară acestui weekend, am putut observa o adevărată campanie de comunicare, deloc subtilă, a unor situații critice, în care bombe au fost dezamorsate, atacuri teroriste sau cibernetice au fost respinse, în care Serviciul Român de Informații  a fost forța nevazută, dar cunoscută, care a salvat, a prevenit, a vegheat.

Pentru cei puțini care și-au pus întrebarea de ce a fost SRI atât de activ mediatic la acest început de an, răspunsul este simplu: pentru că acum se decide bugetul țării și împărțirea acestuia.

Sensibilizarea opiniei publice față de conflictele  transnaționale cărora  România le poate cădea victimă  îi dă premierului Ponta oportunitatea și motivul de a dubla bugetul instituției condusă de “agentul schimbării” (mă gândeam la cultura organizațională) George Cristian Maior.

În definitiv, n-ar trebui să fie nevoie de “artificii” pentru ca acest serviciu să beneficieze de tot suportul necesar. Ofițerii de informații sunt primii cărora le revine responsabilitatea securității și siguranței naționale, iar areale care n-ar fi fost în mod normal pe harta amenințărilor se dovedesc a fi posibile surse de risc pentru români. Un singur român mort în Algeria (între timp au murit doi) poate determina, cum probabil se va și întâmpla, alăturarea trupelor noastre armate lângă cele franceze din Mali. SRI trebuie să fie pregătit pentru amenințările tot mai neconvenționale și asimetrice aduse de globalizare. Excepționala capacitate a HUMINT-ului  din interior nu poate suplini nevoia de suport SIGINT pentru care nu putem opera cu limitele  bugetare ale unei țări cu economie afectată. Parteneriatul nostru cu NATO ne-a obligat la anumite standarde și se presupune că administrația de la București, indiferent de cine este condusă ea, le-a subsumat în momentul aderării.

În egală măsură, însă, cred că premierul Ponta îi e dator moral și bugetar nu doar SRI-ului, față de care poate nutri și sentimente personale, ci și față de DGIA, de pildă. Lipsa unei campanii de comunicare a aportului ofițerilor aparținând acestei structuri la produsele NIFC care ajută la planificarea și derularea misiunilor NRF sau a CJTF nu înseamnă o nevoie mai mică de buget mare, ci pur și simplu discreția care face parte din jurământul militar rostit în fața propriei conștiințe.

Dincolo de bani, Victor Ponta are ocazia, și abia pentru asta ar putea fi memorabil, să tuteleze, împreună cu parlamentarii partidului pe care îl conduce, o reformă legislativă în domeniul Intelligence, adaptată realităților actuale ale mediului de securitate. Entități precum CNI și OII nu și-au dovedit utilitatea, ba dimpotrivă, s-au suprapus peste produsele analiștilor primari și cel mai adesea au fost redundante.  Nemaivorbind că statutul lor este ambiguu și acțiunea lor adesea se află nu sub comanda CSAT, ci a unui singur om. Lipsa procedurilor lasă loc bănuielilor de folosire a informațiilor în scopuri politice, mai ales atât timp cât nu există control parlamentar.

Se impune, în același registru, și o responsabilizare legală a consumatorilor de intelligence. Nu cred că toate vinovățiile trebuie să fie prezumate doar în cazul producătorilor de intelligence, ci şi în cel al beneficiarilor.

Așadar, premierul Ponta are create condițiile unei implicări la nivel pragmatic, dar și din punct de vedere conceptual pentru care îi vor fi recunoscători nu doar cei care cheltuiesc bugetul de anul acesta până la cel de anul viitor, ci și generațiile viitoare.

De asemenea, un tratament egal față de actorii statali din mediul de securitate ar fi lăudabil și ar consolida imaginea unui lider de anvergură națională, care transcede relațiile alianțelor personale sau calculele de securizare a viitorului său politic.

Și sfârșind cu începutul, extrapolând concluzia profesorului Mahbubani, aș spune că, atunci când e vorba de securitatea națională, pot accepta chiar și că, la limită, nu există democrație. Dar măcar s-o mimăm!

Luni, 21 ianuarie 2013