OraNoua.ro
Publicat în 1 iulie 2015, 15:55 / 314 elite & idei

Floriana Jucan: Danny Ayalon – Război și pace la Tel Aviv

Floriana Jucan: Danny Ayalon – Război și pace la Tel Aviv

de Floriana Jucan

La 67 de ani de la proclamarea independenței, Israelul a pus bazele unui stat modern și democratic, într-o regiune unde, în ultimele secole, sigura lege a fost cea a haosului și dezordinii.

Despre viitorul unei naţiuni miraculoase, într-un interviu în exclusivitate pentru Q Magazine, ambasadorul Danny Ayalon.

 Naivitatea ideologică a lui Barack Obama

Domnule ambasador, unul din motivele de disensiune dintre administraţia Obama şi Benjamin Netanyahu este dosarul nuclear iranian. În urma discuţiilor de la Lausanne, cele şase puteri mondiale au ajuns la un acord de principiu care va fi perfectat în detaliu până la finalul lunii iunie. Cum va influenţa rezultatul negocierilor balanţa de putere în Orientul Mijlociu?

Trebuie să înţelegem că, în prezent, Iranul este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii regionale, dar şi internaţionale.

Regimul de la Teheran nici măcar nu mai ascunde faptul că susţine terorismul din Siria sau Yemen. Să îi oferi unui astfel de regim o putere de negociere atât de mare este un act de nebunie, în condiţiile în care poate deveni oricând o ameninţare nucleară. Încheierea unei înţelegeri pe marginea dosarului nuclear, cu numeroase concesii făcute în favoarea regimului de la Teheran, transmite, totodată, un semnal global: dacă Iranul a călcat în picioare legile şi tratatele internaționale, sfidând chiar şi marile puteri, atunci alte state de ce nu ar face acelaşi lucru. În cazul în care Iranul este beneficiarul unor privilegii, de ce nu ar vrea Venezuela aceleași privilegii, și Turcia, Arabia Saudită, Egipt sau alte țări?

Regimul de la Teheran nu înţelege decât de forţa sancţiunilor. Singurele dăţi când Iranul a făcut compromisuri a fost atunci când a existat o amenințare reală, ca în 2003, când spectrul unui conflict armat cu SUA i-a adus la masa negocierilor.

Apropierea de Iran nu face decât să extindă incertitudinea strategică în Orientul Mijlociu, contribuind la creșterea prestigiului ayatolahilor care au reușit, în ciuda tuturor vulnerabilităţilor acestui regim, să manipuleze puterile mondiale, în special Statele Unite. În loc să ne purtăm cu mănuşi cu Iranul, ar trebui să existe mai multe cerinţe şi mai multe sancţiuni din partea comunităţii internaţionale în general, şi a ţărilor negociatoare în particular.

 

Preşedintele Obama a fost cel mai vehement susţinător al Iranului, ajungându-se până într-acolo încât unii analişti consideră că acesta îşi doreşte un „deal” mai mult decât însăşi regimul de la Teheran.

Este în interesul Americii, şi al nostru, al tuturor, să se ajungă la un consens în criza iraniană. Căile prin care se încearcă soluționarea acestei probleme sunt însă greșite.

În trecut, iranienii știau cum să fie flexibili și să accepte condițiile Vestului. Atitudinea lor s-a schimbat, mai ales în ultima perioadă, pe fondul slăbiciunii lui Obama care a făcut foarte multe concesii pentru a-i ține pe iranieni la masa negocierilor. Desigur, aici este vorba şi de o naivitate sau o slabă înţelegere a regimului de la Teheran din partea administraţiei de la Washington. Dacă nu înţelegi mentalitatea, cultura unui popor, atunci raportarea la acesta poate fi uneori neadecvată.

Privind spre Asia!

 

Aşadar, să interpretăm ultimele decizii ale lui Obama în materie de politică externă – apropiere de regimul castrian, de ayatolahi – prin această optică a neînţelegerii adecvate a realităţilor geopolitice ale vremii?

În ultimul său mandat, Obama a pus accent pe zonele pivot din Asia şi America Latină. Pe măsură ce devine independentă energetic, pentru America Orientul Mijlociu nu mai prezintă atât de mult interes. Această viziune este însă greşită, întrucât radicalismul lumii arabe, mai ales în contextul actual, este în creştere, şi trebuie să fie îndiguit.

În caz contrar, haosul se va instaura în regiune, având repercusiuni şi asupra SUA, fără îndoială. De aceea, retragerea americanilor din Orientul Mijlociu este un calcul greşit!

 

Deci Obama face prea multe concesii?

Preşedintele american a pus bazele unei ideologii a interacţiunii cu acele state care erau văzute în mod tradiţional ca duşmani, având ca misiune resetarea relaţiilor, apropiere ere şi, în ultimul rând, să facă pace. Obiectivul în sine este lăudabil însă, întotdeauna, în astfel de cazuri, ar trebui să existe reciprocitate.

Acţiunile recente ale administraţiei Obama ne-a arătat că face prea multe concesii, că oferă prea multă încredere, fără să primească acelaşi lucru la schimb. Un exemplu ar fi Siria. În urmă cu ceva vreme, la Washington se discuta despre faptul că regimul lui Bashar al Assad a trecut o linie roşie, iar acum se pare că Obama s-a acomodat cu ideea rămânerii acestuia la putere.

Acelaşi scenariu are loc şi în Yemen, unde rebelii Houthi şi-au făcut de cap, fiind nevoie ca saudiţii să îşi asume rolul de lideri în formarea unei coaliţii pentru a-i combate. Repet, acest lucru a fost posibil pe fondul absenţei americanilor care se retrag din Orientul Mijlociu.

China ameninţă Coreea de Sud și Japonia, Rusia a devenit un pericol exponenţial după anexarea Crimeei, Yemen, Siria și Irak au căzut pradă radicalismului şi terorismului. Este clar că politica reconcilierii şi a pacifismului este extrem de periculoasă dacă nu există reciprocitate. Viziunea lui Obama este una limitată, pe termen scurt.

 

Pe fondul acestei reorientări a SUA, dar şi în eventualitatea semnării unui acord cu Iranul, care ar trebui să fie strategia Israelului ca să contrabalanseze posibilele ameninţări venind din partea Teheranului?

În primul rând, Israel va trebui să-și regândească politicile strategice şi regionale, ceea ce înseamnă posibile alianţe cu parteneri din regiune, state arabe moderate, cum ar fi Egiptul sau Iordania de pildă. Concomitent, Tel Avivul trebuie să îşi evalueze şi eventual să îşi sporească capabilităţile militare.

Deci, două tipuri de măsuri – prevenţie şi apărare pe teren, şi formarea unor alianţe cu parteneri care au acelaşi interes în combaterea pericolului iranian.

Desigur, şi comunitatea internaţională joacă un rol important dacă va continua să pună presiune pe regimul de la Teheran, iar o schimbare de leadership la Casa Albă, în 2016, ar putea să impună mai multe sancţiuni Iranului.

Israel trebuie să-și sporească capabilitățile militare!

 

Mai există parteneriatul SUA – Israel? O relaţie atât de rece între liderii celor două state nu cred a mai existat din 1991…

Într-adevăr, este fără precedent, în istoria comună a celor două state, o astfel de răcire între liderii lor. Însă nu trebuie uitat că cele două naţiuni formează o alianţă naturală, iar Israelul se bucură de un foarte mare suport în SUA, la fel cum şi SUA se bucură de acelaşi grad de încredere la Tel Aviv. Mai mult, pragmatismul lui Obama şi Netanyahu trebuie să prevaleze, întrucât sunt uniţi de scopuri comune în această zonă a lumii – ISIS, Iran, radicalismul musulman, chestiunea palestiniană.

 

Mutându-ne spre sfera politicii interne… înainte de alegerile din această primăvară au avut loc câteva demonstraţii împotriva lui Benjamin Netanyahu, chiar mai mult, sondajele îl declarau perdant. Cu toate acestea, „Magicianul” a reuşit să surprindă din nou cu o victorie, aflându-se deja la al patrulea mandat din postura de cel longeviv premier al Israelului în cei 67 ani de existenţă. Cum a reuşit?

Benjamin Netanyahu este cel mai bun combatant de campanie din lume, şi nu cred că cineva se mai îndoieşte de succesul său. Campania lui Bibi a fost divide şi cucereşte, ceea ce a şi reuşit să facă, determinându-şi opozanţii să se canibalizeze între ei!

Ceea ce au sperat mulţi, printre care şi preşedintele Obama, că Bibi va fi schimbat nu a fost decât o fantasmă fără corespondent în realitate. Sondajelor le-a lipsit acurateţea. În Israel circulă o glumă, că oamenii spun adevărul în sondaje, dar mint în ziua alegerilor. Am mai asistat la astfel de scenarii, când sondajele arătau stânga învingătoare… dar adevărul este altul!

Pacea nu poate exista fără compromisuri

 

Acest mandat va fi, fără îndoială, unul extrem de dificil pentru premier, date fiind toate problemele pe care trebuie să le înfrunte, mai ales în termeni de politică externă. Probabil că pe lângă dosarul nuclear, chestiunea palestiniană rămâne o piatră de hotar pentru Bibi, mai ales că Autoritatea Palestiniană începe să se bucure din ce în ce mai mult suport internaţional. Cum interpretaţi, în termeni de realpolitik, admiterea Palestinei ca membră a Curții Penale Internaționale?

A fost un eşec pentru politica internă a Israelului, însă nu a fost nici prima şi nici ultima înfrângere de acest fel. Lipsa de viziune în gestionarea chestiunii palestiniene a adus la acest rezultat, întrucât există membri ai comunităţii internaţionale care consideră că poţi crea un stat doar pe hârtie. Realitatea de pe teren este însă cu totul diferită. Toată lume vorbeşte despre drepturile palestinienilor, dar există şi drepturile evreilor. Cu ele cum rămâne? Dreptul nostru la determinare, suveranitatea statului evreu? Pe de altă parte, Autoritatea Palestiniană spune că doreşte pacea, dar nu vor nici reconciliere, nu vor coexistenţă, iar acţiunilor lor dovedesc contrariul. Un prim pas în vederea rezolvării chestiunii palestiniene ar fi schimbarea mentalităţii, să nu îi mai înveţe pe copiii la şcoală că au obligaţia morală de a distruge Israelul. Au existat numeroase dăţi când Israelul a arătat că vrea să găsească o soluţie consensuală, în 1993, la Oslo de pildă, sau în 2005 când Ariel Sharon le-a dat Fâşia Gaza. Singurii care au fost inconsistenţi, schimbându-şi poziţia de numeroase ori, au fost chiar palestinienii. Atât timp cât avem leadership palestinian care vorbeşte despre joc cu sumă nulă, atunci este destul de evident că nu există un partener de dialog.

Dacă Israelul este presat de comunitatea internaţională să cedeze în faţa Autorităţii Palestiniene, atunci trebuie să ne asigurăm că nu se repetă scenariul din Fâşia Gaza care a fost transformată într-o baza militară a Hamasului şi Iranului. Pacea nu poate exista fără compromisuri de ambele părţi!

 

Aş vrea, din postura de student la Studii Iudaice, să le transmit colegilor şi profesorilor mei câteva lucruri despre Israel de la un lider care a promovat diplomaţia acestei ţări în lume. De ce să fim alături de poporul evreu?

Pacea este o condiţie morală a poporului evreu. Israel crede în pace, este un stat pacifist şi a dovedit acest lucru cu Egiptul căruia i-a cedat Peninsula Sinai, sau cu Iordania. Acolo unde a existat voinţă de ambele părţi, a fost şi o cale pentru găsirea unei soluţii în vederea încetării conflictului. Aşadar, lumea arabă şi comunitatea internaţională trebuie să înţeleagă că dacă există un partener de dialog, atunci Israelul se poate acomoda, cum a făcut-o în trecut. Să critici Israelul este bine, să încerci să îl delegitimizezi este greşit!  Israelul este singura ţară stabilă din Orientul Mijlociu, fiind o democraţie reală unde drepturile tuturor cetățenilor săi sunt respectate. Este obligaţia morală şi interesul direct al comunităţii internaţionale să apere poporul evreu!

Danny Ayalon a fost ambasador al Israelului în SUA (2002-2006) și ministru de Externe adjunct. Din funcţia de consilier pe politică externă al premierului Ariel Sharon a jucat un rol important în procesul de negociere a păcii între Israel şi Palestina.

http://qmagazine.ro/

Ultima ora:

ObservatorVino și descoperă arta viitorului la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

PoliticAndrei Caramitru: Războiul din Ucraina si problemele pe care le avem acum vin de fapt dintr-o ideologie veche

EconomieRadu Hanga: OMRO IFN îşi continuă finanţarea prin bursă şi listează obligaţiuni în valoare de 10 milioane de lei

ExternSebastian Burduja: Vă propun să marcăm ziua Europei cu un exercițiu de sinceritate

SocialManuela Catrina: Cum stati cu parolele?

EvenimenteVino și descoperă arta viitorului la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

CulturaCristina Popescu: Faună protejată din Marea Neagră

EditorialRadu Puchiu: 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗲𝗿𝗳𝗲𝗰𝘁



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe