N-au trecut decât 22 de ani de la căderea comunismului, urmele socialismului de stat încă nu s-au şters din subconştientul românilor, vechii comunişti mai apar pe ici pe colo în viaţa publică şi totuşi monarhismul sau regalismul nu şi-a recăpătat forţa şi vigoarea perioadei pre-comuniste.

La intervale regulate, pricinuite de sărbători ale Casei Regale,  lumea politică devine inflamată de amintirea perioadei monarhiei. Spunem la intervale regulate, deoarece fenomenul nu este unul continuu, ci punctual şi selectiv. Nu există în comportamentul politic o stare de spirit permanentă cât mai ales un oportunism  de moment.

Onorarea Regelui

Cel puţin din punctul de vedere al disponibilităţii clasei politice de a-şi onora Regele, un singur gest ni se pare să fi fost cu adevărat util, şi anume invitarea Regelui, anul trecut, de a se adresa Camerelor reunite ale Parlamentului. Chiar dacă şi acel gest a fost unul cu o anumită tentă conjuncturală şi de răzbunare politică, discursul Regelui a reprezentat o adevărată cotitură în viaţa politică.

În schimb, sarabanda de „onorări” din această toamnă reflectă nu atât o dragoste sau un respect profund pentru Rege, ci mai mult un nou prilej pe care politicienii şi l-au creat pentru a câştiga puncte electorale. De exemplu, nu vedem sensul botezării unei piaţete anonime cu numele Regelui atât timp cât pieţe mai largi sau mai impunătoare (aşa cum ar fi meritat Regele Mihai) îşi păstrează încă numele pre-decembrist ori poartă nume vetuste sau meschine. Nu mai mult decât bulevardul pe care este aşezată piaţeta, în mod cinic, poartă numele unui general rus: Kiseleff ! Cât de multe puncte electorale a câştigat primarul Sorin Oprescu este neclar, dar apare în mod evident din partea Casei Regale o anumită goană după spaţiul public, un element de atitudine care nelămureşte pe mulţi dintre cei care într-adevăr şi-ar dori spaţii monumentale aflate sub numele Regelui.

Mai departe, ni se pare extrem de ciudată decorarea Regelui cu o „emblemă de onoare” care nu are decât rolul de a inversa valorile şi ierarhiile, căci, să nu uităm, Regele este ultimul Mareşal în viaţă al Armatei. Acceptată sau nu, aceasta este calitatea pe care o are, ori „decorarea” sa vine să fie acoperită de ridicol atât timp cât este vorba despre un însemn onorific, fără valoare militară.

Oricum, gestul rămâne, dar doar la un nivel strict politic, câtă vreme aceeaşi „emblemă de onoare” a fost acordată unei întregi pleiade de fotbalişti, oameni de afaceri, politicieni anonimi sau traseişti ce şi-au jucat rolul în „oastea de strânsură” a generalului Oprea.

Făţărnicia monarhismului preelectoral

La fiecare patru ani, Ziua Regelui apare de două ori: la 10 Mai, înainte de alegerile locale, şi la 25 octombrie, înainte de alegerile generale. Ambele ocazii sunt bune prilejuri pentru ca politicieni de diverse culori să se înghesuie pentru fotografii „de grup” în preajma Regelui. Casa Regală acceptă cu bunăvoinţă aceste manifestări, deoarece ştie foarte bine că de altele nu va mai avea parte, curentul politic dominant în România fiind cel pro-republican şi nu pro-monarhist. La rândul lor, politicienii ştiu foarte bine că rău nu are cum să le facă: ar putea câştiga câteva puncte din partea nostalgicilor monarhişti, iar contestatarilor Regelui oricum nu le pasă de opţiunile politice ale Casei Regale. Peste toate rămâne însă aniversarea de 91 de ani de la naşterea Regelui, un Rege care vede, an după an, schimonosirea unei clase politice care dincolo de teatrul jucat în preajma Casei Regale debordează de ipocrizie.

La mulţi ani,  Majestate!

Articol publicat pe www.qmagazine.ro