Adriana
Publicat în 31 iulie 2012, 11:24 / 643 elite & idei

Floriana Jucan: Nuferii lui Monet

Floriana Jucan: Nuferii lui Monet
+ Cultura • + Observator • + Revista Presei

Clemenceau, descriindu-l, vorbea despre el ca despre un om genial, extraordinar, ieșit din comun. Până zilele trecute, când am atins cu privirea nuferii reali ai grădinii sale de la Giverny, Monet era pentru mine bariera de dincoace a picturii. Am spus mereu că pentru mine, pictura s-a oprit la el. Tot ceea ce i-a urmat, cubismul, suprarealismul, modernismul, nu m-a mai emoționat la fel, deși iubesc gravurile lui Matisse cu care am îmbrăcat pereţii casei mele.

Acest patriarh al impresionismului spunea despre grădina sa că este adevărata lui „operă de artă” şi, într-adevăr, acest rai adamic îl întoarce pe vizitator la starea pură a naturii peste care suprapune „impresia” monetiană. De la Giverny am trecut pe acasă pentru a-l omagia cu o copertă pe Nicolae Steinhardt, borna spirituală în drumul românilor spre conștiința creştină şi deci, a iertării, şi am plecat apoi spre Londra pentru a „aprinde” flacăra olimpică. Pe străzile londoneze, m-a oprit şi m-a luat de mână Billy Elliot care mi-a arătat, într-un musical răvăşitor, ce înseamnă să ai un vis şi să crezi în el: Dumnezeu îl realizează.

Articol publicat pe http://qmagazine.ro/blog

Ultima ora:

ObservatorAlexandra Dobre: Pe 10 decembrie, intre orele 10.00 – 16.00, in cadrul Bibliotecii Nationale te astept la Bazarul de Craciun

PoliticVictor Negrescu: Trebuie să ne asigurăm că Austria rămâne izolată și că alte state nu se vor opune aderării României la Schengen

EconomieAndrei Caramitru: Problema pensiilor si a forței de munca. Si de ce vom deveni in 20 de ani o țara daco-asiatică

ExternMarco Badea, despre summitul ONU pentru climă

SocialLigi Deca, despre rezultatele la testele PISA: Nu am înregistrat pierderi semnificative în performanţele elevilor

EvenimenteAlexandra Dobre: Pe 10 decembrie, intre orele 10.00 – 16.00, in cadrul Bibliotecii Nationale te astept la Bazarul de Craciun

EditorialCristian Grosu: Banalul dolar și conștiința europeană

CulturaDan Mircea Cipariu: Lectură publică la Liceul Teoretic Național din București



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe