Matei Bogdan
Publicat în 30 martie 2022, 20:06 / 28 elite & idei

Floriana Jucan: Prof. Alina Miron, avocat pledant la Curtea Internațională de la Haga, despre ce șanse sunt ca Vladimir Putin să fie judecat

Floriana Jucan: Prof. Alina Miron, avocat pledant la Curtea Internațională de la Haga, despre ce șanse sunt ca Vladimir Putin să fie judecat

de Floriana Jucan

Să judecăm Rusia și să-l condamnăm penal pe Vladimir Putin pentru invadarea Ucrainei la 24 februarie 2022 este dezideratul multora. Cât de probabil și mai ales cât de posibil este acest fapt ține de limitele și competențele unor instituții pe care statele însele le-au fondat și cărora le-au trasat arhitectura. Zilele trecute, când Occidentul a sechestrat yahturile, avioanele private, companiile și alte bunuri care aparțineau oligarhilor ruși, Putin a spus că mitul proprietății a murit în lumea democrată și a dat o amnistie fiscală, timp de un an, tuturor rușilor, pentru a-și repatria averile. Occidentul nu își poate permite să îngroape, în plus, și mitul dreptului internațional. Q Magazine a vorbit cu Alina Miron, avocat francez, de origine română, care a pledat cauza mai multor state în fața Curții Internaționale de Justiție, cu sediul la Haga, despre șansele reale ale responsabilizării juridice a Rusiei și a președintelui său, potrivit normelor de drept în vigoare.

Continuare, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe