Opera Naţională București a intrat în circuitul european. A început să aibă cronici pozitive în reviste de specialitate din lume, pune în scenă coproducţii cu opere importante partenere, a reunit manageri, artiști şi regizori din toată lumea şi a adus la București nume mari ale genului. Mai mult decât atât, spectacolul „La Traviata” va fi închiriat de două Opere de peste Ocean: Opera Philadelphia şi Dallas Opera. Şi este doar începutul unui parcurs de manager al lui Răzvan Ioan Dincă.  Într-o seară, după verdiana „Nabucco” – privită de mine de această dată din perspectiva studentului la Studii Iudaice – am vorbit cu Omul despre Opera sa.

Ce va fi

Ce vom vedea în stagiunea 2014-2015 pe scena Teatrului de Operetă şi Musical ,,Ion Dacian”, primul teatru construit după 1989?

Stagiunea 2014-2015 înseamnă, în primul rând, un fel de ,,reînviere”, pentru că nu vom face altceva decât să reluăm pe noua scenă a teatrului spectacolele pe care le-am avut în repertoriu şi în acelaşi timp să ataşăm aceste spectacole unei ,,locomotive”. Această ,,locomotivă” este spectacolul ,,Fantoma de la Operă”.

Spectacol superb, la a cărui premiera am fost şi vă mărturisesc că toți cunoscuții şi cititorii mei m-au rugat să îi ajut pentru bilete, care se epuizaseră. Şi pentru operă fac cu plăcere „trafic de influenţă”!

Da, a fost o nebunie! Toate reprezentațiile s-au jucat cu casa închisă. „Fantoma de la Operă” are farmecul de a fi unul dintre cele mai vândute musicaluri din toate timpurile şi faptul că el se joacă acum în România a adus un capital de imagine extraordinar de important pentru Operetă. Nu în ultimul rând, faptul că această instituție și-a schimbat locul de desfășurare a spectacolelor a făcut necesar ca noul teatru să intre în conştiinţa bucureştenilor inclusiv ca spaţiu, iar „Fantoma de la Operă” a contribuit mult și la acest aspect. Iar de când am început să jucăm, de la sfârșitul lunii ianuarie, toate spectacolele pe care le-am desfăşurat în această nouă sală, şi nu au fost puţine, s-au jucat având biletele epuizate din timp, orice tip de reprezentaţie pe care am jucat-o acolo a beneficiat de sală plină, ceea ce contează enorm. Şi nu mă refer doar la spectacolul „Fantoma de la Operă”, ci şi la spectacole precum opereta „Silvia” sau musicalul „Romeo şi Julieta”.

Încetul cu încetul, vom repune în scenă și celelalte producții de succes alte teatrului: acum refacem „Rebecca”, apoi vor urma „Paris, mon amour”, „Liliacul”, „Voievodul ţiganilor”, „Văduva veselă”; vom reuşi să le readucem pe toate în forma lor iniţială într-un spaţiu nou. Imediat ce vom face acest lucru, putem să ne gândim și la stagiunea 2015-2016.

Schimbarea la faţă, schimbarea la sunet

Opera Naţională Bucureşti a suferit un amplu proces de renovare care a însemnat un efort financiar, dar, mai ales, de manageriere a acestei schimbări. Le povestim cititorilor puțin din această odisee căreia eu i-am fost cumva martor, fiind un insider al Operei Naționale?

Dacă vorbim despre Opera Naţională Bucureşti drept clădire, este important ce s-a întâmplat, în special în ceea ce priveşte beneficiile artistice. Se cunoştea faptul că Opera Naţională avea o acustică nepotrivită pentru o instituţie de acest gen, așa încât, în baza unui studiu efectuat de unul dintre cei mai importanţi specialişti în acustică din lume, am reuşit să implementăm cerinţele acestuia pentru a beneficia de o acustică corespunzătoare. Mai mult decât atât, după ce s-a renovat sala conform studiului de specialitate, măsurătorile efectuate de acustician după renovare au relevat că în acest moment acustica sălii este aproape perfectă pentru o sală de operă, ceea ce reprezintă un enorm câștig.

Un alt aspect important este modul în care sunt primiți spectatorii, faptul că aceștia intră acum într-un foaier în care toate componentele arhitecturale au fost recondiţionate și aduse în stadiul în care au fost concepute și executate iniţial.

Știu că, din păcate, în trecut au avut loc intervenții neconforme asupra foaierului, aplicându-se geamuri termopan albe, vopsite ulterior cu spray galben, în spaţii în care acestea nu aveau ce să caute, că s-au pus uşi acolo unde nu trebuia, s-au sudat uşi care nu trebuiau sudate etc.

Așa este, am găsit multe anomalii. S-a redat sălii cromatica iniţială, s-au recondiţionat scaunele, s-a refăcut fosa pentru orchestră, au intervenit foarte multe aspecte necesare îmbunătăţirii activității ansamblurilor. Baletul are acum trei săli complet renovate, cu o pardoseală specială pentru repetiţii, elastică, în aşa fel încât articulaţiile balerinilor să nu sufere. La fel şi pe scenă, s-a achiziţionat o astfel de pardoseală care se montează de fiecare dată înaintea spectacolelor de balet pentru a putea avea aceeaşi elasticitate precum cea pe care se repetă și pentru a preveni accidentele.

Un alt aspect important este că în locul atelierului de pictură s-a putut realiza o sală de repetiţii de mari dimensiuni pentru spectacole. Înainte, din păcate, toate repetiţiile aveau loc într-un spaţiu de 50 de metri pătraţi în care ar fi trebuit să se înghesuie corul, baletul, soliştii, lucru extrem de dificil, motiv pentru care scena ar fi trebuit să fie deseori folosită pentru repetiții în detrimentul spectacolelor efective. Acest aspect se putea repercuta fie asupra calităţii spectacolelor prin sacrificarea repetițiilor, fie asupra cantității acestora, prin reducerea numărului de reprezentații pentru a asigura calitatea. Faptul că acum avem o sală de repetiţii de aproximativ 600 de metri pătraţi este o reușită și un element valoros pentru toţi regizorii care montează aici, pentru asistenţii de regie, pentru artişti până la urmă, care se întâlnesc prima oară nu pe scenă, ci mai întâi în sala de repetiţii, aşa cum este normal, în favoarea spectatorului şi a actului artistic.

Lucrările nu s-au terminat încă, întrucât mai există o fază care va presupune şi elemente de consolidare.

Scena, la rândul ei, a fost dotată cu patru noi trape mari, plus o trapă pentru orchestră, la care se adaugă un număr important de ştăngi, ceea ce înseamnă că podul de scenă va funcţiona ca la Operetă, acţionat pe baza unui computer.

În ceea ce priveşte tehnica de scenă, aceasta a fost făcută de către o echipă profesionistă din Portugalia, o firmă cu un palmares impresionant în ceea ce priveşte realizările avute. La ora actuală, am obținut toate avizele şi autorizaţiile de funcţionare de care avem nevoie pentru a putea utiliza această tehnică de scenă, dar desigur că o să trebuiască o perioadă, și anume, un interval dintre stagiuni, pentru a realiza toate probele necesare. Noi am insistat să deschidem stagiunea 2014-2015 în 30 octombrie 2014, așa cum am promis spectatorilor, şi nu am avut timpul fizic pentru a trece la probele funcţionale pentru trapele de scenă, însă cum înainte aceste trape nu existau, în spectacolele care urmau să fie jucate nu era necesară folosirea lor. Drept urmare, abia din stagiunea viitoare urmează să fie folosită această tehnică de scenă.

Privind retrospectiv, a fost un an complicat, să jucați și spectacole, să fiți în acelaşi timp şi într-un şantier încă neterminat!

Într-adevăr! În mare parte, spectatorii şi artiștii au înțeles eforturile noastre, însă tot a trebuit să suspendăm câteva spectacole din activitatea teatrului, dar în acelaşi timp suntem foarte mândri că am putut să facem o stagiune predictibilă în acest an, o stagiune în care spectacolele au fost anunţate cu mult timp înainte în aşa fel încât spectatorii să poată să îşi cumpere bilete din octombrie până în iunie oricând ar vrea, ştiind ce spectacole, în ce dată, la ce ore, sunt programate, ceea ce este extrem de important, iar acest lucru s-a reflectat inclusiv în vânzări, încasările crescând exponenţial. Bugetul a fost unul destul de mic pentru suprafaţa acestei clădiri şi nu a putut să acopere toate necesităţile noastre. Mai avem de făcut o Sală Studio, o sală de repetiţii pentru orchestră, mai avem de făcut holuri, culoare, un bufet pentru personal, mai multe elemente care sunt necesare și care sperăm ca în decursul următoarelor luni să fie rezolvate din punct de vedere financiar, dar şi practic, din punctul de vedere al construirii lor.

Kobborg, la locul potrivit

Pe lângă spectacole de operă şi balet, în programul stagiunii figurează şi recitaluri, concerte, gale. Au aceste evenimente un public al lor? Cât de mult apreciază publicul bucureştean aceste manifestări?

Cu siguranță că au un public al lor, important este însă cum faci aceste evenimente, ce atenţie acorzi detaliilor. Am intenţionat în această stagiune să facem și concerte simfonice cu orchestra pe scenă, lucru care ajută foarte mult la îmbunătăţirea calităţilor orchestrei ca întreg.

Un eveniment care a avut un succes enorm a fost Gala Internaţională de Balet pe care directorul Companiei de Balet, Johan Kobborg, a organizat-o şi în care au fost prezenți mari balerini ai momentului, veniţi special aici pentru Johan şi pentru Alina Cojocaru, care au ridicat sala în picioare într-un fel în care în mod normal nu se întâmplă în cazul Operei. Am observat atunci cum spectatorii se ridicau în picioare, dând senzația că vor să urce pe scenă văzând cum, de exemplu, Osiel Gouneo, prim-solist de origine cubaneză și unul dintre marii balerini la ora actuală, sărea până la o înălțime impresionantă, sau felul în care aproape că plutea pe scenă Iana Salenko, o balerină de origine ucraineană extraordinar de talentată, cu o carieră internaţională fabuloasă.

Personal, cred că este extraordinar ce-a făcut Johan Kobborg la Bucureşti! Şi este impresionant ca de la Balşoi, Royal Opera House, Royal Danish Ballet, fiind unul dintre cei mai mari experţi ai dansului de tip „Bournonville” din lume,  Johan Kobborg a venit la noi şi, iată, are deja un an!

Într-adevăr, aportul lui se cunoaşte, atât prin calitatea spectacolelor de balet, cât şi prin faptul că avem o trupă extrem de omogenă care aduce pe scenă balerini din foarte multe ţări. Tot Johan, prin conexiunile şi prin extraordinara sa capacitate de muncă, a reuşit să atragă foarte multe beneficii comerciale şi nu numai către Opera Naţională Bucureşti. E foarte important că o astfel de personalitate precum Johan Kobborg ni s-a alăturat şi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă să rămână în continuare alături de noi până când se încheie ciclul pe care ni l-am propus împreună, şi anume până la încheierea mandatului meu de director general al acestei instituții, în decembrie 2017.

Despre anii care vin

Mi-ați spus că în curând veți anunța programul pentru anii următori. E posibil?

Dacă această stagiune a însemnat predictibilitate, stagiunea următoare va însemna stabilitate şi dezvoltare şi acest aspect se va vedea prin faptul că intrăm deja în coproducţii importante, cu titluri importante. În scurt timp anunţăm stagiunea 2015-2016 şi lucrăm pentru configurarea celorlalte două stagiuni, 2016-2017 şi 2017-2018. Iar dacă reuşim să facem în continuare ceea ce ne-am propus, cred că până la finalul acestui an calendaristic vom putea să spunem ce vor putea să vadă spectatorii în anul 2018.

De altfel, acest lucru este absolut firesc, în lumea operei mondiale aşa se lucrează în mod normal.

Încetul cu încetul, apărem şi noi pe harta operelor importante ale lumii, nu numai prin cântăreţii celebri pe care i-am avut de-a lungul timpului, ci şi prin calitatea actului artistic pe care acum încercăm să o afirmăm prin colaborarea cu mari regizori, cu mari dirijori, cu artişti importanţi români şi străini care fac ca Opera Naţională București să fie o operă deschisă şi, în acelaşi timp, primitoare; o operă în care se întâlnesc artişti din mai multe ţări, în care spiritul lor european se simte şi în care, cu multă plăcere, vin atât regizori precum Graham Vick sau Paul Curran, cât şi artişti români importanţi, inclusiv afirmați în străinătate.

Am observat că oferiți variante şi publicului iubitor de clasic, şi celor mai avangardiști, mai neconvenționali. De altfel, este un mix pe care l-am remarcat la operele din întreaga lume!

Generalizând, publicul de operă se împarte în aceste două mari categorii. Există un public conservator, pentru care opera înseamnă în principal muzică şi în secundar vizual şi teatru, iar acest secundar include faptul ca spectacolul de operă să fie o reconstituire istorică și regia trebuie să servească muzica în mod clasic. Și există și acel tip de public pentru care regizorul nu este pur şi simplu un om care recondiţionează istoric o epocă, ci un artist care spune ceva; acel tip de public consideră că regizorul este un creator, nu doar un arhitect. Aceste două curente sunt acum reprezentate şi în Opera Naţională București, în special prin spectacolul „Falstaff”, restul montărilor fiind în genere destul de clasice, care au un mare succes, dar în acelaşi timp observăm că şi „Falstaff” are un altfel de succes, pentru un alt tip de public.

Ce evenimente vor fi în această a doua parte a stagiunii?

Până la finalul stagiunii, mai avem trei premiere: va fi un triptic de balet foarte interesant care conține coregrafii reprezentative realizate de Yuri Possokhov, Jiri Kylian și Sir Frederick Ashton, va fi „Manon Lescaut” în regia lui Jonathan Kent, spectacol realizat în coproducție cu Royal Opera House și Shanghai Grand Theatre, va fi „Giselle” în coregrafia lui Johan Kobborg şi a vedetei internaţionale Ethan Stiefel. Apoi, teoretic, după fiecare stagiune ar trebui să fie o pauză, însă noi nu vom avea această pauză pentru că în acest interval vor avea loc Promenada Operei, Concursul Internaţional de Canto „Le Grand Prix de L’Opéra”, dar şi repetiţiile pentru Festivalul „Enescu”, unde vom participa cu o nouă producție a spectacolului „Oedipe”.

În spectacolele Operei Naţionale Bucureşti sunt invitaţi acum, mai mult ca niciodată, artişti români de prim rang care activează în străinătate. Există posibilitatea aducerii lor înapoi acasă, permanent, la Opera Naţională Bucureşti?

În general, artiştii de operă sunt fidelizaţi unei instituţii, dar ei circulă destul de mult liber. Şi dintre soliştii noştri sunt câţiva care activează și pe alte scene, deşi sunt angajaţi ai Operei Naţionale București. Din păcate, e foarte greu să concurezi la nivel salarial cu Operele din străinătate şi e foarte greu să îi aduci, de exemplu, pe doamna Elena Moşuc, pe doamna Ruxandra Donose, pe tenorul Teodor Ilincăi sau pe George Petean la Bucureşti drept angajaţi, dar este bine că totuși vin şi cântă atunci când există ocazii, când ne facem împreună programul. Dacă există o piedică în transformarea Operei Naționale București într-un punct de interes major pe scena culturală europeană, atunci piedica aceasta este faptul că nu putem oferi nişte salarii reprezentative oamenilor din lumea operei pentru a putea fi angajaţi aici.

Oamenii vor „Fantoma”

Musicalul „Fantoma de la Operă” a avut până acum vânzări-record, există o cerere foarte mare din partea spectatorilor care n-au reuşit încă să achiziţioneze bilete. Aveaţi aceste aşteptări când aţi obţinut drepturile pentru a realiza producţia?

Nu credeam că acest lucru se va putea întâmpla, dar când am văzut că „Fantoma de la Operă” se vinde atât de bine, mi-am dat seama ce dorință mare există în România pentru acest gen de spectacol şi pentru asemenea titluri. Şi atunci am început să programăm cât mai multe reprezentaţii, dar nu atât de multe încât să se epuizeze rapid, ci să existe o curiozitate şi o dorinţă a publicului în acest sens. Acest spectacol este doar începutul, vom continua şi cu alte musicaluri la fel de importante.

130

Cu un număr total de peste 130 de milioane de spectatori și încasări de peste 5,6 miliarde de dolari (mai mari chiar decât ale celebrelor filme hollywoodiene „Titanic”, „ET” și „Star Wars”), „Fantoma de la Operă” este cea mai longevivă producție de pe Broadway, depășind recordul de 7.486 de reprezentații stabilit de musicalul „Cats”.

70

„Fantoma de la Operă” 
a câștigat până în prezent 70 de premii importante, inclusiv 
3 premii Olivier, cel mai recent fiind Premiul Olivier pentru Cel Mai Popular Show în 2002, un Evening Standard Award, 
7 Premii Tony (printre care Cel Mai Bun Musical), 7 Drama Desk Awards și 3 Outer Critic Circle Awards.

151

Spectacolul a fost produs în 151 de orașe și 30 de țări din întreaga lume, printre care: Anglia, Australia, Austria, Africa de Sud, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Elveția, Germania, Hong Kong, Irlanda, Coreea, Mexic, Noua Zeelandă, Olanda, România, Scoția, Singapore, Spania, Suedia, Statele Unite, Ungaria, Taiwan și Thailanda.

Aţi preluat conducerea Operei Naţionale Bucureşti în urmă cu aproape doi ani. Cum vi s-a părut această perioadă, cu plusuri şi cu minusuri?

A fost cea mai grea perioadă a vieţii mele din punct de vedere profesional, dar în acelaşi timp am avut satisfacţia de a crede cu tărie că mergem pe o cale dreaptă, pe o cale bună. Am avut sprijin din partea ordonatorului de credit, Ministerul Culturii, am avut finanţarea, nu pe cea pe care ne-o dorim, pentru că întotdeauna îţi doreşti mai mult decât ai, dar o finanţare importantă pentru a ne putea duce proiectele până la capăt. Mi-aş dori ca în colectivul Operei Naţionale să existe mai multă unitate, să existe mai multă dorinţă de bine, şi dacă acest lucru se va întâmpla, perioada aceasta grea se va transforma într-una şi mai frumoasă şi nu vom face altceva decât să oferim publicului calitate artistică. A fost o perioadă în care s-au nimerit două lucruri importante, şi anume renovarea Operei şi încercarea de a pune pe un făgaş bun stagiunile teatrului.

Publicul român este un public cultivat

Putem fi optimişti în privinţa schimbării de paradigmă în favoarea culturii din partea societăţii româneşti?

Dacă va exista o strategie culturală în România ca filon în jurul căruia să ne putem orienta şi dacă se va face o lege a culturii care să protejeze atât patrimoniul material, cât şi pe cel imaterial, atunci e posibil să devină mai clar ce înseamnă cultura naţională. În conştiinţa publicului, însă, faptul că noi avem săli pline, spre exemplu, arată că există o dorinţă. În acelaşi timp, cred că avem un public extrem de inteligent. E un public care ştie să compare, care acceptă noul. Vocile care sunt contra inovaţiei sunt foarte puţine – e adevărat, vocale, puternice –, dar puţine. În general, oamenii sunt generoşi în ceea ce priveşte arta şi cultura în România şi noi, ca instituţie importantă de acest gen din Bucureşti, suntem foarte încântaţi de publicul pe care îl avem. La modul cel mai cinstit cu putinţă, consider că publicul din România este un public cultivat, este un public care ştie la ce vine şi căruia trebuie să-i oferi cu inteligenţă lucruri pentru a-l putea captiva. Şi dacă reuşeşti acest lucru, răsplata vine imediat. Principalul nostru aliat în demersul pe care îl facem este publicul. Deci, întrebarea dumneavoastră are importanţă într-un context mai larg, acela în care cei care guvernează interesele României, fie legiuitori, fie nivelul executiv, trebuie să gândească elemente strategice cărora să li se subsumeze conducerile unor instituţii precum Opera Naţională București, pentru a permite orientarea către anumite direcţii, și nu să fim forțați să ne autoghidăm.

http://qmagazine.ro