Adriana
Publicat în 21 noiembrie 2012, 09:26 / 380 elite & idei

Floriana Jucan: Ultimul mare miniaturist al Europei

Floriana Jucan: Ultimul mare miniaturist al Europei
+ Observator

Într-o lume globalizată în care internetul tinde să ne şteargă nu numai granițele topografice, ci şi pe cele de identitate națională, mă bucur să întâlnesc, peste timp, dovezi ale unicității noastre. Picu Pătruţ, ultimul mare miniaturist al Europei, este una dintre ele. I-am văzut, într-o duminică de toamnă, expoziția organizată la Muzeul Ţăranului Român. Eram singura rătăcită pe acolo. Două doamne muzeograf, înghețate într-un colţ, se minunau de interesul meu.

Acest ţăran cu puţină învăţătură, care nu a părăsit decât de două ori (când a mers la oraș) locul natal, Săliştea Sibiului, a învățat să citească pe Biblie, iar școală i-a fost biserica din sat unde a aprins candele toată viaţa.

Fără instrucție, dar cu un talent nativ pe care şi Pamuk l-ar fi remarcat înaintea omagiului adus miniaturiștilor din „Mă numesc Roşu”, Picu Pătruţ este esența geniului popular românesc, inexplicabil pentru mulți dintre erudiții marilor culturi. Poet şi pictor în același timp, a fost asemănat cu Fra Angelico şi Botticelli.

În peste 3.000 de miniaturi în culori preparate din seva plantelor, Picu Pătruţ zugrăvește multe scene de suferință ale istoriei, precum tragerea pe roată a lui Horea, decapitarea lui Ioan cel Nou de la Suceava sau decapitarea lui Brâncoveanu, dând contur şi unei mari varietăţi de caractere omenești. În faţa unei miniaturi pătruţiene înțelegi că pildele martirilor români au menirea de a păstra viu spiritul de jertfă, tot mai rar în zilele noastre,  pentru idealismele precum ţară şi neam.

Influențat profund de zona Săliştei, despre care Iorga spunea că este „mărgăritarul românesc al Ardealului”, Picu Pătruţ a scris şi pictat pentru sine şi pentru cei ai satului. Peste ani, timpul a făcut dreptate nemărginitului său talent. Profesorul şi academicianul Onisifor Ghibu, însărcinat să organizeze o expoziție cu caracter istoric şi etnografic la Sibiu, găsește în casele sătenilor din Săliştea Sibiului manuscrisele versurilor şi miniaturilor sale. Acesta le-a arătat lumii pentru prima dată, iar fiul său, dr. Octavian Ghibu, a dus mai departe dorința şi eforturile tatălui său pentru ca opera incredibilă şi unică a acestui ţăran născut la granița dintre cultura anonimă şi creația cultă să fie cunoscută de cât mai mulți oameni. După o muncă sisifică, în 1976, Editura Dacia Cluj avea pregătită cartea album „Picu Pătruţ – Miniaturi şi Poezie”, însă chiar când să intre în tipar, a fost oprită, în urma unei dispoziții date de Elena Ceaușescu în privința tuturor lucrărilor cu caracter religios. Au urmat intervenții în favoarea cărţii, o altă variantă grafică, studii adăugate de Zoe Dumitrescu Bușulenga şi Vasile Drăguţ care să „deturneze” structura inițială a cărţii ce fusese oprită de cenzură. Ultima barieră, acordul Consiliului Culturii din epocă, nu a fost obținut. Cartea a fost preluată de „Asociaţia România”, a suferit alte şi alte modificări şi a fost, în final, tipărită şi distribuită prin eparhiile bisericești, învingând refuzul ateist al epocii comuniste. Opera lui Picu Pătruţ, care cuprinde peste 500 de poezii, imnuri, invocații şi peste 3.000 de portrete, frontispicii, vignete, inițiale în miniatură, a ajuns în bibliotecile multor intelectuali şi chiar în străinătate, împlinind visul tatălui şi fiului Ghibu.

În ciuda talentului şi a operei unice pe care a lăsat-o în urmă, sunt totuși puțini oameni care au auzit de el. Eu personal am constatat asta, vorbindu-le unor cunoscuți despre expoziția de la Muzeul Ţăranului Român. M-am bucurat infinit să-l „vorbesc” îndelung cu academicianul Răzvan Theodorescu, lângă care m-a așezat întâmplarea unei nunţi domnești a unei prietene dragi.

Rândurile acestea sunt modesta mea contribuție la mediatizarea moștenirii lăsate de un român pe care l-aş învia spre a-l face invitat de onoare în orice talk show televizat. Un român de care sunt mândră.

Articol publicat pe http://blog.qmagazine.ro/ultimul-mare-miniaturist-al-europei/

Ultima ora:

ObservatorȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

PoliticIon M. Ioniță: Ce efecte are demisia președintelui?

EconomieRăzvan Popescu: ROMGAZ a publicat rezultatele operaționale cheie preliminare aferente anului 2024

ExternIulian Chifu: Cursa pentru partenerul de coaliție al PAS-ului Maiei Sandu la generalele din Republica Moldova

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteRadu Puchiu: Extrem de onorat că am avut ocazia să moderez primul Aspen Dialog din acest an – The Power of Convening in Turbulent Times

EditorialȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, actorul Constantin Dinulescu (sezonul 5, episodul 1)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe