Cu câteva zeci de întâlniri pe plan extern în ultimul an și jumătate, premierul pare un globe-trotter care brodează o viziune proprie în plan extern. El a reușit în scurt timp să fie primit în toate marile cancelarii occidentale, ceea ce alții nu au reușit nici în mulți ani de mandat.

Trebuie să îi admirăm pe cei ce știu să guverneze un regat.

Machiavelli, Discursuri

 Din punct de vedere al imaginii externe, Victor Ponta a avut un început atipic. Pentru cel mai tânăr premier al României, primul șef de guvern a cărui maturizare biologică și politică s-a produs după căderea comunismului, era de așteptat să fie primit cu deschidere în plan extern. În loc de asta, în timpul referendumului din 2012, de Victor Ponta a fost lipită acuzaţia de plagiat, iar primirea de care a avut parte în afara țării a fost mai degrabă evaluativă.

Din vara anului trecut, premierul a realizat însă câteva zeci de întâlniri externe. O listă a ultimelor luni include într-un foarte scurt rezumat: Angela Merkel la începutul lunii iunie la Berlin; pe 18 iunie, București, întrevedere cu şeful CIA, John O. Brennan, urmată de întâlnirea de la Madrid cu premierul Mariano Rajoy și regele Juan Carlos I. Pe 2 iulie, la Beijing, întrevedere cu președintele Chinei, Xi Jinping, și prim-ministrul Li Keqiang, opt zile mai târziu – discuţie cu prim-ministrul francez, Jean Marc Ayrault, președintele François Hollande îl primește la Elysee, la începutul lunii septembrie – întâlnire cu premierul Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, şi președintele turc Abdullah Gül.

Sunt doar o parte dintre şefii de stat şi de guvern cu care premierul s-a întâlnit, fără a pune la socoteală contactele periodice la nivelul Comisiei şi Parlamentului European şi PES.

Care este ţinta?

Care sunt obiectivele zecilor de întâlniri externe pe care le-a făcut Victor Ponta în ultimul an şi jumătate? În mod sigur, nu doar pentru simpla prezentare a liderului român. Există o redefinire a strategiei de politică externă? Desigur, direcțiile principale nu se pot schimba, dar amprenta este personală.

În primul rând, Victor Ponta a depășit de mult etapa de „damage control” de după acuzațiile din 2012. La nivelul UE, liderii politici începând cu Angela Merkel sau preşedintele CE Barosso au descifrat, într-un final, jocul politic din vara anului trecut şi privesc la şeful Guvernului din România ca la un partener de dialog și ca la un lider care va domina politica românească pentru o bună perioadă de acum înainte. La nivelul Internaţionalei Socialiste, Victor Ponta este în topul tinerilor lideri al căror viitor politic se prefigurează lung şi interesant.

Două explicații pot fi pentru agenda densă de întâlniri externe: pe de o parte, primul-ministru cristalizează firesc, pas cu pas, un plan propriu asupra poziţionării externe; pe de altă parte, derivând şi dintr-o realitate instituţională, dar şi din evoluţia jocului politic intern – premierul urmăreşte să preia un spaţiu ocupat până acum exclusiv de preşedintele Traian Băsescu.

O axă de politică externă se construieşte şi se consolidează într-un deceniu. Premierul preia o țară angrenată într-un parteneriat strategic, dar asta nu înseamnă că nu va îmbogăți cu propria sa viziune poziţionarea României în lume.

O diferență față de Traian Băsescu – un jucător premeditat care a brodat pragmatic o axă strategică, la început chiar cumva unidirecţională, Victor Ponta pare că evaluează cu dezinvoltură oportunități de deschidere economică şi preferă să adauge cât mai multe contacte în agenda personală.

Preşedintele Băsescu a făcut politică externă din pragmatism într-un moment când România încă amenaja o orientare externă, impulsionată de revoluţiile portocalii, într-un context de creștere economică şi pe fundalul unor poli de putere relativ stabili în lume. Victor Ponta preia o strategie de politică externă fixată, dar într-un context economic imprevizibil şi dominat de schimbări de echilibru la nivel global. Premierul nu îşi dezvăluie uşor gândurile, construiește cu meticulozitate și, pentru moment, după lămurirea scandalului politic din vara anului trecut, nu are nicio presiune majoră şi, mai ales, are timp suficient la dispoziție.

România are nevoie de contacte economice după criză pentru a se reface economic și experiența acțiunii externe a guvernării de criză a lui Emil Boc este cumva elocventă. Premierul Boc a fost un premier fără o agendă externă. Captiv în criza economică, fostul şef al PDL a părut preocupat mai mult de ce se întâmplă în ţară decât în afara ei. Victor Ponta nu doar că arată o altfel de gândire, ci este silit și de resursele financiare precare și de contextul economic încă neconsolidat; în condițiile în care îngrijorările economice domină agenda, premierul caută oportunități și parteneri de afaceri pentru România.

Politica externă – motor de imagine

Revenind la dinamica jocului politic intern, având în faţă un an electoral, contactele la nivel extern au de asemenea miza de imagine. Pentru preşedintele Traian Băsescu, politica externă este un motor de imagine important și folosit cu abilitate în momente politice tensionate. Evenimentele de politică externă, dacă nu reuşesc chiar să facă agenda media, sigur oferă un culoar diferit de exprimare în afara temelor politice de zi cu zi agasante; politica externă înseamnă forță și poziționare deasupra scandalului cotidian. Pentru public există percepția că în timp ce „politicienii se ceartă”, altcineva vorbeşte şi pe subiecte mai importante; temele de politică externă devenind chiar mai relevante după criză, când oamenii înţeleg bine argumentul valorii economice a contactelor externe.

De la Adrian Năstase încoace, niciun alt lider român nu a mai avut-o anvergură politică externă la același nivel. Într-o perioadă în care ţara noastră negocia intrarea sa în Clubul NATO şi al Uniunii Europene, Năstase „cucerea” vot după vot în discuții personale cu omologii săi străini care se purtau adesea în faţa unei opere de artă sau la o partidă de vânătoare. Ponta a înţeles şi din acest model cum o relație directă cu un premier străin se poate concretiza in avantaje economice sau politice pentru România.

S-a discutat mult despre paralela dintre primul ministru şi modelul său politic Tony Blair şi este interesant de observat ce a învăţat Victor Ponta de la fostul premierul britanic, un lider politic cu o vastă experienţă internaţională, ce oferă o perspectivă interesantă și, mai mult ca sigur, plină de învățăminte despre paşii ce trebuie făcuţi nu doar pentru punctarea unor contacte externe, ci şi pentru conturarea unei viziuni de acţiune în plan internaţional.

Tony Blair este sigur omul care poate să ofere idei pentru o viziune politică și pentru căile de realizare a acesteia, iar Victor Ponta pare că este într-o perfectă strategie de conturare a unui portret de „nou Machiavelli”: un lider rece, cu influenţă puternică, vizionar, structurat, ambițios şi care știe să gestioneze puterea într-o lume modernă.