Florin Georgescu: Rectificare bugetară, la sfârșitul lunii iulie
Guvernul va face o rectificare bugetară la sfârşitul lunii iulie, a declarat ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, astăzi, la Palatul Parlamentului.
„În semestrul doi avem în vedere programarea cheltuielilor în raport cu evoluţia veniturilor bugetare pentru a respecta criteriile convenite cu instituţiile financiare internaţionale. Vom avea şi o rectificare bugetară la sfârşitul lunii iulie, aşa cum prevede legea responsabilităţii fiscale şi în acea perioadă va începe şi misiunea de revizie a acordurilor încheiate cu aceste instituţii, respectiv după următoarele zece zile, adică 25 iunie vom avea vizita echipei mixte CE, FMI şi BM şi vom examina împreună mersul acordului şi spunem noi că avem premise să fim optimişti şi sperăm ca şi dânşii să considere că obligaţiile asumate au fost realizate”, a spus Georgescu, citat de Agerpres.
Ministrul Finanţelor a fost prezent la şedinţa grupului PSD de la Camera Deputaţilor.
„Am răspuns invitaţiei grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor privind prezentarea situaţiei ţării, perspectivele pentru cea de-a doua parte a anului. Situaţia execuţiei bugetare este bună. Am ascultat o seamă de solicitări, de recomandări din partea doamnelor şi domnilor deputaţi, un schimb util de informaţii”, a afirmat Georgescu, după întâlnirea cu deputaţii.
Articol publicat pe www.evz.ro
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


