OraNoua.ro
Publicat în 3 septembrie 2014, 19:03 / 33 elite & idei

Florin Georgescu: Aderarea României la Uniunea Bancară și ajustarea sectorului bancar la Universitatea Ovidius

Florin Georgescu: Aderarea României la Uniunea Bancară și ajustarea sectorului bancar la Universitatea Ovidius

Universitatea „Ovidius” din Constanța și Banca Națională a României organizeză Conferința „Aderarea României la Uniunea Bancară și ajustarea sectorului bancar”, susținută de prof. univ. dr. Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR.

Evenimentul se va desfășura mâine, 4 septembrie, de la ora 11.00, în Aula albastră a Universității „Ovidius” din Constanța din Bulevardul Mamaia, în Clădirea Bibliotecii Virtuale.

Conferința are loc în cadrul proiectului Academica BNR, derulat la Constanța în cadrul parteneriatului Băncii Naționale a României cu Universitatea „Ovidius”, Universitatea Maritimă și Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, alături de alte universități din țară, anunţă Biroul de Presă al Universităţii.

Proiectul reuneşte în cadrul unui forum de dezbateri oficiali şi specialişti din banca centrală, cadre didactice ale universităţilor partenere din proiectele educaţionale ale BNR şi reprezentanţi ai comunităţii academice, ai pieţei financiare din România.

„Academica BNR își propune un dialog direct al Băncii Naționale a României cu mediul academic în vederea sprijinirii îmbunătăţirii curriculei în domeniul finanţe-bănci, impulsionării cercetării ştiinţifice în domeniu și pentru aprofundarea unor aspecte macro-economice la nivelul strategiilor și politicilor economice ale României, dar şi cele la nivel European şi mondial.  Proiectele educaţionale ale Băncii Naționale a României au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului, contribuind la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare”, se arată într-un comunicat de presă.

Sursa: http://www.ziuaconstanta.ro/

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe