OraNoua.ro
Publicat în 9 septembrie 2015, 17:56 / 198 elite & idei

Florina Vevera: Atunci a fost atunci, acum este acum

Florina Vevera: Atunci a fost atunci, acum este acum

de Florina Vevera

Principiul solidarității europene nu se limitează, bineînțeles, la refugiați: este un principiu general, așa cum a fost stabilit de Tratatele Europene, în special de Tratatul de la Lisabona.

Articolele, de la 76 până la 80, Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE), respectiv ale Tratatului de la Lisabona, impun ca politicile de acordare a azilului în Uniune și implementarea lor să fie guvernate de principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre. Art. 80 spune ca ”Politicile Uniunii menționate la prezentul capitol și punerea în aplicare a acestora sunt reglementate de principiul solidarității și al distribuirii echitabile a responsabilității, inclusiv pe plan financiar, între statele membre. Ori de câte ori este necesar, actele Uniunii adoptate în temeiul prezentului capitol cuprind măsuri adecvate pentru aplicarea acestui principiu”. Capitolul II, articolele de la 76 până la 79, se referă în special la emigranți, iar articolul 80 adaugă principiul general care supervizează această problemă.

Conform Programului Stockholm, UE trebuie să stabilească un Sistem Comun de Azil European (CEAS). CEAS a înființat un Birou European pentru Sprijin în vederea acordării Azilului (EASO).

Criza curentă arată că Acordul de la Dublin trebuie amendat. Germania l-a suspendat pentru sirieni. Dublin postulează că statutul de refugiat poate fi aplicat doar în prima țară UE prin care un emigrant intră în Uniune. Prevederea ECHR, M.S.S. versus Belgia și Grecia, îl face însă necesar.

Problema nu este despre Ungaria, Slovacia, Polonia sau orice alt stat membru al UE, ci despre întreaga UE și principiul solidarității conform Tratatului de la Lisabona, care nu recunoaște nici o excepție.

Situația de fata nu are în nici un fel legătură cu Schengen (cu excepția că emigranții preferă să se refugieze în țările Schengen, dar de asemenea și în UK, care nu este parte), care nu este un tratat ci o înțelegere interguvernamentală din care unele țări membre UE nu fac parte pe când unele țări care nu sunt membre UE sunt parte în înțelegerea Schengen (3 la număr).

De remarcat totuși că planurile de a detensiona criza refugiaților prezentate de unele țări vor presupune mai mult ca sigur o revizuire a înțelegerii interguvernamentale de la Dublin, deși acest lucru încă se discută (problema este dacă Dublin poate fi suspendat cu privire la prevederea posibilității de a aplica pentru statutul de refugiat într-o altă țară decât în punctul de intrare în zona Dublin).

Faptul că o astfel de țară (Schengen, UE) nu are nimic de-a face cu situația din Irak, Siria și Afganistan este complet lipsit de relevanță. Principiul solidarității se aplică tuturor celor 28 de state membre. Asta nu înseamnă că fiecare stat membru trebuie să primească același număr de refugiați: trebuie să fie proporțional, bazat pe posibilitățile țării (venitul total pe cap de locuitor și PIB) și pe câți refugiați a preluat deja în raport cu aceste posibilități. Unele state membre vor fi în mod clar rugate să ia un număr destul de mic de refugiați, dacă nu deloc. Merkel și Hollande au trimis noi propuneri către Comisie, iar Franța a încetat să se opună unor cote specifice. Marea Britanie a anunțat că dacă va fi necesar va prelua mai mulți refugiați.

S-a pus întrebarea ce este de făcut dacă un emigrant care a primit statutul de refugiat într-un stat membru dorește să se mute într-un alt stat ulterior. Răspunsul este acela că dacă azilul a fost dat într-o țară care este parte Schengen, doar dacă Schengen este revizuit, va fi posibil să se interzică acestui refugiat să se mute într-un alt stat Schengen.

Ceea ce mai doresc să subliniez este că legea europeană – ECHR și legea europeană Tratatul de la Lisabona și alte tratate – conțin o interdicție absolută de a lua în considerare la aplicarea pentru azil a religiei aplicantului. În 1951 Convenția refugiaților și Protocolul din 1967 conțin o interdicție similară. Declarațiile unor lideri politici cum că ei vor primi doar refugiați creștini, dacă vor fi puse în practică, încalcă legea UE și a Consiliului Europei. O acțiune în justiție ar urma în mod inevitabil.

Să ne amintim că, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg sunt lege și instituție ale Consiliului Europei, care este în mod semnificativ mai larg decât UE. Deși drepturile omului sunt, de asemenea, de competența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg (de exemplu, UE), aceasta din urmă cel mai des le transferă către Curtea de la Strasbourg. Un cazul în care implică o presupusă încălcare a Tratatului de la Lisabona se va merge totuși către ECJ, din Luxemburg.

Statele ar trebui să accepte adevărații refugiați și nu pe imigranții economici? Este aproape imposibil să faci diferența. Dar asta este ceea ce spun atât Convenția privind statutul refugiaților din 1951 cât și Protocolul din 1967, așa că toate legile naționale lucrează pe acest model. Convenția protejează eventualii refugiați, de exemplu pe cei a căror ”viață sau libertatea le-ar fi amenințată pe baza rasei, religiei sau naționalității, statului de membru al unui grup social sau pe baza opiniilor lor politice”. Nu protejează oamenii care suferă din punct de vedere economic. Conform Convenției Refugiaților niciun stat semnatar nu poate refuza statutul de refugiat nici unei persoane care suferă o astfel de persecuție. Nu există nicio obligație referitoare la imigranții economici și va rămâne așa, în caz contrar zeci de milioane de oameni ar trebui să fie cazați, ceea ce este practic imposibil. Când o țară este în război, asa cum este Siria, orice emigrant care fuge din calea războiului trebuie să fie eligibil pentru statutul de refugiat.

Creștinismul cu siguranță a jucat un rol esențial în istoria Europei. Dar asta a fost atunci și acum este acum: Europa este mult mai diversă decât istoria sa, deși invaziile non-creștinilor care au lăsat urme adânci sunt destul de greu de uitat.

Dacă UE ar fi fost exclusiv un ”club creștin”, așa cum spunea fostul președinte al Comisiei Europene, Jacque Delors, opunându-se ideii unei Europe a evreilor, ce să mai spunem de țările majoritar musulmane care aspiră să devină membre UE ca Bosnia, Kosovo și Albania, sau chiar de vechea minoritate tătară din Polonia. Voi lăsa deoparte cazul turcilor care este prea controversat, pentru țările care s-au aflat sub dominație otomană.

Europa, în special UE trebuie să se pună de acord. Ar trebui să ne îngrijorăm că actuala criză va alimenta xenofobia și naționalismul, care este deja cuplat cu un sentiment anti-UE? Dar dacă UE dovedește că poate face ceea ce statele națiuni membre nu pot atunci, da, asta s-ar întâmpla într-adevăr. Atunci, întreaga comunitate europeană este în pericol.

Trebuie sa avem în vedere mai mulți refugiați din regiunile afectate, în viitorul apropiat? Răspunsul nu este greu de dat. Numărul celor sosiți acum poate părea mic în comparație cu ce urmează.

Nimeni nu poate spune când va înceta războiul în Siria, Irak, Afganistan etc. Cu cât mai repede cu atât mai bine, bineînțeles, dar nu vă așteptați să fie curând. Între timp comunitatea internațională și Europa, în special – deoarece aici ajung presupușii refugiați – trebuie să facă tot posibilul să îi ajute. Problema este atât de vastă că nu poate fi rezolvată de o singură țară, în special țările mai mici, ca Grecia și Malta, și nici chiar de cele mai mari, ca Italia. Tratatul de la Lisabona stabilește în art. 80 principiul solidarității, și nu este nicio altă cale de a se exprima solidaritatea decât prin împărțirea poverii. Cred că, chiar și cele mai sceptice țări vor vedea astfel lucrurile și la un moment dat, luna aceasta, se va ajunge la o înțelegere privind cotele și alte măsuri. Criza refugiaților a fost descrisă ca un eșec al Europei, dar rezolvarea ei va deveni succesul Europei. În ceea ce privește cauzele problemei, mă tem că va mai dura și că Europa va avea numai o influență modestă în acest proces.

Emigranții vin în Europa în valuri și asta este rezultatul unei crize politice și de securitate. Probabil statele membre UE ar trebui să înceapă să-și plătească partea de cheltuieli NATO, nu numai 25%, lăsând restul de 75% în spinarea Statelor Unite. Prin neplata ratei aferente facturii (cu câteva excepții), Europa pare slabă. Dar motivul absenței unei politici externe unitare are rădăcini istorice, care nu sunt ușor de depășit. Europa nu este un stat federal și uneori interesele naționale se ciocnesc. Doar priviți la politica Europei în ceea ce privește Ucraina și Rusia: unele țări fac tot posibilul să se opună sancțiunilor.

Europa nu este totuși atât de divizată în ceea ce privește Siria și Irakul sau Afganistanul. Nu se pot opri războaiele doar prin apăsarea unui buton, nici Statele Unite nu pot face acest lucru, iar o politică mai înțeleaptă ar ajuta. Între timp statele europene trebuie să-și onoreze obligațiile rezultate din Convenția Refugiaților și să-și împartă povara așa cum probabil că vor face în final.

Ultima ora:

ObservatorOvidiu Nahoi: România, în fața unei șanse istorice. Putem face saltul spre dezvoltare?

PoliticOvidiu Nahoi: România, în fața unei șanse istorice. Putem face saltul spre dezvoltare?

EconomieDaniela Şerban: Cum va merge bursa

ExternAndreea Paul: Industria 6.0. O lecție de viziune finlandeză

SocialSorin Cîmpeanu, ales preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei

EvenimenteAntonia Colibășanu, la lansarea volumului ‘Pandemia si Economia – Ce urmează?’ de acad. D. Daianu

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialRadu Craciun: Teoria absurdului



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe