de Florina Vevera

Motivele pentru care nu se accelerează procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană nu sunt legate de criza refugiaților nici de rolul Turciei, ci de autoritarismul din ce în ce mai accentuat al președintelui Erdoğan. In loc să le îndeplinească, Turcia se îndepărtează pe zi ce trece de criteriile Copenhaga.

Pe de alta parte, de o lungă perioadă de timp mai mulți membri ai UE au făcut tot posibilul să saboteze aderarea Turciei la UE. Unii nici măcar nu ascund faptul că pur și simplu nu vor o țară majoritar musulmană în „Europa creștină.” Dar, asta se întâmpla și când Turcia înregistrase pași frumoși înspre democrație și avea un guvern civil imun la presiunile armatei, legile privind securitatea nu erau draconice, nici sistemul judiciar foarte represiv.

Astăzi, din păcate, există motive întemeiate să nu se accepte Turcia ca țară membră, pentru moment, iar acest lucru nu este legat de criza refugiaților. În conformitate cu așa-numitele criterii de la Copenhaga statutul de membru impune ca într-o țară candidată să existe stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului, respectarea și protecția minorităților, existența unei economii de piață funcționale, precum și capacitatea de a face față presiunii concurențiale și forțelor pieței din cadrul Uniunii. Calitatea de membru presupune abilitatea candidatului de a-și asuma obligațiile de membru, inclusiv aderarea la obiectivele politice, economice și monetare ale Uniunii.

Interferențele recente în investigarea cazurilor de corupție sau preluarea ziarului Zaman și transformarea lui peste noapte dintr-un ziar de opoziție într-o portavoce a guvernului, fac ca o eventuală aderare să se distanțeze.

De asemenea, Consiliul, împreună cu Parlamentul European, trebuie să adopte proiectul de buget rectificativ pentru a mobiliza resursele necesare din bugetul UE. Comisia a estimat că va fi nevoie de un total de 700 de milioane € pentru perioada 2016-2018 pentru a răspunde nevoilor legate de refugiați, dintre care 300 de milioane € vor fi necesare în 2016. Mecanismul de sprijin în situații de urgență nu se limitează doar la acordarea de asistență statelor membre, în criza refugiaților.

In ciuda progreselor semnificative se pare ca un acord nu va putea fi atins pana pe 15 martie. Cazul Zaman nu va întârzia acordul dintre UE și Turcia privind controlul migrației, dar va avea un efect negativ asupra eforturilor Turciei de a adera la UE. Același efect îl va avea și arestarea Eminei Esmer, co-primarul districtului Silopi Șırnak, care a fost aleasă de pro-kurzi. Turcia nu va putea adera la UE, atâta timp cât nu îndeplinește criteriile politico-democratice de la Copenhaga. În ultima perioada, Turcia mai degrabă s-a îndepărtat de acestea. Situația internă și regională dificilă nu ține loc de acești pași. UE are nevoie de Turcia pentru a controla situația migrației, dar nu va face acest lucru cu orice preț.

Principalul principiu al Convenția privind statutul refugiaților din 1951 și al Protocolului din 1967 este principiul „ne-deportării”. A nu se înțelege prin acesta că el se aplică și țărilor în care nu este război, represiune politică, etnică sau religioasă. Migranții care nu îndeplinesc nici unul dintre criteriile Convenției de acordare a statutului de refugiat nu ar trebui să se aștepte să beneficieze de acesta. O măsură de siguranță împotriva deportării abuzive ar putea fi, participarea Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați  la procesul de verificare. Nu se pune problema deportării refugiaților sirieni. Cei care nu fug de persecuție sau de război sunt migranți economici. De asemenea, convenția specifică în secțiunea F: „Convenția nu se aplică niciunei persoane cu privire la care există motive serioase să se considere că: (a) a comis o crimă împotriva păcii, o crimă de război sau o crimă împotriva umanității, asa cum sunt ele definite de prevederile internaționale cu privire la astfel de infracțiuni; (B) a comis o infracțiune gravă în afara țării de refugiu înainte de acceptarea sa în această țară ca refugiat; (C) se face vinovat de acte contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite.”

Pe 4 martie, Comisia a prezentat o „foaie de parcurs detaliată a pașilor concreți necesari pentru gestionarea frontierelor externe și interne ale UE.” Crearea spațiului Schengen fără frontiere interne a adus beneficii importante cetățenilor europeni și afacerilor deopotrivă, dar în ultimele luni sistemul a fost testat la maxim de criza refugiaților, spunea Comisia. Consiliul European, din 18-19 februarie, a stabilit clar mandatul pentru restabilirea funcționării normale a spațiului Schengen, dar și că acest lucru trebuie implementat într-un mod concertat, acordând în același timp un sprijin deplin statelor membre care se confruntă cu situații dificile.

Pe 10 martie 2016, Consiliul UE a adoptat concluziile privind traficului ilegal de migranți și un set de recomandări adresate statelor membre, Comisiei Europene și agențiilor relevante ale UE. Aceste concluzii includ o reafirmare a principiului nedeportării și a altor principii centrale ale Convenției privind refugiații din 1951 și a Protocolul din 1967, lucru care ar putea într-o oarecare măsură, spre liniștea ONU, asigura neîncălcarea dreptului internațional. Aceste concluzii nu au putere de lege: ele nu sunt nici o directivă a Consiliului, nici un regulament al Consiliului, dar ar putea inspira legislația viitoare.