În Irak avem ISF (Iraqi Security Forces), milițiile șiite și ceva miliții sunite. În Siria, kurzii YPG și câțiva aliații arabi, care nu fac parte din coaliția de opoziție și sunt pe deplin dependenți de YPG. Statul Islamic nu mai este doar o organizație teroristă, ci un stat tânăr, cu o armată care folosește tactici militare pentru a-și extinde teritoriul. De aceea o campanie convențională de contraterorism nu va avea succes să-l distrugă. Ar trebui să se lupte împotriva lui cu o armată pregătită să acționeze și să (re-)câștige teren. Statul Islamic folosește tactici teroriste, numai că ajutorul, în teritoriul pe care nu îl controlează încă și unde nu este destul să se atace militar, ar putea face diferența.

Statul Islamic nu este un gigant, dar este un uriaș. Face distrugeri, crează haos în Orientul Mijlociu, controlând părți mari din Siria și Irak, amenințând Libanul și Iordania. Militarizând conflictul pe care-l avea cu opoziția siriană, Bashar al-Assad a pornit un război civil ce a creat un vid în care s-au stecurat Jabhat al-Nusrah si ISIL (acum IS/Statul Islamic).

Statul Islamic poate să fie oprit și chiar distrus, folosindu-se o gamă largă de tactici, inclusiv unele militare (clare). În Irak, el poate fi oprit probabil de ISF și de Pesh Merga, cu ajutorul SUA în termeni de susținere cu atacuri aeriene, consiliere integrată, informații și aprovizionarea masivă cu arme și muniție. În Siria, unde există un război pe trei niveluri situația este mult mai complexă. Soldații din teren ar fi Armata Liberă Siriană (FSA), cu condiția să nu fie antrenați în Arabia Saudită, ci doar aprovizionați cu armamentul adecvat. Obiectivul ar trebui să fie schimbarea balanței de putere în favoarea coaliției opoziției siriene, astfel încât soluția să-i poată fi impusă regimului Assad, în același timp cu recuperarea teritoriului de la Statul Islamic, prin acțiunii americane coordonate cu FSA. Ultima poate încă recupera teritoriul de la Statul Islamic dacă este ajutată din aer. Bazele și infrastructura din Raqqa ale Statului Islamic pot fi distruse cu rachete de croazieră, dar o astfel de acțiune ar fi mai eficientă dacă va putea fi coordonată cu FSA, care ar putea apoi ocupa teritoriul. FSA este încă destul de puternică în zonă încât să reușească asta, deși și triburile sunite (neutre până acum) ar putea adera la FSA într-un astfel de demers.

In septembrie 2014 spuneam că „Statul Islamic nu este interesat în această fază de un atac masiv asupra SUA sau Europa, dar este posibil ca un atac în forță asupra teritoriului său să schimbe aceste aspecte. În acest moment reacționează la atacurile aeriene cu decapitări. Dar oare cum va reacționa în fața unui atac pe toate fronturile?”

Este război, chiar dacă SUA nu vrea trupe în teren. Administrația Obama susține YPG (People’s protection Units) cu mai putină reticentă decât sprijină coaliția de opoziție siriană și FSA. Dar, YPG-PYD (Democratic Union Party) n-a arătat niciun interes în a i se opune lui Bashar Al-Assad. Programul DOD train & Equip a încercat să creeze o forță siriană de la zero – dar acesteia i s-a interzis să lupte cu forțele lui Assad. Aceasta nu ar fi trebuit văzută doar ca o operațiune de contraterorism.

Pericolul cu Statul Islamic este acela că este pe cale să înlocuiască Al-Qaeda. Francize al-Qaeda existente promit supunere totală Statului Islamic și Califului său. Dar majoritatea acestor mișcări sunt localizate la mare depărtare de Statul Islamic: nu au nicio speranță să controleze teritoriul care ar putea deveni învecinat cu Statul Islamic. Totuși această realiniere crește pericolul. Unele dintre aceste mișcări pot lua parte în represaliile împotriva atacurilor asupra teritoriului Statului Islamic.

Războiul împotriva Statului Islamic nu poate fi câștigat fără sirieni, ceea ce înseamnă că nu poate fi câștigat prin împrietenirea cu Assad (bineînțeles că asta nu înseamnă că plecarea lui Assad îi va face pe SI și al-Nusrah să dispară brusc: dar este o condiție necesară, deși insuficientă).

Din păcate, nu ducem lipsă de analiști care spun că Statul Islamic nu poate fi distrus. Deci, de ce am mai încerca? Nu există o soluție militară, spun aceștia. Aș spune mai degrabă că nu există o soluție care să fie doar militară. Dar armata Statului Islamic trebuie confruntată și cineva trebuie să se angajeze în recucerirea terenului pierdut. SUA este în dezacord evident cu Franța cu privire la o alianță cu Rusia în Siria. Dar Europa nu se poate descurca fără SUA. Strategia actuală în timp ce este acceptabilă în Irak, eșuează în Siria. Va corecta  administrația Obama acest lucru? Rămâne de văzut.

Hai să îi spunem Statului Islamic, pe nume, chiar dacă nu reprezintă Islamul și este doar un semi-stat, și să ne rugăm să nu luptăm cu o organizație non-statală clasică de tipul Al-Qaeda. Neînțelegând cine iți este dușmanul, natura și configurația lui, organizarea sa, nu poți ajunge la victorie, chiar și cu o coaliție a statelor musulman-arabe și Turcia. Principala asistență nu sunt atacurile aeriene, deși ele au o valoare simbolică. Importante sunt aspectele ideologice, prevenirea luptătorilor din țările respective să se alăture Statului Islamic, prevenirea plăților private către Statul Islamic, susținerea politică etc. Pune cineva bazele unei strategii anti-Statul Islamic?

Când ne referim la Statul Islamic, trebuie să vedem că nu mai este vorba despre o organizație, ci despre un semi-stat, care din fericire rămâne fragil.