de Florina Vevera

Președintele Obama a anunțat noi investiții pentru a spori siguranța și securitatea în regiunea arctică.

Se pare că discuțiile despre Polul Nord și zona arctică iau amploare (încet), dar putem să ne întrebăm dacă aceste preocupări vor continua odată ce SUA predă ștafeta la conducerea Consiliului Arctic.

Nimeni nu ridică problema faptului că SUA nu a ratificat UNCLOS – Convenția Organizației Națiunilor Unite privind Dreptul Mării. Iar interesul său cu privire la implicațiile militare în Consiliul Arctic pare doar aparent, în timp ce Rusia nu numai că are mai multe baze militare – active sau în curs de a fi reactivate, dezvoltă noi tehnologii pentru a le folosi de-a lungul Pasajului Nord-estic (Northeast Passage -NEP) și continuă să construiască spărgătoare de gheață, pentru a și le adaugă flotei sale de în jur de 30 de nave operaționale. Lipsa continuă a unei strategii adevărate a SUA (în afara US Coast Guard) este pur și simplu tragere de timp până o nouă administrație preia conducerea, în 2017, în SUA.

Să fii în centrul reflectoarelor te obligă să acționezi, dar ce se întâmplă când nu mai ești? Totuși ceea ce forțează Statele Unite să acționeze, deși cu întârziere, sunt politicile expansioniste ale Rusiei. Prin acțiunile ei, Rusia trezește interesul Americii(SUA) pentru Polul Nord, așa cum a provocat NATO cu acțiunile sale din Ucraina (căci Georgia nu a fost de ajuns). Aspectele economice și cele legate de schimbările climatice rezolvă restul, însă este mult de recuperat.

Nouă doctrină maritimă a Rusiei, „pentru a contracara extinderea NATO se concentrează pe Crimeea și zona arctică” a afirmat Dmitri Rogozin. Rusia a lansat deja construcția unei noi flote de spărgătoare de gheață nucleare – la trei dintre ele vor începe lucrările în 2017, în 2019 și respectiv în 2020.

Cu toate că suntem foarte aproape de limbajul Războiului Rece cu definirea „principalului dușman” în strategiile naționale – un limbaj de confruntare – Barak Obama nu a afirmat niciodată că un nou spărgător de gheață va fi lansat de SUA în timpul mandatului său, doar că se va accelera construirea acestuia, ceea ce sună a un angajament vag, care nici nu s-a demarat. Dar poate că ideea spărgătoarelor de gheață va deveni învechită – căci ghețarii tot se topesc!? Pe de altă parte, administrația Obama nu este singura vinovată de întârzieri. Non-acțiunea în acestă direcție se perpetuează de mai multe administrații încoace. Realitatea este că ar fi nevoie de o investiție la valoarea întregului buget anual al US Coast Guard (1 miliard de $) pentru a construi un singur nou spărgător de gheață. Și că banii ar trebui să fie disponibili, iar acest lucru are șanse infime să se întâmple.

In timp ce US Coast Guard nu va avea banii pentru a construi spărgătoarele de gheață până în 2020 (ar fi trebuit să înceapă în 2010, deoarece procesul de construcție este de 10 ani), China le construiește pe ale sale (unul aproape finalizat și încă unul planificat – lucru ce o aduce la paritate cu SUA) iar Rusia continuă să construiască (încă 11 planificate, în plus la cele vreo 30, din care cel puțin 5 cu propulsie nucleară).

SUA nu va fi prea incisivă în acest moment cu privire la Polul Nord și regiunea arctică, în condițiile în care contestă suveranitatea Chinei asupra Mărilor de Est și Sud a Chinei și impune libertatea de navigație și survol în acea zonă. In timp ce un distrugător al marinei americane se află zilele acestea în apropiere de insule artificiale ale Chinei, China afirmă că provocările SUA amenință să militarizeze Marea Chinei de Sud. Este important ca pretențiile Chinei să fie discutate, iar dreptul internațional trebuie respectat. Prin construirea de insule, China riscă să inflameze lucrurile. Desigur, preocuparea principală este că pot avea loc „ghinioane” și ca forțele armate pot intra în conflict direct. „Acceptarea” te privează de drepturile tale, dar trebuie luată în considerare.

Multe cuvinte par lipsite de conținut, când SUA afirmă că vrea să preia conducerea, dar nu semnează UNCLOS și nu începe construirea spărgătoarelor de gheață – le poate împrumuta de la canadieni sau norvegieni -, deși principalul lor rival în zona arctică le are deja. Concomitent cu discuțiile referitoare la schimbările climatice de la ultima conferință GLACIER, au avut loc și (discuții) negocieri comerciale între SUA și Canada. Acestea ne arată punctele de interes în comerț, securitatea traseelor, manevrele militare, etc.

Între timp, ecologiștii provoacă companiile petroliere – cărbunele este prea murdar, petrolul prea poluant, energia nucleară prea periculoasă, vântul – paletele mari cauzează probleme păsărilor migratoare, panourile solare sunt orbitoare pentru piloți, ard păsări și presupun mult teren!? Explorarea și producția în regiunea Arctică sunt costisitoare și e greu să faci față prețurilor scăzute ale petrolului. Dacă nu va exista o perspectivă clară de peste 80 de dolari, investițiile vor continua să scadă.