de Florina Vevera

în 2017 este programat un referendum privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană. Părerile sunt împărțite cu privire la oportunitatea unei astfel de decizii. Cei în favoarea ieșirii din Uniune, susțin că în afara UE, Marea Britanie ar putea să controleze mai bine imigrația, să câștige mai mult din negocierile comerciale bilaterale și să nu se mai supună reglementărilor și birocrației europene. Cei în favoarea rămânerii în UE susțin că ieșirea din UE ar afecta prosperitatea țării, le-ar diminua influența asupra afacerilor mondiale și ar crea bariere comerciale între Marea Britanie și UE.

David Cameron îi amenință încă o dată pe liderii Uniunii Europene, că Regatului Unit al Marii Britanii ar putea să se răzgândească cu privire la calitatea sa de membru al UE, dacă nu-i sunt îndeplinite cerințele. Englezii privesc peste Canal și văd în hoardele de refugiați disperați posibilitatea de a le fi perturbate bunăstarea și modul de viață britanic. „Nu există nicio îndoială în mintea mea că creșterea pe care o vedem în sondajele de opinie pentru a părăsi UE este legată, în parte cel puțin, de faptul că la știri, dominată a fost criza migrației,” a declarat jurnaliștilor David Lidington, în cadrul unei conferințe de presa, la Bratislava. Pe lângă asta, argumentul „Scoția” este unul important.

Cerințele Marii Britanii, prezentate de David Cameron, sunt: garanții de corectitudine pentru membrii zonei non-euro, o mai mare competitivitate, scutirea Marii Britanii de la principiul „uniune mai aproape”, reducerea bunăstării pentru migranții din UE și abuzurile cu privire la libertatea de circulație.

Ar fi nevoie de o protecție suplimentară pentru țările din afara zonei euro pentru a se asigura faptul că acestea nu vor fi în minoritate față de țările din zona euro? David Cameron ar putea avea ceva câștig de cauză doar în ceea ce privește egalitatea de tratament între membrii euro și non-euro. Pe de altă parte, mai important ar fi un text suplimentar mai clar cu privire la relațiile dintre membrii Euro și membrii non-euro și interzicerea oricărei discriminări în justiție împotriva lor. O directivă nu este un tratat, și poate fi modificată mai ușor decât acesta din urmă. UE va alege să plătească acest preț pentru păstrarea Marii Britanii în interiorul UE?

În ceea ce privește subsidiaritățile, există principiul potrivit căruia tot ceea ce poate fi tratat/rezolvat la nivel local/național nu trebuie să fie tratat în Bruxelles. Nu există niciun dezacord legat de acest principiu, și nu este necesară nici o schimbare a vreunei reglementari sau a vreunui tratat. Cu toate acestea, probleme apar la etapa de implementare, deoarece birocrațiile naționale își apără prerogativele și în mod regulat inventează noi metode pentru protejarea producătorilor locali. Acest lucru determină Comisia Europeana sa inițieze proceduri de „armonizare”.

Marea Britanie dorește o soluție de a se sustrage angajamentului UE cu privire la respectarea principiului „Uniunea mai aproape”, deși principiul „uniune mai aproape” nu are consecințe practice – deoarece el nu definește „uniunea mai aproape”; iar acest lucru ar necesita o modificare a Tratatului fondator de la Roma. Modificarea tratatului necesită unanimitate (celor 28 de state membre).

Curtea Europeană  de Justiție a hotărât (deja) în cazul Dano, că statele membre au dreptul de a refuza acordarea de prestații sociale cetățenilor inactivi economic, din UE sau din afară. Curtea Europeană  de Justiție s-a pronunțat cu privire la hotărârea preliminară a instanței din Leipzig, în ceea ce privește românca și fiul ei, care s-a născut în Germania. Femeia beneficiază de prestații sociale pentru copil, în valoare de 317 de euro pe lună, dar i-a fost refuzat ajutorul de șomaj, fiindcă agenția de șomaj din Leipzig a stabilit ca ea nu și-a căutat în mod activ un loc de muncă. În plus, ea nici nu are vreo pregătire profesională deosebită, nu a lucrat în Germania, nici în România și nu vorbește germană. „Dano nu a intrat Germania pentru a-și căuta de lucru acolo și, cu toate că solicită ajutor social care se asigură numai pentru cei care au avut un loc de muncă, din dosarul cauzei reiese că ea nu dorește să muncească”, a scris Curtea Europeană  de Justiție, argumentându-și hotărârea. Pe baza directivei privind libera circulație a cetățenilor UE, din 2004, judecătorii din Luxemburg au subliniat că, atunci când perioada de ședere este „mai mare de trei luni și mai mică de cinci ani,” persoanele inactive trebuie să „dispună de resurse suficiente pe cont propriu”. Curtea Europeană  de Justiție a adăugat că ajutorul de șomaj nu poate fi luat în considerare ca „resursa necesară”. Curtea Europeană  de Justiție a subliniat că guvernele naționale nu încalcă legislația UE și nici principiului nediscriminării atunci când decid să refuze beneficii cetățenilor „inactivi” ai UE, care „își exercită dreptul la liberă circulație doar în scopul de a obține asistență socială din partea altui stat membru UE decât cel de proveniență.”

Cererile cu privire la ieșirea din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt nerealiste. În 2013, judecătorul Dean Spielmann, președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, a avertizat Regatul Unit că nu poate să denunțe Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a pune în pericol calitatea sa de membru al Uniunii Europene. Tratatul de la Maastricht, articolul 6 alineatul (2), spune că: „Uniunea respectă drepturile fundamentale fundamentale ale omului, care sunt garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma pe 4 noiembrie 1950, și rezultă din jurisprudența constituțională comună a statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar”. Desigur încălcări ale dispozițiilor dreptului Uniunii, care nu sunt reglementate de Convenția europeană a drepturilor omului sunt de competența CEJ (Luxemburg), nu a CEDO (de la Strasbourg).

CEDO este nepopular printre conservatori din Marea Britanie și, probabil, are legătură cu extrădarea unui anumit suspect de terorism. Dar CEDO și Declarația Drepturilor Omului sunt solide, deși poate ar trebui să le fie revizuite procedurile și mai există și chestiunea judecătorilor împotriva cărora nu există cale de atac.

Cameron ar putea să-și schimbe tactica și să fie sincer cu alegătorii săi: nu are cum să facă modificările despre care vorbește și, prin urmare, ar trebui să le explice acestora care ar fi consecințele Brexit. Să nu uitam totuși că Europă divizată în state naționale este visul Rusiei.

Poate e un pic cam târziu pentru ca David Cameron să-și schimbe discursul. Tot ce poate face este să spună că majoritatea cererilor sale au fost îndeplinite, chiar dacă prea puține dintre ele, în cele din urmă. Nu există nici măcar o listă oficială a ceea ce vrea?! El va pretinde victoria pe problema „turismului de bunăstare”, deși aceasta victorie a fost deja câștigată în Luxemburg – cazul Dano. El va primi, eventual, ceva din „vocea membrilor non-euro”. Cel mai bun aliat al lui este frica: frica de necunoscut, de ce s-ar întâmpla dacă Marea Britanie ar părăsi UE.

Este târziu, dar chiar și așa, el poate pretinde aceste „victorii”, lucru care este inofensiv în sine, dar ar satisface în continuare elementele populiste ale sentimentului anti-UE. Toate acestea reliefează decalajul în creștere (perceput și real) între „oamenii obișnuiți” și elite.

Condițiile de aderare la UE nu pot fi modificate după ce ai aderat la ea. Multe dintre preocupările lui David Cameron vizează interpretarea tratatelor UE existente. Clarificări i-ar putea fi aduse printr-o simplă declarație a Consiliului UE.