OraNoua.ro
Publicat în 13 ianuarie 2016, 18:11 / 200 elite & idei

Florina Vevera: Sunt șanse ca Primăvara Arabă să se reproducă de la sine și în alte zone?

Florina Vevera: Sunt șanse ca Primăvara Arabă să se reproducă de la sine și în alte zone?

de Florina Vevera

Revoltele duc la schimbări de regim, în moduri diferite: unele dintre ele se transformă în confruntări prelungite și situații incerte (Siria), altele ajung la menținerea unui status-quo fragil (Algeria).

Evenimentele care caracterizează lumea arabă de la sfârșitul anului 2010 ridică întrebări importante cu privire la ce a precedat criza. Într-o eră în care informația se găsește în exces – ceea ce creează iluzia că toată lumea poate ști, în timp real, tot ce se întâmplă în orice parte a lumii –  devine aparent ușor pentru state să facă față surprizelor strategice – dat fiind faptul că lucrurile se schimbă, guvernele iau decizii din care decurg consecințe, iar viața politică a unei țări sau regiuni suferă mutații. Primăvara Arabă a fost caracterizată de dinamism și complexitate, deci este necesară o ajustare a răspunsurilor față de acest gen de reconfigurări și posibil o analiză în perspectivă.

In primul rând, Primăvara Arabă a generat un context geopolitic. Principalii actori din sistemul internațional au avut o oportunitate unică de a-și redefini relațiile cu țările din zonă. Azi, există voci care contestă faptul că modelul s-a născut în iarna lui 2010 și spun că există un întreg set de indicatori, care avertizează despre posibilitatea ca un fenomen asemănător cu Primăvara Arabă să se repete.

Rădăcina problemei, care a stat la baza Primăverii Arabe, vizează aspecte complexe ca managementul de structură, demografia sau economia, lucruri ce nu pot fi rezolvate ușor – chiar și cele mai dezvoltate țări se află în fața unor astfel de încercări în următoarea decadă, în timp ce altele vor încerca să găsească soluții favorabile să recupereze terenul pierdut și să se îndepărteze de statele (periculoase) „eșuate”și „paria”. Singura țară unde situația nu a fost clară este Siria, unde sursa opoziției inițiale se crede că era Frăția Musulmană.

Mișcările islamiste s-au adaptat la circumstanțe și și-au dezvăluit o nouă față, reformată, care arată că și-au învins obiceiurile violente. În Maroc, regele a avut grijă să aibă o constituție nouă, aprobată prin referendum, de către popor, chiar dacă el încă deține ultimul cuvânt în problemele de politică externă, apărare și, în special, religie. În Tunisia, s-a repetat în mod obsesiv, chiar înainte de rezultatul votului, că „nu există nicio intenție să se constrângă legea și că oricine poate vorbi liber”. Acum, Tunisia are un program strict de recuperare economică și de reformă a politicii și instituțiilor statului. În plus, un motiv care poate oferi puțină consolare celor cărora le este teamă de creșterea islamismului radical, este acela că toate aceste țări, în frunte cu Egiptul, depind substanțial de turiștii din Occident (și nu numai).

Scopul Primăverii Arabe a fost acela de a implementa democrația, care să restaureze demnitatea, mândria, dreptul la auto-determinare și justiția socială. Revoltele din Primăvara Arabă adunate la un loc nu au afectat doar balanța de putere în țările unde a avut loc, ci au avut un impact puternic și asupra Israelului.

La suprafață, Primăvara Arabă – care a avut loc în țări în care dictatorii au fost înlăturați și s-au scandat slogane în favoarea democrației – poate părea de dorit (de către unii) pentru guvernele Israelului și Turciei, și chiar Iranului, dar o privire mai atentă ne arată că învinșii și învingătorii din regiune nu sunt atât de evidenți. Pentru Israel, Primăvara Arabă a creat un proces ”dramatic de transformare”. Situația palestiniană cântărește mult mai greu acum datorită schimbărilor populare din lumea arabă, chiar dacă liderii arabi le ignoră. ”Procesul de Pace” dintre Israel și Palestina este re-conceptualizat, prin repoziționarea noilor lideri arabi și prin diminuarea implicării partizane a SUA. În acest context, este posibil ca Israelul să adopte o menținere a poziției, o atitudine de a aștepta și de a acționa cu precauție, în același timp declarându-se destul de vocal împotriva unui potențial Iran nuclear.

Cel mai surprinzător aspect al Primăverii Arabe este puterea relativă a monarhiilor arabe față de acest fenomen: în Maroc, Iordania, Arabia Saudită, Oman, Kuweit, Uniunea Emiratelor Arabe, Qatar și Bahrein. Deși au fost destul de afectate ele au rămas stabile.

Așa numita Primăvară Arabă este specifică regiunii. A fost o revoltă împotriva autocrațiilor de lungă durată, susținută atât de democrați cât și de alți oponenți – cum ar fi sectoarele de populație inspirate de islamism – ai autocrațiilor semi-seculare. A fost în mare parte o reacție în lanț, a populației inspirate de astfel de mișcări din alte țări arabe, care au arătat că detronarea unei dictaturi era posibilă și că forțele armate s-ar putea să rămână neutre sau chiar să susțină mișcarea. Bahrein este un caz special, pentru că mișcarea a cuprins, acolo, mai ales populația șiită, care se simțea defavorizată de familia regală sunită și de susținătorii acesteia. Siria, în aceeași măsură, este un alt caz special, deoarece este caracterizată de faptul că era condusă de o minoritate religioasă – care nu cauta însă să-și impună viziunea religioasă asupra altor părți a populației – în alianță cu alte minorități și, dintre acestea, suniții fiind cei care beneficiază direct cel mai mult de pe urma regimului. Este de asemenea singura țară arabă unde parte din opoziția armată – deoarece conflictul politic a degenerat în război civil – este legată de Al-Qaeda. În toate celelalte țări, nu numai că Al-Qaeda nu a jucat niciun rol, dar și-a văzut perspectivele diminuate din ce în ce mai mult.

Ziua în care UE ar începe să permită pe piață produsele industriei de îmbrăcăminte chinezești, care se vând aproape la preț de duty free, ar însemna prăbușirea locurilor de muncă în Tunisia. Fabricile tunisiene s-ar închide una după alta. Se observă că evenimentele din ultimii ani din MENA influențează UE prin migrația ilegală, potențial destabilizatoare. Europa secolului XXI trebuie să înțeleagă riscul crescut al crimei organizate, ca rezultat al acestor grupuri marginalizate, știut fiind că lipsa de educație și sărăcia generează acest fenomen.

Monarhiile din Golf au caracteristici care le deosebesc de țările Primăverii Arabe (să separăm Bahreinul, fiind un caz special). Populația are cam tot ce-i trebuie, represiunea politică este la un nivel scăzut, iar muncitorii străini reprezintă majoritatea. Populațiile indigene sunt, în general, conservatoare din punct de vedere politic, social și religios. Nu există mișcări politice organizate (fără să luăm în calcul, din nou, Bahreinul). Nu mai există nicăieri în lume, regiuni cu același melanj de autocrații de lungă durată, factori economici și sociali și inspirație religioasă.

Majoritatea statelor MENA au structuri și partide politice. Monarhiile din Golf se legitimează istoric. În această regiune nu există experiență în reprezentativitate guvernamentală, în compromisul politic sau o viabilitate a procesului electoral, nici un mod de direcții combinate cu progresul economic, lucruri care ar trebui construite odată cu evoluția socială.

De curand, pe fondul problemelor economice care se profilează la orizont – având în vedere scăderea prețului petrolului – execuția lui Nimir-Al-Nimr a fost detonarea butoiului cu pulbere dintre shiiți și suniți. Pare că s-a dorit exacerbarea unui conflict extern, care să aducă o doză sporită din populația majoritar sunită a Arabiei Saudite, de partea casei regale. Pentru prima dată, după o lungă perioadă de timp, Arabia Saudită are un deficit de 98 mld. $, prețul barilului de petrol s-ar putea să ajungă la 20 $, iar 95% din populația țării lucrează la stat. In aceste condiții, prin execuția celor 47 și, mai ales a lui Al-Nimr, Arabia Saudită a dat un semnal că încă este puternică, lucru ce va genera o coagulare a suniților în jurul casei regale, împotriva unui dușman extern. Execuția este un semnal de alarmă și pentru iranieni, în condițiile în care, odată cu ridicarea embargoului, Italia și Spania vor putea importa din nou petrol iranian, la o calitate și un preț mai bune.

Prin intervenția militară din Yemen, Arabia Saudită și-a testat în termeni reali propriile capabilități militare și a transmis un mesaj foarte clar cum că este dispusă să intervină armat pentru a-și proteja interesele (ex. păstrarea unui regim politic prietenos și loial ei).

In altă ordine de idei, acuzațiile Rusiei la adresa Turciei cum că aceasta ar facilita contrabanda cu produse petroliere sub oblăduirea familiei Erdogan, nu vin decât să arunce un alt semn de întrebare cu privire la interesele Turciei, care a dovedit deja că poate pune în pericol Europa prin faptul că-i lasă pe refugiați să o tranziteze liberi către ea.

Ca și o observație, se pare că singurii care s-au dovedit, cât de cât, în favoarea valorilor occidentale sunt kurzii, care speră să-și creeze o țară a lor. Kurdistanul irakian se va putea lărgi în Siria, profitând de o țară aflată în disoluție, dar nu va reuși același lucru în Turcia.

Rusia (ca și Hezbollah) îl sprijină pe Assad, dar este indiferentă față de soarta grupului libanez. Acordul tacit cu Israelul include Siria de Sud și, atâta timp cât Israelul nu va lovi forțele armate siriene, nu se prefigurează nicio problemă majoră. Acordul tacit (sau parțial explicit) a lui Netanyahu cu Siria a dus la lipsa de condamnare de către Israel atât a anexării Crimeei de către Rusia cât și a politicilor Rusiei în Europa, în general. Pentru Siria, singura soluție este punerea integrală în aplicare a comunicatului Geneva I, care mandatează în esență, transferul tuturor puterilor executive – adică cele ale guvernului, dar, de asemenea, ale președinției – unui organism de tranziție stabilit de comun acord, care se va ocupă de elaborarea unei noi constituții și organizarea de alegeri libere.

În concluzie, pe termen mediu și lung, acest scenariu – o Primăvară Arabă – replicat oriunde în lume, este posibil. Din această perspectivă, un profil se poate dovedi folositor în viitor, la fel și o analiză a scenariilor în contexte similare.

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

PoliticNicuşor Dan: Nu se pune problema ca stimulentele pentru nou-născuţi sau voucherele materna să nu mai fie plătite

EconomieCosmin Ghita: Societatea Nationala Nuclearelectrica launches the 2021-2023 Scolarship program “The Young Nuclearist”

ExternManuela Catrina: Despre #suveranitate tehnologica si #semiconductori. Cum poate #Romania contribui la acest efort european

SocialMarian Staș: Reportaj la singura școală rurală care va funcționa după programul lui Iohannis „România Educată”

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaDoina Banciu: Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial, ediția I

EditorialAlina Bârgăoanu: 11 septembrie și noul Internet



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe