de Florina Vevera

O întreagă discuție s-a pornit de la raportul întocmit de către domnul Gunther Oettinger, Comisar European, raport care vizează activitatea companiilor americane. Europa are tot dreptul de a reglementa orice companie și orice sector dorește. Și, poate aduce acuzații (antitrust) cui consideră de cuviință.

Întrebarea care se ridică este dacă sunt companiile americane (Google, etc.) responsabile de fragmentarea pieței de telecomunicații a UE, singurul sector care nu beneficiază pe deplin de piața unică, sau nu? De fapt, finalizarea pieței unice ar aduce numai beneficii. Deși cele mai recente luări de poziție ale UE nu sunt neapărat anti-americane, ele pot părea protecționiste, fiindcă cei mai puternici actori pe aceasta piață sunt companiile americane și este normal ca acestea sa fie cele vizate. Un lucru este sigur: reglementarea discriminatorie nu este modul corect de a face progrese în domeniul tehnologiei și a face Europa mai competitivă. Desigur, companiile americane trebuie să respecte normele UE, dar UE nu ar trebui să introducă reglementări al căror scop să fie acela de a le reduce activitatea celor deja performante, dacă activitatea lor este conformă cu tratatele și regulamentele existente.

Sistemelor juridice europene și al SUA diferă. În timp ce legislația UE interzice “abuzul de poziție dominantă” (articolul 85 din Tratatul de la Roma), SUA are o legislație antitrust puternică, care interzice nu numai abuzul, dar și poziția dominantă în sine. Un lucru curios, menționat de către Oettinger, este că, cota de piață a Google – ca motor de căutare – este mai mare în UE decât în ​​SUA. Sunt voci care afirmă că unii din UE doresc să înlocuiască o concurență liberă și loială cu protecționismul, crezând că, cu protecție, competitori europeni puternici vor apărea. Dar, dacă sunt protejați, cum vor mai fi stimulați să se autodepășească? Senatul francez a votat o lege care forțează Google să-i dezvăluie algoritmii de căutare (Google nu va face asta.).

Fostul președinte (Chirac) al Franței a vrut, la un moment dat, ca UE sa finanțeze un motor de căutare controlat de guvern pentru a concura cu Google. Propunerea i-a rămas fără ecou. Europa trebuie să devină mai competitivă, nu mai protecționistă. Este de dorit aplicarea legislației existente a UE sau o lege care sa împiedice activitatea companiilor americane? Inițiativele de a construi o “alternativă europeană” la serviciile de căutare Google., prin cheltuirea banilor contribuabililor, nu duc nicăieri: cine vrea un serviciu de căutare pe internet controlat de guvern?

Este necesară atât o analiză comprehensivă a rolului platformelor online, a motoarelor de căutare și o analiză a preturilor site-urilor web – cele de care UE se teme ca i-ar șubrezii cota de piață – cât și strângerea de probe de către specialiștii în politicile antitrust, care să dovedească dacă firme ca Amazon (de ex.) restricționează comerțul.

Comisarul european, Gunther Oettinger a subliniat nevoia unor prevederi pentru companiile de Internet, și că se va verifica modul în care aceste companii folosesc informațiile private, deținute despre clienților lor.

De reținut este că raportul Oettinger vizează companiile americane. “Proprietarii de platforme din America de Nord” sunt criticați în mod special, raportul plângându-se că aceștia atrag cea mai mare parte a banilor din economia “app” și că există puține dovezi că “ar crea locuri de muncă.”

Pe de altă parte, tratatele UE nu spun nimic nicăieri că, crearea de locuri de muncă este obligatorie pentru companiile străine (UE) și filialele acestora.

UE este o uniune bazată pe lege, mai degrabă decât una bazată pe criterii politice arbitrare. Europa poate, într-adevăr “aduce acuzații antitrust”, dar decizia sa poate fi contestată la CEJ, care este obligată să se pronunțe pe baza tratatelor UE, a Directivelor UE și a regulamentelor europene, nu în funcție de obiective politice.

Problema este că Europa nu oferă în acest moment produse și servicii suficient de competitive în domeniu. Astfel, ea se vede nevoită să reducă concurența prin mijloace legale.

Pentru o lungă perioadă de timp, s-a afirmat că este nevoie de o protecție pentru companiile producătoare de tehnologie din Europa, pentru că piața locală este prea mică. Dar adoptarea euro a finalizat crearea unei piețe unice reale – în timp ce obstacolele ne-tarifare din calea comerțului intracomunitar au fost eliminate – telecomunicațiile fiind unul dintre sectoarele sale. Piața unică a UE, chiar și excluzând țările din afara zonei euro, este mai mare decât pe piața americană!

Comisia Europeană are dreptul de a investiga ce vrea, iar atât Comisia, cât și CEJ au datoria de a reduce posibilele abuzuri efectuate de către orice companie, indiferent de origine, care ar încălca normele antitrust ale UE (rețineți că tratatele UE nu pot sancționa poziția dominantă, ci doar abuzul de poziție dominantă).

Remediul pentru poziția dominantă a furnizorilor de servicii de internet americane nu este impunerea de bariere juridice (în afara celor impuse de normele actuale, legate de concurență, ale UE), ci construirea de servicii europene competitive.

Comisia Europeană a formulat 16 propuneri pentru crearea pieței digitale unice a Europei.

Strategia Pieței Digitale Unice, adoptată acum câteva zile, include un set de acțiuni specifice care urmează să fie livrate până la sfârșitul anului viitor. Aceasta este construită pe trei piloni: (1) un acces mai bun pentru consumatorii individuali și firme la bunurile și serviciile digitale din Europa; (2) crearea condițiilor necesare și asigurarea unei concurențe echitabile pentru ca rețelele digitale și serviciile inovatoare să se dezvolte; (3) maximizarea potențialului de creștere al economiei digitale.

Totodată, europenii mai cer americanilor protocoale de securitate echivalente, clasificare similară și accesul în scopul investigațiilor la metadatele stocate de companiile americane.

Poate că SUA furnizează mult mai multe informații decât Europa prin SEC (Securities and Exchange Commission), Departamentul de Justiție, etc.?! Din punctul lor de vedere, nu există nicio diferență între ceea ce este disponibil pentru SUA și companiile străine, cu excepția informațiilor din domeniul apărării. Secretele comerciale, cum ar fi algoritmii de căutare Google, sunt protejate de lege, pentru toți concurenții, străini și din SUA.

În ceea ce privește protecția datelor, aceasta este cel puțin la fel de puternică în SUA, dar se aplică diferit. De exemplu, „right to be forgotten”/”dreptul de a fi uitat”(CEJ – Curtea Europeana de Justiție) nu a putut fi pus în practică în SUA, fiind contrar drepturilor prevăzute în primul amendament al Constituției SUA. În prezent, Google aplică acest principiu doar în UE și nu va depăși aceste granițe, în ciuda solicitărilor CEJ și a unor instanțe naționale, cum ar fi cele franceze, pentru a reglementa Internetul la nivel mondial.

Spionajul este altceva. Toate serviciile de informații occidentale fac schimb de informații (pe care doresc să și le împărtășească). În domeniul terorismului, de exemplu, asta este cam tot ce au, cu excepția surselor. Companiile producătoare de tehnologie mari sunt, de asemenea, spionate.

Toată lumea spionează pe toată lumea, și face schimb de informații (share), atâta timp cât este în interesul lor. Înainte de introducerea rețelelor de date electronice, aliații s-au spionat reciproc, dar erau reciproc acceptate limite, cum ar fi interzicerea de facto a metodelor invazive. Granița dintre ceea ce este acceptabil și ce nu este a fost estompata acum de evoluția tehnologiei.

Desigur, există un grad de paranoia cu privire la intimitatea privată, iar ceea ce este excesiv devine ridicol. In Statele Unite, de exemplu, în conformitate cu legislația actuală o agenție guvernamentală poate colecta metadate despre apeluri telefonice, e-mail, IM, dar nu are voie să asculte apelurile telefonice sau să citească emailuri fără mandat judecătoresc. În Marea Britanie și Franța, pentru același lucru, este nevoie doar de un mandat de birou (UK) sau de permisiunea funcționarului public „delegat/însărcinat” (Franța).

Problema, se pare că, nu mai este cine spionează, ci de către cine și în scop se trafichează informația, și care este cadrul legal pentru asta.

Nu văd, însă, cum constrângerile cu privire la folosirea metadatelor din telefoane ar crește intimitatea, dar presupun cum vor încetini activitatea serviciilor de informații într-un domeniu care este esențial.

Deoarece să spionezi alte țări este ilegal, nu mai este nimic de discutat: nu poți avea un cadru legal pentru ceva care este practic ilegal.