Adriana
Publicat în 30 august 2016, 17:27 / 19 elite & idei

Gabriel Biriş: Angajaţii ANAF se ocupă „cu prostii”

Gabriel Biriş: Angajaţii ANAF se ocupă „cu prostii”
+ Observator •

Marea problemă legată de munca în zadar a angajaţilor fiscului cu formulare inutile este că resursa umană este ocupată cu prostii şi sunt scăpate problemele majore, a declarat secretarul de stat în ministerul de Finanţe Gabriel Biriş, în cadrul emisiunii Capital TV, de la B1TV.

„La un moment dat chiar mă gândem că există un interes în acest sens”, a mai spus Biriş.

El a mai precizat că Ministerul Finanţelor este în grafic cu normele de aplicare pentru legislaţia privind legarea caselor de marcat la serverele ANAF. „Le vom avea aplicate parţial în prima jumătate a lui 2017 şi, final, până la sfârşitul anului viitor”, a declarat secretarul de stat în ministerul de Finanţe Gabriel Biriş, în cadrul emisiunii Capital TV.

„Cred că este foarte important acest mecanism. Și în ultima perioadă a existat tentaţia de a complica sistemul astfel încât să fie prea dificil şi, din această cauză, neaplicabil. Casele de marcat rezolvă declararea TVA-ului în retail. Cea mai mare parte din frauda cu TVA nu vine din retail ci de mai sus. Din relaţia dintre companii. Știţi că Moldova are un sistem de urmărire a facturilor în business to business? Ei au putut să facă asta, noi nu. Când ştii şi bonurile din retail şi facturile din business to business, nu mai ai nevoie de multe documente. Totul poate fi verificat uşor. Puţini fură mult în ţara asta. De ce să pierdem timpul cu acei care nu fură nimic. De ce să îi tot verificăm?
http://www.capital.ro/gabriel-biris-la-emisiunea-capital-tv-angajatii-anaf-se-ocupa-cu-prostii.html

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe