Ce se schimbă? Pentru contribuabilii care au afaceri medii şi mari – nimic. Pentru cei care au afaceri mici, ce generează o cifră de afaceri anuală de maximum 500.000 de euro, se schimbă exigibilitatea TVA. Aceştia vor putea să aplice un regim special de TVA, care le permite să plătească TVA aferentă facturilor emise doar atunci când acestea sunt încasate. Şi pentru că nu există prânz gratis, aceştia îşi vor putea deduce TVA doar atunci când, la rândul lor, vor plăti facturile către furnizori. Corespunzător, îşi vor complica puţin contabilitatea.

La ce ajută? Măsura este menită să ajute cash-flow-ul companiilor mici, care astfel nu vor mai fi obligate să se decapitalizeze plătind TVA aferentă facturilor neîncasate.

Care sunt riscurile? Teoretic, pentru buget, riscul reducerii veniturilor bugetare este redus. Este ştiut faptul că TVA este o taxă pe consum, suportată de consumatorul final şi nu de companii. Deci amânarea momentului plăţii/deductibilităţii TVA pentru aceştia poate, cel mult, să genereze o problemă temporară de cash-flow pentru buget, cash-flow care ar trebui eventual finanţat. Practic, pot apărea probleme din cauza tratamentului diferit în ceea ce priveşte TVA în lanţul economic: companii mici vor emite facturi către companii ce nu aplică regimul special, ceea ce va duce la dezechilibre, mai ales când compania mică este o „coajă”. La cât de inventivi sunt evazioniştii, nu trebuie să ne mirăm prea mult dacă fenomenul va lua în scurt timp amploare. Vorbim totuşi de un potenţial de fraudă de aproape 120.000 de euro/an/companie, motiv pentru care, dacă temele nu sunt bine făcute, FMI ar putea totuşi să nu fie de acord cu măsura… De ce am pus acest titlu? Pentru că, din păcate, modul în care funcționează TVA la nivel comunitar generează nevoia de astfel de cârpeli.

În plus, am spus-o şi o repet: legislaţia comunitară în material TVA invită la fraudă (masivă!).

Să înțelegem puţin cum funcţionează povestea aceasta: TVA reprezintă impozit pe consum, suportat de consumatorul final şi nu de comercianţii care concură la crearea produsului/serviciului; TVA este neutră pentru comercianţi, neutralitatea fiind asigurată prin dreptul de deducere a TVA plătită pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii folosite pentru obţinerea de venituri taxabile; Taxe pe consum există în toată lumea, două fiind cele mai cunoscute: TVA europeană şi „sales tax”-ul american. TVA este folosită pe scară largă şi în afara Europei.

În tranzacţiile B2B, TVA circulă precum apa în natură: de la cumpărător la vânzător – buget – cumpărător. Aparent inofensiv, modul de funcţionare a TVA creează câteva probleme serioase în practică: este dificil (adică scump!) de administrat, atât de către contribuabil, cât şi de către stat. Contribuabilul trebuie să depună lunar decont de TVA, declaraţii recapitulative, raportări privind achiziţiile/vânzările intracomunitare. La capătul celălalt, ANAF trebuie să administreze toate aceste declaraţii; creează necesitatea rambursării de TVA, ceea ce înseamnă costuri cu controalele fiscale şi risc de fraudă (a se vedea scandalurile cu rambursări ilegale de TVA); stimulează corupţia: dai – ai, nu dai – mai aşteaptă puţin… Din fericire, fenomenul s-a mai estompat în ultima perioadă; generează blocaj financiar atât în relaţiile B2B (vânzătorul trebuie să achite TVA chiar dacă nu şi-a încasat factura), cât şi prin nerambursarea la timp a TVA; creează distorsiuni concurenţiale: cumpărătorul va fi tentat să cumpere dintr-o altă ţară europeană şi nu din ţara lui, la achiziţiile intracomunitare nefiind obligat la plata TVA; în final, creşte costul derulării unei afaceri.

Articol publicat integral publicat pe www.qmagazine.ro