Nu o sa pomenesc nimic in acest articol despre alegerile care tocmai au trecut.  Ele nu schimba decat un partid cu altele, iar fiecare dintre ele a avut propria  parte de vina in adancirea problemei despre care scriu in acest articol.
In ultima perioada am impresia ca am devenit un pic masochist. Citesc studii  care arata ca directia noastra este zidul de care o sa ne izbim cu forta maxima  intr-un viitor nu foarte indepartat, adica nu mai mult de 20 de ani.
Ma  refer in special la sistemul nostru de pensii publice, sistem care este o uriasa  schema Ponzy (adica un fel de Caritas), schema care ar fi trebuit sa sucombe  deja daca nu ar fi sustina de bugetul de stat.
Ultimul studiu pe care  l-am citit este intitulat “Evolutia demografica pe termen lung si  sustenabilitatea sistemului de pensii”, studiu realizat sub bagheta fostului  ministru al muncii, dl. Mihai Seitan. Pentru cine il cunoaste doar din  aparitiile publice, atrag atentia ca dansul este un foarte slab comunicator, dar  este unul dintre cei mai buni experti in sisteme publice de pensii pe care ii  avem.
Cateva concluzii la care domnia sa a ajuns: – pana in 2060  numarul de contribuabili va scadea cu 15%, iar cel de pensionari va creste cu  16% – adica ne vom apropia de un raport de 1 contribuabil la 2 pensionari!!; – pana in 2050 deficitul sistemului public de pensii va ajunge la 12% din PIB – complet nesustenabil!!! – pentru a deveni cat de cat sustenabil, rata de  inlocuire nete a pensiei va scadea la mai putin de jumatate din cat este in  prezent (de la 48,9% la 23%) sau varsta de pensionare va trebui sa creasca  dramatic (peste 70 de ani).
Oricum, trebuie sa intelegem cu totii ca  primul mare hop va veni chiar mai repede: intre 2030 si 2035 va iesi la pensie  segmentul de varsta cel mai consistent de populatie: “decreteii” nascuti intre  1967 si 1970.
Care sunt cauzele pentru care s-a ajuns la aceasta situatie  de-a dreptul dramatica? Pe cele mai multe dintre ele le stim deja: – deciziile iresponsabile de scoatere la pensie anticipata pentru multe  categorii de persoane, inclusiv prin disponibilizari; – categorii de  pensionari foarte tineri (in special din zona politiei, armatei si serviciilor  speciale); – abuzuri de pensionari pe caz de boala sau handicap; – scaderea natalitatii; – migratia masiva de dupa 1990.
Din  nenorocire, aceasta problema nu este una care sa se poata rezolva peste noapte,  din condei. Trebuie sa ne pregatim din timp, sa luam masuri care sa usureze  sarcina asupra sistemului public de pensii, pentru a evita adevarate tragedii in  viitorul mai mult sau mutin indepartat.
De asemenea, trebuie luate  masuri, atat in ceea ce priveste cresterea accentuata in perioada urmatoare a  sistemelor facultative de pensii (cu acumulare, nu ca cel public – de tipul pay  as you go), dar si in ceea ce priveste educarea financiara a oamenilor, care sa  inteleaga din timp nevoia de a economisi, de a investi in active/activitati care  sa le asigure un venit decent cand nu vor mai putea munci.
In plus,  trebuie create rapid conditii de crestere economica, de atragere de investitii,  inclusiv prin reducerea costului muncii calificate.
Am facut aceasta  introducere pentru a arata cat de mare este nevoia de actiune imediata pentru a  pregati sistemul public de pensii pentru ce va veni si pentru a repune in  discutie o propunere mai veche de a mea: plafonarea bazei de calcul a tuturor  contributiilor sociale la un nivel rezonabil – propunere pe care initial am  gandit-o pentru a creste competitivitatea Romaniei, pentru a atrage investitii  directe (nu speculative), dar si pentru a ajuta la cresterea gradului de  conformare voluntara si sucesul cotei unice (propunerea a fost facuta in mai  2004), dar pe care astazi o consider ca fiind cel putin la fel de importanta  pentru a asigura stabilitatea viitoare a sistemului public de pensii + sistem la  care din pacate nu o sa putem renunta mult timp de acum incolo.
Spun de  multi ani ca sistemul nostru de contributii sociale este unul extrem de  complicat si ineficient. Pe de o parte, avem cote ale contributiilor sociale  foarte mari, aplicate la venitul brut, fara sa existe o plafonare a bazei de  calcul a contributiilor sociale (cu exceptia contributiei individuale de 10,5%  la asigurari sociale). De cealalta parte avem (inca) destul de multe exceptii si  moduri de a “fenta”, cel putin in parte, plata contributiilor sociale.
Cat de jalnica este performanta sistemului nostru de contributii sociale se  poate vedea si din Raportul pe 2011 al Consiliului Fiscal (pag. 67) – http://www.consiliulfiscal.ro/ 
Se poate vedea ca  Romania colecteaza mai putin decat Slovacia (9,5% din PIB fata de 8,3% Romania, – 13%), in conditiile in care cotele sunt comparabile, dar in Slovacia baza de  calcul a tuturor contributiilor sociale este plafonata la 1.000 Euro. De  asemenea, se poate vedea ca Bulgaria reuseste sa colecteze 6,8% din PIB (-18%  fata de Romania), dar cu contributii de doar 29% (-36,6%) si baza de calcul  plafonata la 2.000 leva (aprox. 1.025 Euro)…
Modificarile din ultimii 2  ani nu au facut decat sa complice si mai mult lucrurile, cu rezultate mai mult  decat modeste in planul colectarii.
Dar haideti sa nu ne mai plangem.  Analizele acestea comparative sunt motive de retrospectie, de analiza; trebuie  sa intelegem ce anume nu merge la noi. Ce au ei si noi nu avem? Din cele doua  exemple anterioare, un lucru este clar: ei au un plafon al bazei de calcul a  contributiilor la un nivel rezonabil. Noi nu avem asa ceva! Nu cunosc foarte  bine cele doua legislatii, dar am motive sa presupun ca ei nu prea au nici  exceptii…
Dar haideti sa vedem ce avem noi acum:
– contributii  sociale de aproximativ 16.5% pentru angajat si 28% pentru angajator (44,5% in  total); – plafon de 5 salarii medii pe economie la baza de calcul a  contributiei sociale (efectiv la angajat, teoretic doar la angajator – plafonul  se calculeaza pe fondul de salarii, ceea ce inseamna ca angajatorul plateste  sume pentru care angajatul nu plateste puncte de pensie, ceea ce eu am spus mai  jos ca este jaf la drumul mare); – contributii diferentiate pentru alte  tipuri de venituri.
Practic, cuantumul contributiilor nu depinde numai de  CaT castiga contribuabilul, ci mai ales de CUM castiga!
Evident, cea mai mare sarcina fiscala este pe munca. Cei care presteaza,  creeaza etc, platesc mai putin. Uneori muuult mai putin!
Pe langa  ineficienta si dificultate in administrare, mutantul nostru mai genereaza si  frustrari de genul: “da’ eu sunt prost sa platesc si ala nu?”. Mai ales ca  sistemul public al contributiilor sociale ar trebui sa se bazeze si pe  principiul solidaritatii (halal solidaritate!). Care este  propunerea mea?
Inocuirea actualului sistem de calcul al  contributiilor (practic rescrierea Titlului IX.2 din Codul fiscal) cu unul  simplificat, care sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
– baza de calcul  a tuturor contributiilor sociale plafonata la un nivel rezonabil. Pentru a fi  rezonabil, un astfel de plafon trebuie sa fie suficient de mic pentru a stimula  conformarea voluntara, dar suficient de mare pentru a nu reduce veniturile  bugetului consolidat. in 2010 am calculat ca un plafon egal cu trei salarii  medii este perfect sustenabil, putand aduce venituri suplimentare de cel putin  0,5 miliarde Euro. Sunt in curs de refacere a calculelor si am convingerea ca se  poate demonstra ca plafonul poate fi stabilit la 2, cel mult 2,5 salarii medii  ; – cuantumul contributiilor sa nu mai depinda de modul in care se obtine  venitul, ci doar in functie de cat venit este obtinut.
Logica de  functionare a unui astfel de sistem va fi urmatoarea:
Am redactat chiar si textul de lege care sa  implementeze aceasta schema logica, il puteti gasi in capitolul 12 al lucrarii “Despre fiscalitate si competitivitate”, lansata recent de mine la Editura  Universul Juridic.
Analizati-o si veti vedea ca raspunde intru totul  cerintelor exprimate chiar si de Consiliul Fiscal (a se vedea pagina 70 din  Raportul anual). Acestea sunt, insa, cerinte pe termen scurt, care tin de  echilibrarea bugetara in perioada imediat urmatoare.
Haideti sa vedem de  ce aceasta solutie ajuta, insa, si (in special) pe termen lung:
– in  primul rand, va duce la cresterea numarului de contribuabili in sistemele de  asigurari sociale, inclusiv de pensii; – in al doilea rand, va reduce sarcina  fiscala, in special pentru cei mai competitivi dintre noi, deci va stimula  investitiile exact in zonele cu valoare adaugata mare; – in al treilea rand,  prin plafonarea numarului de puncte de pensie la 2, maxim 2,5 salarii, se vor  reduce semnificativ obligatiile de plata ale sistemului public de pensii, in  special dupa ajungerea la perioada critica (2035) – deci se creeaza premisele  pentru reducerea graduala a deficitelor; – in al patrulea rand, elibereaza  resurse pentru scheme private de pensii sau investitii;
Promit sa revin  in curand cu calculele care sa sustina afirmatiile mele in legatura cu plafonul.  Sunt convins ca acestea o sa arate atat sustenabilitatea unui plafon mai mic de  3 salarii medii (plafon sustinut de mine pana in prezent), cat si resurse pentru  o reducere de cote.
Articol publicat pe www.avocatnet.ro