Evaziunea fiscală este, astăzi, un subiect la ordinea zilei. Era şi atunci când am început să lucrez în fiscalitate, în urmă cu 17 ani. E mai mult decât sigur că va fi un subiect şi atunci când eu nu voi mai lucra, peste 25 de ani… Evaziune există în toate ţările, civilizate sau mai puţin civilizate, diferenţa dintre ele fiind nivelul acesteia, adică ponderea economiei nefiscalizate în totalul economiei naţionale. La noi această pondere este foarte mare, mult mai mare decât în majoritatea ţărilor din UE, comparabilă doar cu Bulgaria (dar Bulgaria a început un amplu proces de restructurare şi informatizare a administraţiei fiscale şi este foarte probabil că o să rămânem singuri la coada Europei). Nu vom mai avea nici măcar scuza “grelei moşteniri”…

Mereu am vorbit de nevoia ca statul să ia măsuri foarte ferme de combatere a evaziunii. În octombrie 2009, la o întâlnire a Preşedintelui cu oameni de afaceri, am atras atenţia asupra faptului că evaziunea afectează siguranţa naţională. Câteva luni mai târziu, evaziunea şi-a găsit loc pe lista de ameninţări la siguranţa naţională şi au început să apară unele măsuri. Din păcate, multe dintre acestea au fost ineficiente, iar astăzi situaţia este doar puţin mai bună decât era în 2010. Ce ar putea fi făcut? Din fericire, soluţii există. Din păcate, ele depind de o voinţă politică ce pare a nu exista.

În opinia mea, sunt două direcţii în care trebuie acţionat: (i) o mai bună reglementare şi (ii) o mai bună administrare. Inteligent, nu? Cum facem, însă, acest lucru ?

1. În ceea ce priveşte TVA

Aici avem de-a face cu două tipuri de probleme diferite, care trebuie combătute cu mijloace specifice :

marea evaziune, în special cea de tipul ‘missing trader’;

mica evaziune, cea făcută de comerciantul din retail care vinde fără să emită bonul fiscal.

Marea evaziune este, din păcate, favorizată de modul în care funcţionează TVA: taxare inversă la achiziţiile intracomunitare, taxare normală la tranzacţiile naţionale. Acest mecanism permite intermediarului să cumpere fără TVA dintr-o altă ţară din UE şi să colecteze TVA la vânzarea către un cumpărător român. Intermediarul evazionist va dispărea cu sumele astfel colectate, iar statului îi ramane prea puţin de făcut după ce a descoperit că intermediarul nu şi-a achitat datoriile. Au fost luate unele măsuri (registrul operatorilor intracomunitari, OMF 1984/2011), însă acestea au fost o glumă: bună pentru evazionişti (pentru că au putut şi pot fi în continuare extrem de uşor ocolite), proastă pentru contribuabilii corecţi (pentru că le-a complicat viaţa şi le-a generat riscuri în plus). A mai fost o astfel de glumă: transferul părţilor sociale doar după o perioadă de opoziţie de 30 de zile. Şi această condiţie este extrem de uşor de ocolit.

Ce poate fi făcut? Cea mai eficientă măsura ar fi taxarea inversă în toate tranzacţiile B2B în UE (indiferent că vorbim de tranzacţii intracomunitare sau de tranzacţii naţionale). Din păcate, ea nu este posibilă, pentru că Directiva 112/2006 nu permite aşa ceva. România ar trebui, însă, să introducă taxarea inversă în toate domeniile în care directiva o permite şi să genereze discuţii la nivelul Consiliului pentru a modifica Directiva. Sunt sigur că va avea aliaţi puternici (Germania şi Austria au mai încercat în trecut, fără succes, însă, din cauza opoziţiei ‘latine’). În plus, România ar trebui să renunţe la inepţiile prevăzute în OUG 54/2010 (ROI şi perioada de opoziţie de 30 de zile) sau în OMF 1984/2011 (scoring şi control de la Gardă pentru acordarea codului de TVA) şi să introducă măsuri de tip KYC (similar cu cerinţele bancare) în ceea ce priveşte acţionarii companiilor înregistrate în România.

În ceea ce priveşte mica evaziune, lucrurile sunt ceva mai simple – cheia problemei constă în găsirea metodelor de a obliga comercianţii (în special pe cei mici) să emită bonul fiscal. Soluţia există, a fost aplicată şi de alte ţări: obligarea emiterii bonului fiscal anterior încasării preţului şi sancţiuni severe pentru neconformare.

În plus, informatizarea trebuie să îşi găsească locul şi în domeniul fiscal: bulgarii au deja casele de marcat fiscale legate prin GPRS de ANAF, iar sistemul informatic face analizele de risc în timp real, forţa de control fiind trimisă doar acolo unde riscul este semnalat. Sunt ţări care administrează centralizat inclusiv emiterea facturilor: fiecare comerciant are o plajă de numere alocată de fisc, iar facturile sunt emise folosind o bază de date comună fisc-contribuabil, astfel încât fiscul ştie în timp real care sunt obligaţiile fiecărui contribuabil. Evident, nu mai este nevoie nici de celebrele controale încrucişate, nici de alte metode de acest gen care irosesc timpul inspectorilor fiscali…

Cât ar costa un astfel de sistem? Probabil câteva zeci de milioane. Câştigul ar fi, însă, de ordinul miliardelor. Costul ar fi cel iniţial, miliardele ar veni, însă, în fiecare an…

2. În ceea ce priveşte accizele

Frauda generată de comerţul ilicit cu produse accizabile (cu efect nu doar în ceea ce priveşte venitul din accize, dar şi cel din TVA) este probabil a doua ca mărime după frauda de TVA. Produsele accizabile sunt cele din tutun, alcool şi combustibili. Domeniul este unul extrem de reglementat, deci este mai greu de înţeles cum de se ajunsese în prima jumătate a lui 2010 ca la tutun cota de piaţă a produselor de contrabandă să fie de peste 36% din piaţă, la motorină probabil 40%, iar la alcool chiar semnificativ mai mult. Este imposibil ca tot acest volum de marfă să circule fără protecţie din partea corupţilor din sistem. Se ştie care sunt principalele metode de fraudă, care sunt canalele de distribuţie. Avem scanere performante produse în România (premiate pe la toate saloanele de invenţii) şi care nu sunt folosite în vămi.

Din înşiruirea de mai sus rezultă că problema trebuie adresată de sus în jos. Sunt necesare schimbări atât la nivelul conducerii unor instituţii, cât şi promovarea profesioniştilor oneşti din aceste instituţii (există!), dar şi aducerea de profesionişti din afara sistemului (inclusiv din afara ţării) pentru a eficientiza operaţiunile de combatere a evaziunii fiscale (dacă aducem arbitri străini în fotbal, de ce nu am aduce nemţi, olandezi sau britanici la vamă?). Din punct de vedere legislativ nu sunt prea multe de făcut, legislaţia este în acest moment bună, numai că mai trebuie şi aplicată.

http://www.biris.ro/blog/http-cursdeguvernare-ro-gabriel-biris-fiscalitatea-si-evaziunea-necesitatea-unei-alte-abordari-html