de Gabriel Biris

Asistăm în aceste zile la un reviriment al unui subiect pe care mi-l doream uitat de către politicienii noştri: impozitul forfetar.

Să explic de ce sunt, în principiu, împotriva acestui impozit. Nu pot face încă comentarii detaliate pe proiectul de care vorbeşte azi USL dintr-un motiv cât se poate de simplu: nu am găsit nicăieri în spaţiul public textul propus spre consultări, deci mă bazez doar pe declaraţii publice.

Înţelegerea mea este că:

• impozitul forfetar va înlocui impozitul pe profit. Cu alte cuvinte, dacă o companie desfăşoară activităţi pe codurile CAEN pentru care impozitul va fi aplicat nu va plăti impozit pe profit, ci o sumă fixă, calculată în funcţie de anumite criterii;

• principalele coduri CAEN vor fi cele care se referă la hoteluri, restaurante, dar şi spălătorii şi service-uri auto. În funcţie de rezultatele experimentului, sfera de aplicare va fi lărgită;

• criteriile pentru restaurante şi hoteluri vor fi: clasificarea unităţii, capacitatea dar şi zona în cadrul localităţii sau rangul localităţii. Se va ţine cont şi de sezonabilitate. La spălătorii, service, etc. se va ţine cont probabil de numărul de locuri pe rampă, de localitate, dar şi de mix-ul de servicii.

Au fost avansate şi cifre, dna Grapini – ministrul IMM, explicând cam cât ar avea de plătit impozit diverse hoteluri, shaormerii sau spălătorii auto, cifre care par a fi chiar foarte rezonabile. Dna Grapini susţine că antreprenorii cu care s-a consultat susţin acest impozit şi din cauză că ar elimina concurenţa neloială pe care le-o fac “blatiştii” la care se referea ministrul Pogea în 2009, atunci când a introdus deja foarte hulitul impozit minim.

Dar de ce sunt eu împotriva impozitului forfetar?

1. Este un impozit care nu încurajează absolut deloc disciplina financiară şi nici combaterea evaziunii fiscale. Problema bugetului nu este numai impozitul pe profit de 16% pe care unii nu îl plătesc, ci mai ales TVA-ul de 24% care nu este plătit bugetului de stat. Forfetarul nu adresează deloc această problemă. Dimpotrivă, aşa cum o să explic mai jos – o amplifică. Neplata TVA nu este numai o problemă a bugetului, ci şi a contribuabililor oneşti: cei care făceau evaziune vor continua să facă evaziune iar acum vor putea să o facă încă şi mai uşor din simplul motiv că vor fi controlaţi mai rar sau deloc. Oamenii îşi vor plăti taxa de protecţie, scuze – impozitul forfetar, şi îşi vor vedea de treabă la fel ca şi acum: cei corecţi vor emite bonuri fiscale, ceilalţi nu.

2. Dacă vorbim de combaterea evaziunii şi condiţii egale, nu putem trece mai departe fără să vorbim de o altă mare problemă în această zonă: munca la negru. Dacă nu vor mai avea frica controalelor, casele de marcat vor deveni obiecte de décor, deci sumele “la negru” vor exploda, ceea ce va face mult mai simplă plata angajaţilor, cash, fără alte bătăi de cap.

3. Forfetarul poate avea efecte perverse: se vor găsi metode de transfer al profitului de companii plătitoare de impozit pe profit către companii care plătesc forfetar.

4. Forfetarul stimulează şi evaziunea pe orizontală, deoarece antreprenorul nu este în niciun fel stimulat să solicite factură fiscală pentru achiziţiile făcute.

5. Forfetarul este un impozit puţin cam feudal, deloc în linie cu modernitatea zilelor noastre. El a fost folosit în trecut pentru a taxa comercianţii, crâşmarii sau hangiii în vremuri în care nu existau case de marcat, sisteme informatice, etc. Mai este folosit încă în bazarele din Turcia, dar şi în unele ţări vestice, dar numai pentru afaceri mici. De cele mai multe ori el este însă opţional şi în niciun caz nu vom vedea acest tip de impozit aplicat la marile hoteluri sau lanţuri de restaurante.

6. Este un impozit care nu prea stimulează, cel puţin într-o prima fază, investiţiile de calitate, deoarece costul acestora nu se va putea recupera pe calea amortizării fiscale.

7. Forfetarul este un impozit degresiv. Practic, este o sumă fixă pe care antreprenorul trebuie să o plătească, indiferent de cât profit obţine. Dacă profitul este mic sau firma este pe pierdere (din motive reale, nu vorbim aici de evaziune) impozitul va fi mare iar cei care vor trebui să îl plătească vor protesta. Dacă însă afacerea este foarte profitabilă, forfetarul va deveni derizoriu, mult mai mic decat cei 16% care trebuie plătiţi în prezent. Nu sunt împotriva impozitelor degresive, dimpotrivă. Cu o singură condiţie însă: să fie degresive pentru toţi, altfel se introduc discriminări, iar cu discriminările nu pot fi de acord, chiar dacă sunt discriminări pozitive. Consider că regimul de impozitare trebuie să fie unul identic pentru toţi contribuabilii, să depindă strict de sumele câştigate şi nu de modul în care acestea sunt câştigate.

8. Forfetarul este şi foarte dificil de reglementat corect, astfel încât să fie neutru, adică să nu creeze perdanţi şi câştigători. În 2009 s-a plecat de la această idee şi s-a ajuns la concluzia că nu prea poate fi reglementat din cauza prea multor variabile ce trebuiau cuantificate. În plus, s-a realizat că mai există o problemă: sunt companii care obţin venituri din activităţi ce vor fi supuse forfetarului dar şi din alte tipuri de activităţi, iar calculul obligaţiilor de plată pentru aceste companii va deveni un coşmar administrativ, atât pentru companii cât şi pentru ANAF. Şi pentru că se dorea taxarea “blatiştilor” s-a introdus impozitul minim, impozit mult mai puţin nociv (în opinia mea) decât forfetarul. Atrag atenţia că nu am susţinut niciodată impozitul minim. Dimpotrivă, m-am referit la el ca fiind “o declaraţie de impotenţă” a administrării fiscale!

9. Last, but not least, forfetarul va fi o schimbare. Vom avea iarăşi discuţii cu privire la instabilitate legislativă, pe un subiect controversat, care mai este anunţat şi ca un experiment…

Pe măsură ce scriu, imi tot vin în minte argumente, dar mă opresc aici. Sintetizând, consider că forfetarul are mult mai multe dezavantaje decât avantaje şi ideea ar trebui abandonată, chiar dacă asta înseamnă pentru susţinătorii politici ai acestei idei un pas înapoi. Mai bine acum, decât să fie nevoiţi să retragă măsura dupa 2-3 ani aşa cum s-a mai întamplat. Oricum, nici nu cred că măsura poate fi implementată fără acordul finanţatorilor internaţionali ai României (FMI, UE), iar acordul acestora nu va fi obţinut fără o analiză credibilă cu privire la impactul bugetar, analiză care nu va fi deloc uşor de făcut – mai ales dacă se ţine cont şi de impactul celor descrise mai sus: scăderea veniturilor bugetare şi potenţialul de amplificare a evaziunii fiscale.

Ceva trebuie însă făcut pentru că problemele ce se doresc a fi adresate de forfetar există şi sunt severe: evaziunea din domeniile în care se doreşte a se aplica forfetarul este uriaşă şi afectează atât bugetul cât şi pe antreprenorii corecţi, care nu pot face faţă concurenţei neloiale venite din partea evazioniştilor.

Voi prezenta soluţiile posibile într-un articol separat.