Am citit zilele trecute un articol asamblat din ideile şi citatele doamnei Săftoiu, articol care m-a lăsat cu gura căscată. Titlul era “Trăim într-un stat sancţionator”, iar focusul era pe ideea că la noi e prea multă reacţie şi prea puţină prevenţie. Iată, ceva mai în detaliu:

Românii au nevoie de un stat care să facă prevenţie, nu de poliţişti ascunşi după colţuri, care-ţi ies în faţă.” O spune la RFI purtătoarea de cuvânt a PDL, Adriana Saftoiu. Ea critică raziile prea dese ale Poliţiei din ultima vreme. Adriana Saftoiu denunţă „statul sancţionator”:   „Nu ştiu dacă aţi remarcat zilele acestea, uitându-vă pe străzi în Bucureşti: e plin de Poliţie! Am citit articole în care Poliţia se lăuda cu razii de amploare. Dar nu înţeleg de ce ar fi apărut brusc aceste razii de amploare. Cumva au ieşit mai mulţi infractori, e un val de terorism? Eu nu percep acest lucru decât într-un singur fel: trebuie neapărat să creştem numărul de amenzi, să adunăm amenzi, pentru că asta aduce bani la buget. Ăsta-i un stat sancţionator!”.  „Eu cred că ar trebui să facem training-uri cu Poliţia Română, să-i ducem în ţări cu democraţii exersate şi hai să vedem, stând cu ei pe stradă, cu poliţiştii noştri, cât de des voi vedea eu Poliţia în halul acesta. Adică este expusă…Eu vreau un stat care să-mi asigure siguranţa, să facă prevenţie, dacă vreţi. Dar nebunia asta, să-i vezi ascunşi după colţuri, să-ţi iasă în faţă…”, spune ea. Purtătoarea de cuvânt a PDL remarcă faptul că „şcoala are aceeaşi mentalitate de sancţiune, să-l prinzi pe elev cu temele nefăcute, să-i dai patru. Dar dacă elevul acela are el nişte probleme, n-ar trebui să-l întrebi de ce nu şi-a făcut temele, să încerci să-l înţelegi, să-l sprijini, să reiei lecţia? Totul e pe sancţiune, nimic nu e pe prevenţie, pe încurajare. Acesta e un tip de mentalitate, cum să spun, statul în raport cu cetăţeanul. Şi până la urmă, din păcate şi cetăţeanul poate prelua acest stil”.  Întâmplarea a făcut ca şi eu să fi scris un articol, exact în acelaşi moment, în care să mă plâng de prevenţia obsesivă pusă la fundamentul filosofiei sociale din România şi adusă la nivel de politică de stat de către toţi cei care au avut şi au ceva de spus şi de făcut în această privinţă: „După cum bine se ştie, studiile au arătat că România are cel mai redus nivel de încredere generalizată din Europa. E pe ultimul loc, cu 10%. Cu cuvinte mai multe spus, asta înseamnă că orice român are încredere doar într-un singur om din zece din jurul lui, despre ceilalţi nouă fiind convins că i-ar face rău dacă ar avea ocazia, că l-ar păcăli, că i-ar fura ceva lăsat nesupravegheat, că l-ar minţi etc. Şi atunci ce face? Îşi ia măsuri de prevedere, adică se pune la adăpost de lucruri rele care nu s-au întâmplat încă, însă care se vor întâmplă, cu siguranţă (aşa îi spune subconştientul), dacă nu e destul de vigilent. Şi îşi consumă o bună parte din timp şi din resurse şi din nervi cu asta. Pe când neamţul şi englezul le bagă pe toate la investiţii. Şi toate se întâmplă la fel la noi, până sus, sus de tot. Parlamentul şi Guvernul ne consideră pe toţi potenţiali infractori şi toate legile şi acţiunile lor sunt construite pe acest principiu: prevenţia obsesivă. Eu dacă vreau să-mi tencuiesc casa şi cer o autorizaţie de la primărie, nu mi-o dă până când nu le arăt că am contract în avans cu o firmă care să-mi care potenţialul moloz până la groapa de gunoi. Pentru că primarul –  convins că l-aş lăsa pe marginea drumului dacă nu ar fi găsit el o soluţie atât de deşteaptă. Poliţia din România nu aleargă după hoţi şi infractori. Poliţia îşi trimite agenţii la firme şi la bănci şi le dă amenzi dacă nu au nu ştiu ce paznici şi sisteme video care să le apere de hoţi şi de infractori!!! Chiar au în lucru o lege (de poliţişti vorbesc) care să ne oblige pe toţi să ne protejăm de diverse nelegiuiri sub ameninţarea pedepsei pentru cei care nu fac suficienţe eforturi şi investiţii în măsuri de protecţie individuală. Şi aţi văzut campania Poliţiei Române cu panourile uriaşe din oraş în care suntem sfătuiţi cum să ne ferim de escroci?” Doamnă Săftoiu, prevenţia e dusă la extrem în România, şi asta ne usucă de bani şi de vlagă. Număraţi de câte hârtii, ştampile, aprobări, avize, traduceri legalizate, procuri notariale, certificate, aprobări de la comitetul de bloc, de la Sanepid şi de la Pompieri e nevoie pentru orice nimic ce nu are absolut deloc a face cu cel puţin trei sferturi dintre toate aceste instanţe « aprobatoare » – ca să vă parafrazez. Şi număraţi de câte astfel de avize preventive are nevoie englezul sau americanul pentru a face exact acelaşi lucru. Şi invers, doamna Săftoiu: ce se intamplă în România cu cel care încalcă un contract, de pildă, ştampilat cu zece ştampile, de toate formele, şi rotunde, şi pătrate şi triunghiulare, şi semnat cu zece semnături, de la preşedinte, la directorul general, cel de la juridic, cel de la aprovizionare, cel financiar, cel de audit, cel de la IT, şeful de personal şi cel al cantinei? Să vă spun eu: nimic, chiar dacă mergi în instanţă. Şi ce se întâmplă în America dacă încalci un contract pe care l-ai făcut cu cineva într-un restaurant, pe un şerveţel de hârtie, şi ţi-ai pus semnătura pe el? Şi fără ştampilă… Prevenţia, în general, şi cea compulsivă, în special, e foarte scumpă, adesea nejustificat de scumpă şi o risipă absurdă. Şi, foarte des, e imorală, doamnă Săftoiu. Mai ales daca e prost înţeleasă, concepută şi aplicată prost şi de către oameni proşti. Şi duce foarte uşor la injustiţie socială. E imoral şi injust, doamnă Săftoiu, faţă de un producător de vin, de pildă, unul care nu a făcut ceva ilegal până acum, şi poate că nici nu ar vrea să facă în următorii doi ani, să-i cereţi să cumpere timbre, să dea cu limba pe ele şi să le lipească pe sticle în numele prevenirii evaziunii fiscale. Şi asta pentru că Statul, cu Poliţia şi cu Justiţia lui, nu sunt în stare să-i bage în sperieţi pe cei care chiar fac evaziune fiscală încât să nu mai fie nevoie de o asemenea « soluţie » primitivă şi idioată. Şi e imoral şi faţă de mine, doamna Săftoiu, eu, cumparătorul care plăteşte nu numai vinul din sticlă, ci şi timbrul pe care îl aruncă la gunoi şi pe cel care a dat cu limba pe el ca să-l lipească acolo. Şi arată şi urât sticlele acelea cu timbru la mine în vitrină, doamna Săftoiu! Şi cu baricadele din oraş cum e, doamna Săftoiu? Aţi pus stâlpi de aparare în tot oraşul, ca pe vremea turcilor, pe toate trotuarele, spaţiile verzi sau neverzi ca să ne apăraţi de şoferii care parchează ilegal şi necivilizat. Aţi înjumătăţit bugetul primăriei cu această « prevenţie » şi oraşul arată ca pregătindu-se de război. Nu era mai bine să-i amendaţi pe şoferii infractori, dar să-i amendaţi în aşa fel încât să nu mai facă aşa ceva în viaţa vieţilor lor? Şi aduceaţi şi bani în bugetul oraşului, nu-i scoteaţi. Eu nu vreau să trăiesc într-un astfel de stat, doamna Săftoiu, unul în care îi « pedepsiţi » anticipat pe oamenii care nu au făcut nimic ilegal sau rău şi îi puneţi să scoată bani din buzunar pentru a ne « apăra » de noi înşine, la urma urmei. Eu vreau ca guvernul să ia mult de la infractori şi puţin de la ceilalţi, şi nu în mod egal de la toţi. O să ajungeţi, în curând, să ne cereţi la toţi să plătim amenzi sau să facem puţină închisoare anticipat, şi cine nu va face nimic rău în următorii cinci ani, de pildă, va primi banii înapoi, împreună cu o adeverinţă că închisoarea a fost degeaba şi că s-a şters din cazier…

Am început să scriu un raspuns la un comentariu al doamnei Săftoiu pe marginea articolului precedent şi s-a tot lungit textul acesta până când am decis să-l fac un articol separat, mai ales că subiectul e important şi cere multe detalieri şi clarificări şi în acest fel răspund şi multor altora, care m-au interpelat în fel şi chip. Sper să nu fie luat ca o lipsă de respect faţă de cineva…

Aşadar, ca să răspund direct doamnei Săftoiu mai întâi, să ştiţi că şi eu tot la nivel de filosofie politică şi constituţională aş vrea să duc discuţia. Însă, pe mine mă preocupă mai mult alegerea între orientarea preventivă şi cea reactivă, ca principiu fundamental în teoria şi acţiunea politică. Între (în) „prevenţie vs sancţiune” nu cred că e cazul să puneţi un „vs”, pentru că acestea nu se exclud una pe alta; cine alege pe una dintre ele nu e obligat să renunţe la cealaltă. Sancţiunea poate foarte bine să coexiste cu prevenţia, se poate şi cu sancţiune fără prevenţie (sau cu prevenţie minima, mai bine spus), însă, nu se poate doar cu prevenţie fără sancţiune, adică aşa, cam cum e pe la noi. Şi, de fapt, problema de fond pe care am ridicat-o eu e legată mai mult de tipul de prevenţie care se aplică. Evident, nu cred că are nimeni vreo obiecţie la adresa prevenţiei educative, însă, la adresă celei restrictive eu am şi cred că şi mulţi alţii. Când cuiva care nu a făcut nimic rău sau ilegal începe să i se limiteze dreptul la mişcare, la acţiune, la exprimare şi, pe deasupra, mai trebuie să şi scoată bani din buzunar ca să contribuie la această „€œprevenţie colectivă”, atunci apare un conflict de principii, care nu e deloc uşor nici măcar de înţeles, darămite şi de dat o explicaţie sau o soluţie. De pildă, cine ar vrea să încetinească răspândirea SIDA are multe opţiuni de prevenire la îndemână: să împartă pliante în licee şi la Gara de Nord, să dea la toată lumea prezervative gratuite, să îi izoleze pe toţi bolnavii de SIDA, să îi lase pe toţi infectatii liberi şi să îi izoleze pe ceilalţi, să dea o lege prin care să fii obligat să ai la tine tot timpul o adeverinţă de la medicul de familie, autentificată la notar, şi să o arăţi de câte ori…, şi câte şi mai câte. Toate acestea sunt prevenţii, doamna Saftoiu. Şi birocraţia absurdă ce e, dacă nu prevenţie ? Că nu te pune nimeni să mai iei vreo ştampilă după ce ţi-ai rezolvat treaba… Şi, încă, în toată această discuţie să nu uităm şi de obiectul protejat. Una e să îi îndemni pe oameni să-şi protejeze propria piele, ca să nu depăşeşti bugetul Sănătăţii, de pildă, şi altă e să aperi interesul comun prin prevenţie. Încercaţi să distribuiţi pliante mustrătoare celor care parchează pe trotuar şi măsuraţi efectele după o lună, după trei luni şi după şase. Vă spun eu rezultatul, de pe acum: singurul a€œefect” va fi în bugetul primăriei, care a plătit pentru tipărirea pliantelor şi pe cei care le-au distribuit. Şi ştiţi marcajele acelea imense, încastrate în trotuar printr-o tehnologie specială, de ultima oră, prin care pietonii sunt indemati să traverseze doar pe la trecere, şi nu pe aiurea? Ei bine, un marcaj din acela a costat 7,000€  (alţii au spus 13,000€ , dar să rămânem la versiunea cu 7). Şi e plin oraşul de ele… Nu credeţi că acel specialist în prevenţie, care a aprobat şi a şi plătit asta, ar trebui dat urgent afară de unde e acum, ca să nu mai facă şi alte „prevenţii” de felul acesteia? Deci, doamna Saftoiu, eu nu sunt împotriva prevenţiei, la modul general, ci împotriva lăsatului proştilor şi a celor care nu înţeleg nici măcar lucruri de zece ori mai simple decât acesta să decidă şi să aleagă obiectul şi tipul de prevenţie, modul de aplicare, să calculeze rezultatele aşteptate vs costuri, efectele indirecte şi cele pe termen lung etc, etc. Şi cuvântul cheie în fraza de mai sus e « costuri », adică ceva ce produce furnicături pe şira spinării cuiva care ştie cum se câştigă banii şi un fleac pentru unii din Parlament sau din Guvern care nu a făcut vreodată altceva decât să cheltuie ce li se alocă din bugetul statului. Nu utilitatea prevenţiei a fost tot timpul în discuţie, ci costurile şi efectele ei.