Reacţia faţă de evenimentele din Spania a liderilor europeni, a mass-media europene şi a liderilor de opinie este îngrijorătoare. Amestecul de neputinţă, lipsă de curaj şi fantasme ideologice ale liderilor europeni, melanj până acum benign, uneori motiv de anecdote şi ironii, este pe cale să devină de-a dreptul periculos în faţa potenţialelor crize cu care s-ar putea confrunta UE. Din păcate pentru feng-shui-ul diriguitorilor bătrânului continent, aceste crize s-ar putea petrece şi simultan, ceea ce ar depăşi capacitatea de acţiune a acestora, cu consecinţe posibil grave pentru unitatea şi stabilitatea UE şi, implicit, a statelor membre.

Spania este împărţită în 17 comunităţi autonome şi două oraşe autonome, Catalonia fiind una dintre cele 17 comunităţi. Este o autonomie administrativă şi financiară, nicidecum o autonomie etnică, cum bunăoară încearcă UDMR să ne prezinte statutul Cataloniei, pentru a-şi justifica pretenţiile privind autonomia etnică a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”. Spania nu este un stat federal, ci este un stat unitar, sau cum spune al doilea articol din legea fundamentală, „Constituţia este bazată pe unitatea indisolubilă a Naţiunii Spaniole, patria comună şi indivizibilă a tuturor spaniolilor”. Astfel, secesiunea unei părţi a Spaniei este anticonstituţională, după cum a decis Curtea Constituţională de la Madrid, sesizată de Guvernul Mariano Rajoy.
http://www.contributors.ro/global-europa/catalonia-suprarealismul-elitelor-europene-si-bombele-cu-ceas-din-ograda-ue/