de Georgeta Condur

În discuţiile cu diverşi politicieni, mulţi mi s-au plâns de un lucru: acela că, odată intraţi în politică, au simţit, brusc, că au devenit „ciumaţi”. „Înainte, când mă întâlneam cu oamenii, aceştia îmi zâmbeau, mă simţeam apreciat pentru parcursul meu profesional şi pentru felul în care vorbeam. De când am intrat în politică, simt neîncredere şi uneori chiar ură”, mi-a spus într-o zi, cu obidă, unul.

„Nu mă refer la adversarii politici; pe ei i-aş mai înţelege. Dar oameni necunoscuţi, cărora nu le-am făcut nimic rău, mă privesc cu ură şi nu înţeleg de ce”, a continuat mai noul politician, cu tristeţe.   Dacă va citi acest text, interlocutorul meu va înţelege de ce: (şi) din cauza a ceea ce s-a întâmplat în Senat, la votul referitor la încuviinţarea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea în dosarul poliţistului Bogdan Gigină. Desigur, nu e vorba de cazul în sine, petrecut după discuţia respectivă, ci de faptul că, în mintea cetăţenilor, există de multă vreme o nedreptate fundamentală între drepturile lor şi drepturile gabrieluluioprea de partid. Nu e vorba doar de justiţie. Românii înşişi au încă destule nemulţumiri la adresa justiţiei, uneori întemeiate, alteori închipuite, fiindcă s-au simţit cândva acuzaţi pe nedrept, fiindcă s-a întâmplat să dureze prea mult rezolvarea unui caz al lor, au fost nemulţumiţi de rezultatul unui proces de partaj sau după ce s-au certat cu vecinii de la o fâşie de 30 de centimetri de teren. Nu, nu e vorba pur şi simplu de justiţie, ci de dreptate. Moartea unui om şi cu atât mai mult a unui poliţist în timpul serviciului este, în orice ţară din lume, o situaţie care generează emoţie.

Citeste mai mult: adev.ro/odthdf