Nu prea am mai scris genul acesta de postări, însă ceva a lucrat în mine în ultimele luni şi am încercat sǎ înțeleg ce naibii se intamplǎ şi de ce lumea o ia razna.

Lumea a devenit mai confuză și mai radicală pentru că oamenii nu mai comunică, nu mai ascultă și nu mai încearcă să înțeleagă și alte puncte de vedere. Contextul global, pornit din State, se regăsește și la noi unde:

Lipsa de reforma realǎ a partidelor clasice, lipsa de viziune și democrație internă a partidelor a întărit starea de fapt din România și a dus la apariția discursului extremist, la apariția populismului și la divizarea societății.

Cum am ajuns aici?

1. Partidele și lipsa de reformă

• Partidele nu s-au schimbat când era nevoie. Partidele mari, cum ar fi PSD sau PNL, s-au dovedit foarte rezistente la schimbare. Ele se reformează doar dacă sunt forțate de înfrângeri mari, scandaluri sau crize – ceea ce s-a întâmplat rar. De cele mai multe ori, chiar dacă au pierdut alegeri, au rămas la putere sau au revenit rapid, deci nu au simțit presiunea să se schimbe cu adevărat.

• Au renunțat la idei și viziuni clare. În loc să aibă doctrine sau principii solide, partidele au ajuns să se ocupe doar de proceduri, de „cum” să rămână la putere, nu de „de ce” sau „pentru ce”. Astfel, au devenit partide fără identitate, care nu mai propun nimic nou sau relevant pentru societate.

• S-au transformat în „cluburi” pentru elitele lor. În loc să fie deschise către oameni noi sau idei noi, partidele au ajuns să fie dominate de grupuri restrânse, care își apără propriile interese. Deciziile importante se iau în cercuri mici, iar membrii simpli ai partidului sau intelectualii critici au fost marginalizați.

• Birocrația și corupția s-au înrădăcinat. Partidele au devenit dependente de resursele statului și au folosit funcțiile publice pentru a-și recompensa oamenii loiali. Acest lucru a dus la o birocrație greoaie, la corupție și la lipsă de transparență, iar oamenii au început să creadă că toate partidele sunt la fel de corupte și ineficiente.

• Au ignorat nevoia de reformă reală. Deși s-a vorbit mereu despre reformă, în realitate partidele nu au făcut schimbări profunde nici în administrație, nici în modul de funcționare internă. Motivele: lipsa de voință politică, frica de risc și dorința de a păstra controlul.

• Oamenii nu mai au încredere. Toate aceste probleme au dus la scăderea încrederii publicului în partidele tradiționale. Mulți alegători nu se mai simt reprezentați și cred că politicienii sunt o „castă” separată, preocupată doar de propriile avantaje, nu de binele public.

• A apărut populismul. Pentru că partidele mari nu au mai oferit soluții reale sau nu au mai inspirat încredere, au apărut partide sau lideri populiști care promit „schimbarea totală”, dar de multe ori nu au soluții reale, ci doar exploatează nemulțumirile oamenilor.

2. Confuzie ideologicǎ şi amestec doctrinar.

Distincția clasică dintre stânga și dreapta a devenit ambiguǎ. Partidele de centru au adoptat elemente din extreme pentru a capta electorat, iar doctrinele și-au pierdut claritatea doctrinară. În trecut, era simplu: unii erau de stânga, alții de dreapta. Acum, partidele și oamenii amestecă idei din ambele părți. Asta nu e neapǎrat rǎu, dar se creează o eroziune de identitate care duce la polarizare extremǎ.

3. Cauzele polarizării extreme?

a) Oamenii citesc doar ce le place și ce le confirmă ideile. Astfel, nu mai aud și alte păreri. Algoritmii de pe rețelele sociale creează bule informaționale, expunând utilizatorii doar la conținut care confirmă preconcepțiile. Aceasta amplifică polarizarea și reduce capacitatea de a înțelege perspectiva celorlalți. Algoritmii potențează în principal conținut emoțional care devine viral, și “adevărat” fǎrǎ a avea date sau baze științifice. Dacǎ pânǎ nu demult se manipula cu TV-ul acum se manipulează cu social media, iar vectorii de manipulare prin tehnologie sunt mult mai complecși decât un post de TV.

b) Mulți oameni se simt nedreptățiți sau ignorați. Unii cred că bogații profită prea mult, alții cred că statul îi ajută prea mult pe leneși. Fiecare tabără se simte atacată și devine mai radicală. Disproporțiile economice generează resentimente. Aceste tensiuni sunt exploatate de partide populiste, care promovează retorica „noi vs ei”.

c) Nu se mai pune accent pe gândirea critică, ci pe „cine are dreptate”. Mulți nu mai știu să asculte argumente diferite.

4. Surzenia doctrinară și radicalizarea

Mișcări ca feminismul, ecologismul, comunismul sau chiar fascismul au ajuns să fie susținute de oameni care nu mai vor să audă alte păreri. Ei cred că doar ei au dreptate și nu mai sunt deschiși la dialog. Inițial axate pe egalitate sau protecția mediului, unele curente au devenit dogmatice. Activiștii ecologiști ca Greta Thunberg folosesc retorica panicii, iar feminismul este uneori perceput ca un atac la adresa tradiției. Acest dogmatism alieniază potențialii susținători.

De exemplu unii ecologiști cred că oricine nu e de acord cu ei „distruge planeta”, sau unele feministe cred că oricine nu e 100% de acord cu ele „urăște femeile”.

Cât despre fascism și comunism, ambele doctrine au fost reinterpretate în contexte moderne. Fascismul este asociat cu naționalismul antiglobalizare, iar comunismul este idealizat de unii tineri ca alternativă la capitalismul perceput ca nedrept. În ambele cazuri, adepții ignorǎ istoria violentă a acestor ideologii.

Ca amestecul sǎ fie perfect, se toarnǎ şi puținǎ “Rusia” peste toate aceste ingrediente şi iasǎ fix ce avem: o societate divizatǎ, formatǎ din „bule” de oameni care gândesc la fel și nu mai vorbesc cu cei care gândesc diferit, certuri, ură și lipsă de colaborare. Și uite așa a apărut Simion, Sosoaca, Georgescu şi POT.

E lǎudabilǎ mobilizarea la vot şi rezultatul alegerilor însǎ în acest context preia Nicușor Dan România. Așteptările sunt mari de la el însă nu cred cǎ poate rezolva aceste probleme sistemice.

Sper doar sǎ nu-l înjurǎm peste 10 ani așa cum am făcut-o toți cu Iohanis.