Din ciclul #Mindset Mioritic. Am participat azi la un seminar organizat de o Ambasadă pe soluții de smart city. Au fost mai multe orașe din România, primari, oameni din administrație, poziții de conducere. În timp ce invitații străini vorbeau de soluții și ce se poate face, în timp ce eu povesteam de oportunitățile în perioada următoare, veneau și opiniile celor invitați. Pornind de la moderator, om de bază într-o publicație de business cunoscută, continuând cu primari și directori din Primării, toți au avut același discurs: că e greu cu mobilitatea urbană, că nu se poate digitaliza, că nu e legislație, că oamenii nu sunt pregătiți.
Unul nu a zis că „se poate„, unul nu a zis cum vrea să rezolve o problemă. Toți s-au plâns la unison fără neapărat să abordeze unele probleme, cu soluții, pe baza unor oportunități.
Sportul nostru național este să ne plângem. @TEO zice într-un stand-up că suntem atât de buni la a ne plânge, că dacă „să te plângi„ ar fi sport olimpic, lotul României ar lua aurul fără să facă deplasarea. Tot el zice ca „a te plânge„ este un fel de lubrifiant social, conectează oameni și duce discuțiile mai departe. Vorba lui, în țara asta oricât de bine o duci, trebuie să o duci puțin rău.
După cum vedeți și eu mă plâng 🙂