Grațian Mihăilescu: Urban Talks – De 8 Martie despre orașul frumos
ManifestPentruOrasulFrumos continuă seria de #UrbanTalks, azi 8 Martie, cu 3 dintre prietenele noastre, 3 doamne și domnișoare implicate în proiecte de dezvoltare, educaționale sau de expertiză, care influențează viața orașelor.
Vera Marin este a doua oară la noi și ne bucurăm. Vera este arhitect și urbanist, cu experiență didactică la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu (din 2000), trainer și consultant, promovează abordarea participativă și interdisciplinară a spațiului, la orice scară. Coordonează activitatea ATU – Asociația pentru Tranziție Urbană (din 2001) și este vice-președinte la Asociația De-a Arhitectura (din 2013).
Hildegard Brandl este arhitect si antreprenor. Hilde este managing partner UNITH2B – birou de arhitectură și project management. Cele mai importante organizații din care face parte sunt: Fundația Romanian Business Leaders (RBL), în cadrul căreia a fost co-inițiator al proiectului RePatriot, prin care promovează ideea repatrierii diasporei românești prin antreprenoriat și Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR), înființată de Fundația RBL, împreună cu Camera de Comerț Americană în România, Consiliul Investitorilor Străini și Clubul Oamenilor de Afaceri Români.
Eva Viorela Sfârlea este o prietenă a UrbanizeHub fiind pe scena Urban Talks București 2019 unde a vorbit despre ghidul pe care l-a lansat alături de noi atunci: Bune Practici în Domeniul Dezvoltării Urbane. Mai multe aici: https://urbanizehub.ro/5-lucruri-desp…
În prezent este unul din experții Băncii Mondiale, lucrând printre altele la Prima Politică Urbană a României.
Gazda Urban Talks, Grațian Mihăilescu, va povesti cu invitatele sale despre proiectele pe care acestea le desfășoară, despre educație pentru un oraș frumos, despre proiectele de regenerare urbană și despre exemplele de bune practici care există în orașele mici și mijlocii. Vă așteptăm alături de noi să modelăm împreună orașele din România. De 8 Martie, cu 3 femei puternice.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


