Adriana
Publicat în 31 octombrie 2012, 17:52 / 398 elite & idei

Gruia Stoica, interesat sa doteze cu telegondole Partia de pe Muntele Semenic

Gruia Stoica, interesat sa doteze cu telegondole Partia de pe Muntele Semenic
+ Observator

Cea mai lungă pârtie din țară, care se întinde de pe Muntele Semenic și până în comuna Văliug, este funcțională încă de anul trecut. Pentru că nu există încă o instalație de transport pe cablu, autoritățile locale le pun schiorilor la dispoziție autobuze. Lucrurile se pot schimba însă în viitorul apropiat.

Planul de montare a telegondolei pentru cea mai lungă pârtie din țară este în stadiul de negociere. Cel puțin, asta susțin autoritățile locale de la Văliug. De mai multe luni, acestea poartă discuții cu omul de afaceri Gruia Stoica, ce figurează în topurile revistelor de profil ca fiind unul dintre cei mai bogați oameni din România. Potrivit edilului-șef, Sorin Blaga, milionarul în euro ar fi interesat să investească într-o astfel de instalație pe Muntele Semenic. „Acum o săptămână am fost la București, la domnul Stoica, l-am rugat să ne dea terenul pe care dânsul e proprietar. Acum, discuții sunt, pentru că dumnealui spunea că este dispus să investească, în sensul că având terenul, este dispus să cumpere telegondola”, a spus primarul comunei Văliug, Sorin Blaga, pentru „Express de Banat”. Acesta se gândește că cel mai potrivit în această situație ar fi un contract de asociere între Primărie și omul de afaceri.

Cine este Gruia Stoica
Omul de afaceri Gruia Stoica a cumpărat în 2001 hotelurile de pe Muntele Semenic, privatizate de Guvernul de la vremea respectivă. În cauză sunt Nedeea și Central, care împreună au circa 600 de locuri de cazare. Administrarea dezastruoasă a acestora însă, le-a pus lacăt pe ușă, fără ca milionarului să îi pese de mica sa investiție de la 1.400 de metri altitudine.

În discuțiile pe care administrația locală le-a purtat cu Gruia Stoica au intrat și imobilele de pe Semenic.„Referitor la acestea, dumnealui a declarat că dacă știa că oamenii care le-au administrat sunt de rea credință, nu le-ar fi lăsat în grija lor. Este hotărât să le vândă, dacă este cazul!”, a adăugat primarul de la Văliug.

Plan de rezervă pentru telegondolă
Dat fiind contextul în care omul de afaceri și-a manifestat intenția de a se implica într-un parteneriat public-privat, administrația locală are și o a doua variantă pentru construirea unei telegondole. „Varianta B este schimbul de teren cu Romsilva și gondola pe care omul de afaceri Romeo Dunca a promis că ne-o dă. Până la urmă, important este să finalizăm lucrările până anul viitor. Nu contează cine montează instalația pentru că, paradoxal, lucrările sunt cea mai mică problemă”, subliniază edilul-șef.

Articol publicat pe www.expressdebanat.ro

Ultima ora:

ObservatorIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

PoliticSorin Cucerai: Tocmai criza majoră prin care am trecut a transformat instituțiile în aliați ai reformei

EconomieKaroly Borbely: Hidroelectrica, cea mai mare companie din România, anunță investiții uriașe în 2025

ExternValentin Lazea: Greșelile Europei ideologice și soluțiile de corecție

SocialIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

EvenimenteAlexandru Nazare, la BLACK SEA FORUM

EditorialRadu Puchiu: 𝗜̂𝗻𝘃𝗶𝗻𝗴𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitată, Bianca Ionescu-Ballo (sezonul 5, episodul 5)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe