Horia Ciorcila: BT va rămâne alături de clienţii săi, asa încât aceştia să fie cât mai puţin afectati de eventuala taxă pe activele bancare
Banca Transilvania a înregistrat anul trecut un profit net de 1,21 miliarde lei, în creştere cu 2,8%, în timp ce valoarea activelor s-a majorat cu 25%, la 74 miliarde lei, potrivit raportului financiar preliminar.
“Banca Transilvania a continuat să fie cel mai activ jucător din sectorul bancar, susţinand economia Romaniei cu capitalul si datorita competentelor acumulate in cei 25 de ani de existenta, aici, in tara noastra. In decursul acestor ani am crescut baza de capital a băncii capitalizand profitul anual, venind cu majorari de capital cu bani de la actionari, luand imprumuturi subordonate asa incat sa tinem mereu un ritm alert al creditarii tuturor categoriilor de clienti – de la IMM-uri, start-up-uri, la populatie. Fiind cel mai mare grup financiar din România, suntem constienti de responsabilitatea pe care o avem faţă de economia românească, de cei peste 3 milioane de clienţi, dintre care 700.000 sunt clienti creditaţi, faţă de cei peste 31.000 de acţionari români persoane fizice, investitori pe BVB, precum si faţă de cei peste 7 milioane de acţionari indirecti prin Pilonul II de pensii”, declară Horia Ciorcila, Preşedintele Consiliului de Administratie BT.
https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/banca-transilvania-profit-net-1-2-mld-lei-2018-crestere-2-8-banca-propune-dividend-brut-0-17-lei-actiune-bt-banca-entitate-romaneasca-ramane-alaturi-clientii-sai-incat-acestia-fie-cat-putin-afectati-17891787
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


