OraNoua.ro
Publicat în 27 ianuarie 2016, 18:21 / 808 elite & idei

Ioan‑Aurel Pop: „Unirea de la 1859 s-a făcut pe baza unei realități: națiunea română”

Ioan‑Aurel Pop: „Unirea de la 1859 s-a făcut pe baza unei realități: națiunea română”

După 1848, românii, profitând de interesele contradictorii ale Marilor Puteri europene, au realizat Unirea Principatelor și au asigurat independența lor. Statul nou format era rodul unei evoluții de integrare a națiunii române în Europa. Integrare, nu occidentalizare, întrucât receptarea experienței și a modelelor europene a reprezentat mai curând un act de adaptare decât de imitare. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza la Iași și București la 5 și 24 ianuarie 1859 a pus început unei noi epoci în viața celor aflați între Carpați și Marea Neagră, care de acum trăiau într‑un stat național unitar, România. Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, academicianul Ioan‑Aurel Pop, ne vorbește în interviul de față despre mai multe aspecte referitoare la evenimentul Unirii Principatelor Române.

Domnule profesor, au existat semne istorice, mesaje publice, discursuri în societatea românească care să anunțe Unirea Principatelor Române?

Întrebarea dumneavoastră este foarte bună, mai ales în contextul actual, când se vehiculează fel de fel de opinii controversate despre Unire. Unitatea etnică românească este o realitate medievală, remarcată de străini și de români deopotrivă. Ca rezultat al acestei unități de limbă, origine, nume (dincolo de denumirile regionale, se impune numele general de „rumân/ român”, provenit din latinescul Romanus), religie, tradiții, cutume etc., se formează treptat solidaritatea românească, activă și remarcată de martori oculari încă din secolul al XVIII‑lea. În secolul acesta al Luminilor, s‑au desfășurat
deja acțiuni în numele națiunii române, care tindeau și la constituirea statului național unitar al românilor. Mesajele în acest sens au fost și individuale, din partea unor mari personalități, și colective, din partea unor aso­ciații, grupări, inițiative, societăți secrete etc. La Revoluția de la 1848‑1849, problema Unirii Ţării Românești și Moldovei a fost la ordinea zilei. Vreau să spun, pe scurt, că Unirea s‑a făcut pe baza unei realități copleșitoare, numită națiunea română, și că actul a fost independent de voința subiectivă a cuiva, dar s‑a făcut și prin munca asiduă a elitei sociale și mai ales intelectuale, care a trebuit să‑i convingă și pe unii români, și pe străini (pe cei care contau atunci) de justețea marelui act.

A existat și în contrapartidă o reacție nefavorabilă ideii Unirii? Cine o promova? De ce?

Firește că a existat! Unanimitatea nu există decât în cadrul regimurilor de dictatură! Unirea de la 1859 – fără de care nu se poate imagina Marea Unire din 1918 – putea să aducă și prejudicii unor conducători, unor înalți potentați, unor funcționari etc. O parte din clasa boierească dintre conservatori se temea de aplicarea programului de la 1848, de libertate, egalitate și frăție, de constituție, de împroprietărirea țăranilor, de secularizarea averilor mănăstirilor închinate, de democrație etc. Unii dintre adversarii Unirii erau români de viță, și nu străini, dar se gândeau mai mult la avantajele personale, la privilegii, cum se întâmplă și astăzi în cazuri similare…

Care era contextul european în preajma anului 1859?

Ţările Române nu puteau face Unirea numai prin forțe proprii, fiindcă ele nu erau independente (se aflau sub suzeranitatea formală a Porții Otomane și, de la o vreme, sub garanția colectivă a celor șapte mari puteri), pe de o parte și fiindcă erau țări mici, dar importante sub aspect strategic și economic, dorite de multe dintre imperiile vecine (otoman, țarist, habsburgic). Puterile erau împărțite în privința Unirii Ţărilor Române: Franța (principalul avocat al cauzei românești), Sardinia (Italia) și Prusia (Germania) și Rusia (înfrântă în Războiul Crimeii și dornică să facă pe plac Franței) erau în favoarea Unirii; Turcia și Austria erau categoric împotrivă, iar Anglia a fost oscilantă, adăugându‑se, în final, inamicilor actului. Până la urmă, prin documente juridice internaționale (Tratatul de Pace de la Paris din 1856, Convenția de la Paris din 1858), Unirea a fost făcută parțial posibilă, dar împlinirea propriu‑zisă a fost rezultatul unui act energic de voință națională, orchestrat de elita Moldovei și Ţării Românești de atunci.

Care a fost aportul Bisericii la actul Unirii?

Biserica, de oriunde și de oricând, nu a fost o instituție re­vo­luționară, dar Biserica (bisericile) noastră (noastre) a (au) pregătit Unirea timp de câteva secole. Această pregătire a fost făcută mai întâi prin apărarea de către Biserică a identității româ­nești, iar apoi prin transformarea clerului (mai ales în Transilvania) în forță politică pentru români. Nicolae Iorga are o admirabilă carte despre Transilvania, intitulată „Sate și preoți în Ardeal”, fiindcă Ardealul românesc s‑a definit secole la rând prin preoții și călugării lui. Vlădicii noștri au fost și conducători politici de marcă. Pentru identitate, vă reamintesc un episod de pe la 1532, petrecut la Mănăstirea Dealu, de la Târgoviște, unde un grup de italieni (între care Francesco della Valle) a aflat de la călugării noștri ortodocși istoria descălecatului dintâi, de la împăratul Traian, cu alte cuvinte descendența românilor din romani. Ulterior, după Unire, Biserica a fost reazemul națiunii și forța catalizatoare a unității.

Ce rol a avut limba română în actul Unirii?

Cred că limba română a fost și este principalul factor identitar al românilor. Cu alte cuvinte, românii s‑au definit mai întâi, cel puțin din epoca modernă încoace, prin limba noastră, armonioasă și unitară, „limba sfântă”, „limba vechilor cazanii”. Limba a fost pentru ai noștri nu doar un simplu instrument de comunicare, ci o forță vitală! Antonio Bonfini, istoricul oficial al regelui Matia Corvin, scrie că românii s‑au salvat de‑a lungul vremii, în fața valurilor de barbari, fiindcă și‑au apărat mai mult limba decât viața! Oare ce elogiu mai frumos se poate aduce unui popor?

Cum s‑a coagulat conștiin­ța națională în cazul elitelor societății românești de atunci? Dar în ceea ce pri­vește poporul de rând?

Elitele erau privilegiate, fiindcă pe lângă poveștile vagi despre descinderea noastră de la Roma și despre primul descălecat de la „bădița Traian”, învățau și la școală despre asta, dar cu argumente. De la Cantemir – primul român cu conștiință românească certă, de nivel european – și de la Școala Ardeleană încoace, elitele noastre s‑au luminat mereu, la școli înalte, întărindu‑și astfel identitatea și în­vățând cum s‑o apere în fața cârtitorilor. Cu poporul de rând a fost mai greu, dar și poporul s‑a edificat în mare parte, prin ascultarea de intelectuali (preoți în primul rând), școală, tipar, prin presă etc. În secolele al ­XVIII-lea și al XIX-lea, majoritatea românilor aveau conștiință românească și atitudini în numele acestei convingeri.

Păstrează astăzi aceeași conștiință elita de acum vizavi de o posibilă unire cu Basarabia?

Nu, din mai multe motive! Ideea națiunii, așa cum era ea în secolul al XIX‑lea sau chiar în secolul trecut, este depășită. Eu vreau să cred că majoritatea românilor din România (adică cel puțin 51%) ar fi de acord cu re‑unirea Basarabiei, dar condi­țiile și mentalitățile, în raport cu anul 1918 sau chiar 1940‑1941, s‑au schimbat dramatic. Națiu­nea și statul națio­nal nu mai sunt azi fondate pe avânturi re­voluționare și elanuri romantice, ci pe pragmatism, pe eficiență, pe „fezabilitate” (cum se spune acum, barbarizând). Iar Europa (Uniunea Europeană) și societatea globalizată ne învață, cinic, că patria este acolo unde e bine, nu acolo unde ne sunt părinții și străbunii, unde ne sunt doinele și dorurile… Pe de altă parte, istoria nu se mai învață în școlile românești, pentru ca elevii să poată iubi patria lor. De aceea, ei nu mai iubesc nici Europa, adică civilizația europeană și valorile spirituale europene. Le iubesc doar pe cele materiale, care sunt deșertăciune… Totuși, câtă vreme existăm ca români, nimic nu este pierdut!

În ce măsură Revoluția de la 1848 a pregătit terenul pentru Unirea de la 1859?

Tot programul Revoluției de la 1848‑1849 s‑a înfăptuit după evenimente, iar jumătate din acesta s‑a pus în practică în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, adică în șapte ani (1859‑1866). Cealaltă jumătate s‑a împlinit sub principele și regele Carol (1866‑1914) și sub regele întregitor, Ferdinand I (1914‑1927). Cu alte cuvinte, revoluția a fost arhitectul care a trasat energic planurile, iar românii cu liderii lor au fost apoi constructorii…

Serbăm astăzi cu fast și cu zi liberă 24 ianuarie. Este declarată Zi Națională de maximă importanță în calendarul evenimentelor publice ale României. Pe de altă parte, a fi naționa­list, patriot este socotit astăzi ceva blamabil, desuet sau extremist. Unde este adevărul? Unde trebuie să ne plasăm?

Sărbătoarea evocată de dumneavoastră este, fără doar și poate, Zi Națională și așa se cuvine să rămână. Dacă ne lipsesc învă­țătorii care să ne învețe mereu acest lucru, trebuie să‑i facem și să‑i înmulțim. Un popor fără elită este sortit stingerii. Un patriot, un om cu spirit național nu poate fi desuet și nici extremist, ci doar un Om care iubește Omenirea. Iubirea vine mai întâi spre aproapele meu, spre familie, prieteni și vecini, apoi spre așezarea în care locuiesc, spre regiune, spre țară, spre continent și spre lume. Dacă o verigă lip­sește, ajungi un infirm și cu greu mai pot iubi ceea ce urmează. Pe de altă parte, la noi există prejudecata că un patriot urăște obligatoriu alte patrii sau că un om cu spirit național este națio­nalist! Or, eu cred că numai pa­trioții și oamenii cu spirit na­țional curat pot iubi universalitatea, lumea în ansamblu. Restul doar mimează, în funcție de mărunte interese.

Vorbiți despre conștiința unității la români astăzi.

Românii de azi au o reală conștiință a unității, dar fac ceea ce ar trebui să decurgă din ea! Cu alte cuvinte, românii nu mai au atitudini energice, vizibile, serioase, care să decurgă din convingerea că ei sunt o națiune. Acesta este un semnal de alarmă grav! Motivul: lipsa unei elite politice și a unor instituții solide în care românii să aibă motive să creadă și să le urmeze.

Cât de bine este prezentat evenimentul Unirii Principatelor Române în actualele manuale școlare de istorie din gimnaziu și liceu?

Din moment ce orele de istorie din gimnaziu și liceu s‑au redus an de an, nici Unirea Principatelor nu se mai poate învăța cum se cade. Manualele trec pe lângă subiect, interesate să se plieze directivelor europene (unele inexistente!) și să amestece faptele istorice conform unor „mari teme” de model sociologico‑politic, dar nu istoric. Așa că Unirea se pierde printre alte evenimente mărunte, Cuza apare ca un om frivol, iar împlinirea de la 24 ianuarie ca un fapt divers.

Din 1859, pentru încă 50 de ani, Transilvania rămânea departe de Țara-Mamă. Cum au întâmpinat ardelenii Unirea de la 1859?

În Transilvania, conducătorii românilor au fost entuziasmați de Unirea de la 1859. Au scris ziarele despre marele eveniment, s‑au făcut adunări, s‑au exprimat opinii de aprobare și speranțe pentru viitor. „Gazeta de Transilvania”, de la Brașov și „Telegraful Român”, de la Sibiu, au fost în fruntea periodicelor care au prezentat și salutat cu bucurie și cu apreciere actul. După 1861, când s‑a înființat ASTRA, popularizarea Unirii – pe măsura înaintării în procesul de unificare completă, dirijat de domnitor – a devenit și mai intensă. Poporul de rând s‑a luminat mai greu și pe etape, pe măsura organizării mișcării de emancipare a românilor transilvăneni, a organizării partidelor românești etc. După înființarea „Tribunei”, tot la Sibiu, s‑a răspândit printre oamenii de rând ideea că „soarele românilor la București răsare”, ceea ce a subminat foarte serios loialitatea față de statul aus­tro‑ungar și chiar mitul bunului împărat. După proclamarea și cucerirea independenței (1877‑1878) și după instaurarea Regatului României (1881), direcția unirii cu Ţara‑Mamă a devenit dominantă în toate mediile românești din Transilvania. Dar la baza acestei orientări a stat actul de la 1859.

Indicați cea mai bună carte despre Unirea Principatelor pe care ați recomanda‑o celor care doresc să cunoască mai bine acest eveniment.

Nu este una singură, ci mai multe! Dintre ele, recomand cu căldură lucrările lui Constantin C. Giurescu despre Unire și domnia lui Alexandru Ioan Cuza (mai ales „Viața și opera lui Cuza Vodă”), ale acad. Dan Berindei (mai ales „Epoca Unirii”) și ale unor autori străini, precum T. W. Riker („Cum s‑a înfăptuit România”) și Keith Hitchins, legate de evoluția României moderne.

Care au fost repercusiunile Unirii în plan politic, economic, social, bisericesc asupra României?

Unirea din 1859 a deschis procesul de formare a statului națio­nal unitar român modern, desfă­șurat în paralel cu formarea Germaniei și a Italiei. După Unire, România a ocupat un rol de prestigiu în concertul politic european, loc consolidat după recu­noașterea independenței și după proclamarea regatului. În plan economic, se vede o dinamică a producției și a schimburilor interne și internaționale. Reforma agrară din 1864 a dinamizat întreaga viață a țărănimii, sporind, temporar, încrederea în institu­țiile statului și deschizând calea modernizării societății româ­nești. Bisericii Ortodoxe Române i s‑a oferit ocazia de a deveni autocefală și de a fi ridicată apoi în rang, ocupând un loc de frunte între Bisericile țărilor răsăritene ortodoxe.

http://ziarullumina.ro

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe