OraNoua.ro
Publicat în 3 decembrie 2014, 20:55 / 548 elite & idei

Ioan Aurel Pop: Cei doi nemţi care au unit România. După aproape un veac de la Marea Unire, „Iohannis închide cercul deschis de Ferdinand I”

Ioan Aurel Pop: Cei doi nemţi care au unit România. După aproape un veac de la Marea Unire, „Iohannis închide cercul deschis de Ferdinand I”

Românii au ales să celebreze cu un preşedinte sas 100 de ani de la Marea Unire ( care se împlinesc pe 1 Decembrie 2018), act realizat sub conducerea unui rege german – Ferdinand I. Împrejurarea l-a determinat pe istoricul Ioan-Aurel Pop, rectorul celei mai mari universităţi din ţară, să spună că „după multe judecăţi nedrepte şi acuze grave, merită şi românii o reconsiderare”.

Dacă fiecare ţară îşi are conducătorii pe care îi merită, ce spune despre România faptul că a ales un preşedinte din Transilvania şi, în plus, unul de origine săsească? Va putea Iohannis să facă pentru România ce au realizat regii germani Carol I şi Ferdinand? Cum a fost văzută de-a lungul istoriei comunitatea săsească din Ardeal, ca pepinieră de lideri a României? Sunt câteva dintre întrebările la care a răspuns istoricul clujean Ioan-Aurel Pop, rectorul celei mai mari universităţi din Ardeal şi directorul Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române
Originea transilvană, în sine, nu garantează nimic
Reporter: Pentru prima dată în istorie România are preşedinte din Ardeal, care este şi sas. Cum vedeţi această realitate totalmente nouă pentru România?
Ioan-Aurel Pop: Originea transilvană în sine nu garantează nimic. Mă feresc, ca istoric, să caracterizez global popoarele, naţiunile, regiunile şi provinciile istorice şi să le pun etichete. Contează mult oamenii ca indivizi, prin educaţia lor, primită în familie, în şcoală, contează temperamentul (care este, în general, un dat al eredităţii), caracterul (care se formează şi se corectează), ambianţa socială în care s-au format şi afirmat etc. Cu domnul Iohannis este însă altceva, fiindcă Domnia Sa nu este doar un transilvănean, ci este un cetăţean român de etnie germană (săsească) şi de confesiune luterană (evanghelică) din Transilvania.
Aceasta este, cu adevărat, o noutate! Saşii transilvani (veniţi din Occident în secolele XII-XIII, spre deosebire de şvabii bănăţeni şi sătmăreni, aduşi abia în secolul al XVIII-lea) au trăit împreună cu românii, cu ungurii şi cu secuii sute de ani alături, separat şi împreună, la bune şi la rele, au cooperat şi s-au mai şi certat. În epoca modernă (după jumătatea secolului al XIX-lea mai ales), saşii s-au situat în multe împrejurări alături de românii transilvani, în lupta lor de emancipare naţională împotriva regimului habsburgic şi mai ales austro-ungar. Saşii au adus în Transilvania un model de viaţă şi de civilizaţie occidentală (începând cu oraşele de tip burguri, înconjurate cu ziduri, stilul gotic etc.),
Cine este Ioan Aurel Pop
Ioan Aurel Pop este rector al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj şi directorul Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române. Clujeanul este profesor universitar specializat pe Istoria Transilvaniei şi istoria medievală a României. Pop a scris peste 50 de cărţi şi peste 300 de studii, articole, recenzii. El a fost visiting professor la Universitatea din Pittsburgh (USA), membru al Comisiei de istorie a relaţiilor internaţionale din cadrul Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice (Milano) şi membru corespondent al Academiei de Ştiinţe, Litere şi Arte (Paris).
care, până la urmă, s-a dovedit cel învingător în lume (în raport cu modelul civilizaţiei bizantino-slave, dominant în rândul românilor şi al altora). Astfel, saşii au devenit un exemplu de succes, de eficienţă şi de echilibru pentru toţi locuitorii Transilvaniei, mai ales pentru români. Spre deosebire de maghiari, saşii au aderat la Regatul României, recunoscând oficial deciziile luate de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. În plus, dinastia noastră modernă, de Hohenzollern-Sigmaringen, sub care s-au realizat atâtea fapte importante între 1866 şi 1947, era tot germană.
„Românii pot fi uneori şi deschişi, şi înclinaţi spre bine”
Reporter: Cum a fost văzută de-a lungul istoriei comunitatea săsească din Transilvania ca pepinieră de lideri? 
I-A. P: Saşii au dat lideri importanţi, de la Johannes Honterus (secolul al XVI-lea) – umanistul care a pus pe o hartă, pentru prima oară, peste Ţările Române (inclusiv Transilvania) numele de Dacia – până la Stephan Ludwig Roth (secolul al XIX-lea), pastorul luteran şi deputatul din Adunarea Transilvaniei, care a spus că nu trebuie votată o limbă oficială a ţării, fiindcă este deja una, nu maghiara şi nici germana, ci limba română. Pentru această poziţie, Roth a fost omorât de nobili la Cluj, în 11 mai 1849! O altă figură emblematică a fost baronul Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei şi colecţionarul fondator al marelui muzeu omonim de la Sibiu. După Marea Unire, germanii au avut un partid etnic, din rândul căruia au trimis mulţi reprezentanţi în parlament, contribuind din plin la prosperitatea ţării.
Reporter: Se spune că fiecare ţară îşi are conducătorii pe care îi merită.  Ce spune despre România faptul că a ales un preşedinte din Ardeal şi, în plus de aceasta, un preşedinte de origine germană?
Cred că faptul acesta, deocamdată, spune numai de bine! Un coleg istoric din Austria – este academician şi îl cheamă Oliver Jens Schmitt – impresionat de sutele, miile de români, aliniaţi la coadă în Viena ca să voteze, aşteptând ore în ploaie şi frig, a scris un articol în care spune că occidentalii au ce învăţa de bine de la est-europeni şi de la români. Acest articol a fost scris după ce s-a anunţat victoria lui Klaus Iohannis. Această alegere poate să fie una dintre orele noastre astrale (Ştefan Zweig are o carte memorabilă, numită „Orele astrale ale omenirii”).
Românii au decis să sărbătorească 100 de ani de la Marea Unire (adică ziua de 1 Decembrie 2018) în frunte cu un preşedinte de origine germană, la fel cum cea mai mare împlinire istorică a românilor din toate timpurile – statul naţional unitar – s-a făcut sub regele Ferdinand, tot de origine germană, dar mai român ca mulţi români, supranumit, cu respect şi admiraţie, Întregitorul. Se închide cumva cercul început atunci, la finele Primului Război Mondial, iar acest lucru pare să fie de bun augur pentru România. Faptul arată că românii pot fi uneori şi deschişi, şi imprevizibili, şi înclinaţi spre bine, şi iubitori de dreptate, peste deosebirile etnice şi confesionale. După multe judecăţi nedrepte şi acuze grave, subiective sau răuvoitoare, merită şi românii o reconsiderare. Nu există pe lumea asta popoare bune şi popoare rele, ci doar conducători buni sau răi!
După o mie de ani de singurătate, celebrăm o sută de ani de unitate
Reporter:  În campania electorală ACL a promovat un colaj foto în care apăreau Carol I, Ferdinand şi Klaus Iohannis. Credeţi că va reuşi să facă Iohannis pentru România ceea ce au făcut cei doi regi germani pentru România? 
I-A. P. Majoritatea românilor asta speră, dar nu este garantat, cum spuneam, că va fi aşa. În al doilea rând, eu nu cred că istoria se repetă. Nimic nu mai poate fi întocmai cum a fost odată. Faptele istorice sunt de succesiune, nu de repetiţie. Dacă domnul Iohannis se va impregna cu valorile morale supreme ale înaltei misiuni pe care i-au dat-o românii şi dacă se va inspira din când în când din actele majore de voinţă ale celor doi mari regi, nelăsându-se robit de tentaţiile politicianiste şi de proastele obiceiuri de pe malurile Dâmboviţei, s-ar putea să reuşească. Numai astfel va fi pus de istorie – şi nu doar de ACL – alături de marii săi înaintaşi care au deţinut puterea supremă în România.
Reporter:. Se spune că o instituţie sau o companie se conturează după chipul şi asemănarea şefului acesteia.  Va putea Iohannis să schimbe instituţia preşedinţiei şi apoi chiar şi România?
Ioan-Aurel Pop: Şi acest lucru este posibil, iar premisele actuale devin, după părerea mea, tocmai un prolog pentru aşa ceva. Un preşedinte instabil în afirmaţii şi decizii, cu un limbaj necontrolat, actor în cadrul unui partid politic (unor partide politice), deşi constituţia interzice aşa ceva, învrăjbitor al unor categorii sociale şi socio-profesionale, promotor al membrilor familiei în funcţii politice, amestecat împreună cu familia în scandaluri de mituire, de corupţie etc. nu poate decât să reflecte o imagine proastă a ţării. Reciproca este aici evidentă.
Dacă noul preşedinte va conferi o altă dimensiune funcţiei prezidenţiale, dacă va înţelege constructiv dinamica relaţiilor cu primul ministru, cu parlamentul, cu justiţia, dacă va fi sobru şi plăcut în acelaşi timp, dacă va fi deasupra partidelor etc., atunci va fi căutat într-adevăr ca un arbitru, va fi solicitat să confere ponderare şi înţelepciune scenei politice. Or, noi acum de asta avem nevoie, de concentrare spre muncă serioasă spre binele ţării, de ieşire din spectrul corupţiei, de încredere şi de respectarea legalităţii. Exemplul preşedintelui este decisiv, iar acesta poate schimba şi clasa politică în bine. Apoi se va îmbunătăţi mult şi percepţia externă a ţării.
Click pentru a mări harta (infografie realizată luni, 17 noiembrie, cu o zi înainte de publicare rezultatelor finale de către BEC)
Reporter: Cum vedeţi harta votului – din nou Transilvania şi Banatul sunt albastre, cu inserţii în Suceava şi Iaşi, respectiv Tulcea şi Constanţa. Au rămas roşii regiuni mari din Moldova şi Muntenia. Aceasta înseamnă că în aceste regiuni, un preşedinte ardelean încă nu este dorit?
I-A. P. Nu cred că un preşedinte ardelean nu este dorit la sud şi est de Carpaţi. Aceasta este o judecată simplistă. Nu aş spune nici măcar că Vechiul Regat este social-democrat, iar Transilvania liberală. Din păcate, foarte puţină lume se ghidează la vot după doctrine, după principii ori după programe. Însă în fostele provincii dominate de Habsburgi, în ciuda discriminărilor, exerciţiul democratic şi instituţiile moderne ale Europei sunt pur şi simplu mai vechi şi mai stabile decât în celelalte părţi ale României. Nu este totuna să depinzi de un imperiu cu structuri mai avansate, devenite model pentru Europa şi pentru întreaga lume (mă refer la instituţiile occidentale sau de inspiraţie occidentală) sau de unul cu structuri modeste, exotice, nepotrivite cu şuvoiul eficienţei şi al progresului. În mediile intelectuale, eu nu mai văd o falie între ardeleni şi ceilalţi. Falia este trasată – dacă mai este – după gradul de prosperitate, după nivelul de trai. Acolo unde viaţa este mai grea şi veniturile mai mici, manipulările au mai mare succes. Asta nu înseamnă că o doctrină este de preferat alteia, care trebuie condamnată. Ne-am cucerit cu greu dreptul de a putea fi liberi şi diverşi. Diversitatea opiniilor politice ne poate salva, iar social-democraţia este o mare forţă în Europa.
Înaintaşii, tineri şi bătrâni la un loc, au considerat că un stat naţional numit România ne-ar putea feri de rele, ocroti, organiza şi duce spre viitor. La fel au făcut ungurii, polonezii, bulgarii etc. din jur, imitându-i pe francezi, englezi, nemţi, spanioli sau italieni. După o mie de ani de singurătate, ne pregătim să celebrăm – sub un preşedinte român de origine germană – o sută de ani de unitate, ciuntită, periclitată şi amărâtă şi ea, de-a lungul anilor. Oare să fie asta rău, să fie naţionalism orb, să fie ură faţă de alţii, ori să fie o derulare normală – atât cât poate fi rânduită normalitatea pe lumea asta – a lucrurilor? Fireşte că putem cere sorţii mai mult, dar cu păstrarea cumpătului, fiindcă graba de o clipă poate strica rostul nostru pentru secole la rând.
Reporter: Cum a fost văzut de-a lungul istoriei Ardealul ca pepinieră de lideri? 
I-A. P: Transilvania a dat lideri mulţi şi importanţi, mai întâi pentru românii din Transilvania şi Ungaria, apoi pentru voievodatul şi principatul Transilvaniei, pentru Regatul Ungariei şi, din secolul al XIX-lea începând, pentru România. Voievozii Gelou (Gelău), Dragoş, Bogdan, Negru-Vodă, Iancu de Hunedoara şi alţii au fost români. Iancu de Hunedoara, după ce el şi ai săi deveniseră catolici, a ajuns voievod (numit de rege) al Transilvaniei şi chiar guvernator al Ungariei, iar fiul său, Matia, a fost chiar rege. Nicolaus Olahus (=Nicolae Românul), născut în Ardeal, dar provenit din dinastia domnitoare a Ţării Româneşti, a devenit arhiepiscop primat al Ungariei (cea mai înaltă funcţie bisericească din regat) şi regent al Ungariei habsburgice, fiind în dialog cu capetele încoronate şi cu marii umanişti europeni. Vin apoi marii mitropoliţi şi secolul al XVII-lea, în frunte cu Simion Ştefan, ierarhii celor două biserici de mai târziu, de la Inochentie Micu până la Andrei Şaguna şi Miron Cristea.
Dar corifeii Şcolii Ardelene, dar Damaschin Bojincă, Florian Aaron, Avram Iancu, Papiu Ilarian, Treboniu Laurian, Bariţiu, Bărnuţiu şi câţi alţii? Primul preşedinte al Academiei Române a fost ardelean, mama lui Ion Creangă provenea din regiunea Bistriţei, satul lui Brâncuşi (Hobiţa) era roit din Ţara Haţegului, tatăl lui Titu Maiorescu era de pe Târnave, Veronica Micle era din Năsăud etc. În Transilvania, liderii români spirituali (religioşi, culturali) erau, deveneau adesea şi conducători politici, datorită împrejurărilor grele pentru naţiunea noastră. În Vechiul Regat, în general, ardelenii au făcut figură de succes, au fost adesea eficienţi şi bine priviţi. Natural, au fost şi mulţi fără chemare, care au eşuat în politicianism, în corupţie, prezente, de altminteri, şi în regiunea de baştină. Ideea de „ apostol al neamului” pleacă însă din Ardeal, unde intelectualii erau meniţi cumva să se sacrifice pentru popor, îndrumându-l prin desişurile vieţii, derulate sub conducere străină, în ţară cu clasă politică neromânească.
Reporter: Se vorbeşte despre tineri foarte mult, arătându-se că datorită votului lor Iohannis a câştigat. De la Revoluţie încoace, tinerii s-au remarcat, în general, ca o masă amorfă care nu iese la vot. Putem spune că şi-au reluat acum rolul important în determinarea istoriei ţării?
Ioan-Aurel Pop: Referirea la istorie poate fi lungă şi uneori plicticoasă pentru cititorii dumneavoastră. Însă pot să vă asigur că, aproape întotdeauna, tinerii au promovat noul, mai ales în politică. Fără tineri, nu am fi putut construi ţara, nici moderniza România şi nici aduce instituţiile de succes, care să ne scoată din letargie şi să ne înscrie pe traiectoria occidentală. Să ne gândim că, la 1848, când era numit „Craiul munţilor”, Avram Iancu avea 24 de ani, iar Nicolae Bălcescu avea tot atunci 29 de ani!
Să ne gândim la studenţii care au demonstrat în favoarea regelui şi a democraţiei atunci când sovieticii şi aliaţii lor locali voiau să-l alunge pe regele Mihai! Tinerii au fost, în general, activi şi conştienţi atunci când a fost nevoie. Dar şi tinerii, ca toţi oamenii de pe lumea asta, pot fi manipulaţi, pot fi înşelaţi, mai ales cu ajutorul metodelor de-acum. Nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi: o societate funcţionează bine în întregimea sa; a-i stimula pe tineri împotriva „bătrânilor” sau a-i face ostili pe maturi contra pensionarilor este foarte simplu, dar este periculos şi lipsit de înţelepciune. Societatea trebuie să-şi continue existenţa cu toate grupurile sale, indiferent de sex, vârstă, naţionalitate, cetăţenie, religie şi confesiune, orientare sexuală, apartenenţă politică etc. Cred, de aceea, că tinerii, maturii şi bătrânii trebuie să meargă mână în mână pentru construcţia României, pentru integrarea sa demnă în Europa. Este drept însă că acum, în aceste momente, tinerii s-au mobilizat cu gândul la un viitor mai bun. Sper din toată inima să fi fost aşa!
Reporter: La protestele de la Cluj s-a scandat foarte mult „mulţumim diaspora!”. Au ajuns acei români din străinătate, de multe ori denumiţi peiorativ „căpşunari”, să fie o forţă modernizatoare a României? Cum a fost percepută diaspora de-a lungul istoriei?
Ioan-Aurel Pop: Diaspora românească în secolele trecute a făurit ţara aceasta. Inochentie Micu, obligat la un exil de circa 24 de ani (1744-1768) a scris cu dor despre locurile natale, la Roma fiind şi ne-a lăsat un testament tulburător şi unic, care spune că „nu poţi învia cu adevărat decât din pământul patriei”; prin urmare, trupul său, după aproape 250 de ani, a fost aşezat în Catedrala Blajului, la 1997, ca să aştepte obşteasca înviere!
Emigraţia română a făurit Revoluţia de la 1848 şi, în parte, chiar unirea din 1859. Lobby-urile româneşti au militat pentru recunoaşterea Unirii, a Independenţei, pentru proclamarea Regatului, pentru intrarea în război alături de Antantă, pentru Marea Unire. În vremea comunismului, imigraţia română ne-a ţinut trează speranţa. Îmi amintesc, copil, adolescent şi tânăr fiind, cum ascultam cu tata Radio Europa Liberă, la care se transmiteau informaţii necenzurate, se critica aspru regimul lui Ceauşescu şi se cerea întregirea familiilor. De fiecare dată, când se auzea acolo, cu demnitate, fraza care spunea că „noi nu sfătuim pe nimeni să părăsească ţara, fiindcă suntem convinşi că locul românilor este în România”, bunica lăcrima…
Emigraţia este tot ţara aceasta, expandată în lume! Popoarele mari s-au răspândit pe alte meridiane şi nu au pierit, dimpotrivă, au devenit mai puternice, mai vivace, mai pline de sevă. Natural, plecarea asta prin străini poate avea diferite motive şi nu este, în cazul nostru, o fericire pentru protagoniştii ei. Dar emigraţia română este o realitate şi trebui luată ca atare. Acei români sunt ai ţării – atât timp cât ei doresc să fie – şi trebuie ajutaţi să voteze cu eficienţă şi cu demnitate, prin corespondenţă, prin vot electronic, cu alte metode, dar nu stând ore în şir la cozi… Natural, votul lor nu trebuie să dividă ţara, să-i ridice pe unii contra altora, nici să coste prea mult şi nici să dea prilej manipulărilor şi fraudelor. Diaspora a fost demonizată sub Ceauşescu, din raţiuni politice.
Este timpul să ne maturizăm, să fim conştienţi că trăim într-un „sat global” şi să purtăm un mesaj frumos şi cinstit despre ţara în care ne-am născut. Ne putem supăra pe oamenii răi, pe şefi, pe birocraţie, pe prostie, pe instituţii, pe legile şi regulamentele proaste, dar nu ne putem supăra pe ţară! Ţara suntem noi toţi, cu toţi ai noştri din trecut, de-acum şi din viitor, cu doinele ş colindele noastre, cu micii şi sarmalele noastre, cu glumele şi bancurile noastre, cu hazul de necaz, cu zeflemeaua, cu relele şi cu bunele… A te supăra pe ţară este ca şi cum ţi-ai renega mama sau părinţii. Este contra naturii! De aceea, crezând şi eu, ca fostul Radio Europa Liberă, că „locul românilor este în România”, nu încetez să-i laud pe românii din afară, ca trup din trupul ţării şi ca mesageri ai lumii noastre. Ei merită toată preţuirea şi tot respectul nostru.
Sursa: www.adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

PoliticDan Mihalache: Am primit săptămâna trecută delegația consiliului local Baia Mare

EconomieVictor Negrescu: Deficitul bugetar va fi mai scăzut decât cel prognozat de CE

ExternGrațian Mihăilescu: Alte 23 de orașe au primit Mission Label la Bruxelles

SocialCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a sărbătorit alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) 110 ani de la înființarea acestuia, prin lansarea NFT-ului „110 ani de Olimpism în România”

EditorialAlexandru Grumaz: Noua hartă strategică a Europei

CulturaCristina Popescu: Anul Avram Iancu, 200 de ani de la naștere



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe