OraNoua.ro
Publicat în 22 iunie 2016, 16:50 / 286 elite & idei

Ioan Mircea Paşcu: Scandalul paşapoartelor româneşti false – un „război hibrid”

Ioan Mircea Paşcu: Scandalul paşapoartelor româneşti false – un „război hibrid”

www.bursa.ro

 Ioan Mircea Paşcu: „România a devenit o ţintă pentru Marea Britanie”
* Scandalul paşapoartelor româneşti false – un „război hibrid”, apreciază europarlamentarul
Migranţi ilegali din Rusia, Ucraina şi alte state şi-au cumpărat dreptul să trăiască în Marea Britanie folosind documente false, produse de o reţea infracţională internaţională, potrivit unei investigaţii The Times.
Conform publicaţiei, banda încasa 1.000 de lire de sterline pentru furnizarea unui paşaport românesc, care îi permitea cumpărătorului să lucreze în orice stat membru UE.
Europarlamentarul PSD, Ioan Mircea Paşcu, a reacţionat pe contul său de Facebook şi spune că România a devenit o ţintă pentru Marea Britanie.
De asemenea, cataloghează scandalul paşapoartelor româneşti false ca fiind un „război hibrid”, care are loc înainte de referendumul pentru ieşirea Marii Britanii din Uninea Europeană. Conform domniei sale, dacă „britanicii ies din UE, România va fi considerată una din cauze, rămânând astfel stigmatizată pe veci”.
Totodată, europarlamentarul acuză serviciile secrete româneşti pentru neimplicare în acest scandal: „am o mica intrebare: „serviciili” noastre chiar nu au ştiut nimic? Sau sunt ocupate complet cu „lupta anti-corupţie”? Că, aşa ocupate cum sunt, ne fac alţii arşice între timp!”
Conform The Times, un jurnalist sub acoperire a reuşit să primească paşaportul la un an de la momentul când a răspuns unui anunţ dintr-un ziar londonez. Capul operaţiunii s-a lăudat că procesa zece aplicaţii în fiecare dimineaţă
Jurnalistul Kateriba Kravtsova s-a întâlnit la Londra cu un intermediar, Oleg Grişko, care s-a lăudat că mii de oameni din alte ţări au primit cetăţenie română cu ajutorul său şi chiar i-a prezentat un fost client jurnalistei. „Este aproape legal”, a arătat el.
Grişko a ajutat-o pe jurnalista sub acoperire să meargă în România, unde s-a întâlnit cu creierul operaţiunii, Grigori Volkov.
Acesta a dus-o pe Kravtsova la Biroul Teritorial al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din Galaţi, unde a fost audiată.
„Sub privirile complicilor săi, Grigori Volkov le-a împărţit pachete de documente celor care au plătit să obţină cetăţenie română, ilegal, pentru a-şi îndeplini visul unei vieţi în Marea Britanie, Germania sau Italia”, a scris reporterul britanic. „Acest oraş de frontieră (Galaţi – n.r.) a devenit o uşă din spate către bogăţiile Uniunii Europene”, a adugat jurnalista.
Ioan Mircea Paşcu a mai notat, potrivit stiripesurse: „Deci, operaţiune rusească 100%: de la «jurnalista britanică» de la The Times, nu vreun ziar de provincie, Kravtsova, prin intermediarul Grisko, la capul reţelei din… România, domnul Volkov!
Unde are loc „operaţiunea”? în Marea Britanie! Adică tocmai acolo unde suntem huliţi pe toate drumurile, pentru că avem de gând să le umplem ţara cu români!?
Când? Cu două zile înainte de referendum!
(De ce să îţi dezvălui propria «afacere», care îţi aduce bani cu carul – câte 1000 de lire de paşaport – aruncând-o practic în aer, dacă nu ai organizat-o exact în acest scop?)
Consecinţa? În caz că britanicii ies din UE, România va fi considerată una din cauze, ramânând astfel stigmatizaţi pe veci!
Dacă lucrurile s-ar fi desfăşurat numai în Marea Britanie, mai puteai argumenta credibil că este vorba de o operaţiune rusească tipică de compromitere a României, dar când ea începe pe teritoriul României, în birourile unei autorităţi româneşti, e aproape imposibil de pretins că nu eşti şi tu implicat”.

 

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe