de Ioana Lupea

Mai sunt două luni până la alegerile europene şi până în acest moment niciun partid politic nu a spus ce proiect va propune în viitorul Parlament European. Pe liste se lăfăie, printre nume onorabile, rude, prieteni şi pile de-ale şefilor, de parcă legislativul european ar fi o vacanţă la un Spa de lux. Pentru unii chiar este.

Nici nu vreau să mă gândesc pe cine va susţine România pentru un portofoliu în Comisia Europeană, dacă nu vom putea păstra Agricultura pentru Dacian Cioloş, pe vreo Rovana Plumb care compara accidentul tragic de mediu de la Certej, în care şi-au pierdut viaţa 89 de persoane, cu accidentul unei prietene, lovită de o bicicletă pe stradă.

Unii dintre vortanţii consecvenţi caută şi găsesc motive pentru a vota un partid sau altul: un nume pierdut pe o listă sau calcule de politică internă. Alţii spun că nu, prima oară în viaţa lor nu vor merge la vot şi asta după ce l-au instalat pe Ion Iliescu preşedinte în 2000 ca să scape ţara de Vadim. Boicotul pare o soluţie raţională, dar este doar una personală pentru că partidele sunt fericite cu absenteismul care transformă alegerile într-o competiţie între maşinăriile de organizare şi nucleele dure. Niciunul nu se uită dincolo de bazinul cu votanţii cunoscuţi, acolo unde se află România reală cu aşteptări radical diferite de agenda politică.

Cât de mare ar trebui să fie absenteismul astfel încât un parlament să fie declarat legal, dar ilegitim? La aceste alegeri se va prezenta cel mai probabil în jur de 25% din populaţia cu drept de vot. Rezultatele vor fi prezentate în funcţie de procentele obţinute de partidele în competiţie şi nimeni din politică nu se va sinchisi de ceilalţi 75% rămaşi acasă. Prin urmare, ce procent din populaţie ar trebui să refuze votul şi să legitimeze o clasă conducătoare care nu-i mai reprezintă interesele, care o ignoră şi dispreţuieşte numind-o prostime sau mai rău? De la ce procent în sus absenteismul devine semnificativ şi alarmant, dacă nu în România măcar la nivelul Uniunii Europene? 90%? 99%?

Un motiv pentru care unii dintre prietenii mei vor merge la vot ţine de raporturile de forţe din Uniunea Europeană dintre stânga şi dreapta, fără nicio legătură cu politica autohtonă. Sondajele de opinie arată că social-democraţii şi popularii sunt umăr la umăr şi câteva dintre voturile noastre ar putea influenţa viitoarele politici europene, cum ar fi cele economice. Dar programele economice naţionale aplicate în statele membre în ultimii ani au fost aproape identice, indiferent cine s-a aflat la putere. Merită să dai un vot PSD pentru că simpatizezi stânga  şi să crezi că, uniţi la conducerea UE, socialiştii vor găsi soluţii mai bune decât cele aplicate la ei acasă, în ţările de origine? Sau să dai un vot PDL pentru continuarea liniei economice Merkel?  PMP nu e în niciun partid european şi unii spun că isprăvile lui Traian Băsescu-deconstrucţia PDL şi declaraţiile despre Moldova- l-au îndepărtat de dreapta europeană.

Nu am încă un răspuns pentru cele două întrebări, dar şi eu, ca mulţi alţi, oscilez între  „boicot cu mesaj” şi vot pentru curentul european pe care-l simpatizez, acoperindu-mi ochii şi urechile pentru a mai auzi zgomotul de fond, perturbator, din politica românească şi vedea spectacolul cu măşti pus în scenă, fără talent, la Bucureşti.