Ion M. Ioniţă: Bădălău şi ai lui
de Ion M. Ioniţă
Rezultatele finale înregistrate pe 24 noiembrie, la turul al doilea al prezidenţialelor, la votul în cele 838 de secţii din afara graniţelor arată că în favoarea lui Klaus Iohannis s-au exprimat 94% dintre participanţii la scrutin. Răspunsul din partea PSD a fost un potop de înjurături. Ce vor obţine mai departe cu asta?
Dinozaurii au pierit liniştiţi. Creierul lor cât o nucă nu a avut timpul necesar să proceseze informaţia că un asteroid a lovit Pământul şi lumea urma să se schimbe în mod dramatic.
Asteroidul care a lovit PSD se numeşte generaţia 1989. Ce s-a întâmplat în cei 30 de ani de când fostul FSN a preluat puterea în urma debarcării lui Nicolae Ceauşescu?
Masivul electorat de milioane şi milioane de oameni reprezentând, în principal, forţa de muncă industrială de pe marile platforme comuniste s-a tot diminuat în primul deceniu al tranziţiei. Fabricile au fost închise şi terenul valorificat în bula imobiliară.
Noul peisaj în centrele mari urbane arată mall-uri în locul combinatelor şi cartiere de birouri apărute peste noapte. Armata de votanţi de altă dată s-a evaporat. Generaţia nouă are cu totul alte preocupări şi alte aşteptări.
Ar mai fi rămas mediul rural. Şi acolo, aproape jumătate din populaţie, mult electorat captiv. Ajutoare sociale, venit minim, oameni pentru care votul a însemnat ani la rând o sticlă de ulei, câteva kilograme de făină, o pereche de cizme de cauciuc. Sau o trataţie cu câteva beri şi o ţuică pe caiet, datorie ştearsă ulterior de un binefăcător necunoscut. Cam aşa au mers lucrurile o bună bucată de timp.
Dar asteroidul a lovit şi aici. Nu au venit mall-uri şi nici dezvoltatori de birouri în noroaiele de care spunea fostul premier că ne-a scăpat. Dar au plecat oamenii. Condamnaţi la sărăcie perpetuă pentru a vota la infinit în funcţie de sacoşele electorale, românii au decis să ia totul pe cont propriu. Aderarea la Uniunea Europeană a deschis piaţa muncii şi pentru fiecare s-a găsit un loc sub soare.
Satele s-au depopulat rapid. Unde a plecat un membru al unei familii, i-au urmat ceilalţi, apoi neamurile mai îndepărtate. Cine vrea voturi pentru ulei şi făină trebuie să o ia la pas prin Italia, Spania şi restul lumii. Poate să încerce, dar rezultatele vor fi deplorabile.
Electoratul captiv s-a redus undeva la două milioane şi ceva de votanţi.
Diaspora a crescut şi acum reprezintă o a doua Românie, cea aflată peste hotare. Cu oameni de toate meseriile, cu sau fără pregătire superioară, de la ţară sau de la oraş, săraci sau prosperi, muncitori agricoli, zidari, artişti, cercetători, oameni de afaceri, medici, studenţi. În mod normal, opţiunile lor ar fi trebuit să reflecte, mai mult sau mai puţin fidel, opţiunile populaţiei de votanţi din ţară.
Dar 94%, un rezultat neverosimil, arată că, şi mai mult ca în ţară, aceşti oameni au fost oripilaţi de discursul PSD. Ei ştiu că pot lucra şi trăi în ţări civilizate şi au votat pentru ca susţinerile PSD să nu fie puse în aplicare. Să ne gândim, de pildă, la propunerile lui Teodorovici privind limitarea dreptului de muncă în afara ţării. Care român aflat în străinătate ar fi votat pentru pierderea dreptului său de muncă în Uniunea Europeană? Sunt mutaţii demografice, sociale, economice şi emigraţioniste care au distrus din punct de vedere electoral PSD, în toate rundele de alegeri ale anului 2019.
Electoratul de altă dată nu mai există. Dar ei încă nu au aflat.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


