de Ion M. Ioniţă

Primul guvern ”tehnocrat” din România post 1989 este un test pentru toată lumea, clasă politică, societate mai mult sau mai puţin civilă, sistem de partide, administraţie şi, nu în ultimul rând, preşedinţie.

Votul în Parlament nu se profilează a fi marea problemă a noii echipe guvernamentae, important este ceea ce se va întâmpla după.

Dintre partide, apare evident că PSD este mulţumit cu soluţia Cioloş, în timp ce PNL îşi ascunde cu greu frustrările. Nominalizarea lui Vasile Dâncu la cârma politică a executivului aduce zâmbetul pe faţa lui Liviu Dragnea. Tehnocraţia este o iluzie, guvernarea se face prin politică, iar sforile politicii sunt acum în mâna lui Vasile Dâncu. El va fi omul cheie care va dezlega sau nu voturile în Parlament pentru ceea ce guvernul Cioloş îşi va propune să facă.

De partea cealaltă, PNL nu s-a ales cu mare lucru. Cioloş nu este unul de-al lor. Şi liberalii nu au nimic în noua echipă similar cu Vasile Dâncu.

După votul de investitură, rămânerea la Palatul Victoria a cabinetului Cioloş, până la viitoarele alegeri, ar fi o victorie în sine. Pariul adevărat ar trebui să fie cu o altă miză.

Preşedintele Iohannis a cerut de la câştigarea alegerilor un guvern al său. A obţinut plecarea lui Ponta şi va lucra cu premierul Cioloş pe care l-a nominalizat într-o conjunctură politică foarte neobişnuită pentru ceea ce s-a întâmplat în România în ultimele două decenii şi jumătate: partidele parlamentare s-au derobat de responsabilitatea guvernării şi l-au lăsat pe şeful statului să joace singur.

Perioada de graţie este scurtă. Dacian Cioloş nu va avea spaţiu de manevră şi nici erorile inerente la începutului de guvernare nu îi vor fi trecute cu vederea. Urmează dezbaterea şi votarea bugetului, prima mare confruntare a tehnocraţilor cu guvernarea reală. Apoi, modificarea legislaţiei electorale, în special revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Asta nu convine nici PSD, nici PNL care s-au înţeles foarte bine în ceea ce înseamnă protejarea reciprocă a baronilor locali. O reformă în acest domeniu ar însemna o breşă în sistemul de putere al PSD şi PNL. Atunci s-ar creiona şansa unor alte partide să câştige primării, fără de care nicio formaţiune politică nu poate emite pretenţii la nivel naţional.

Blocarea câmpului politic este marea realizare a partidelor politice care le-a permis să rămână la putere în toate formulele posibile. PSD şi actualul PNL au monopolizat scena şi nu au lăsat pe nimeni alticineva să se apropie de sediul puterii.

Spargea sistemului fals bipartinic ar putea fi adevărata misiune a guvernării Cioloş.

Dacă reuşeşte, o formaţiune nouă poate apărea pe scenă, un partid prezidenţial. Dacian Cioloş ar putea deveni liderul formaţiunii, sperând la o carieră mult mai lungă decât mandatul obţinut acum, de un an, până la alegerile parlamentare. După cum se profilează lucrurile în acest moment, perdantul într-o asemenea operaţiune ar fi PNL, în timp ce PSD ar rămâne opoziţia de stânga.

Eşecul lui Dacian Cioloş ar readuce lucrurile în situaţia clasică. Cele două formaţiuni, PSD şi PNL care ar mima confruntarea, dar fiind înţelese pe sub masă. Credibilitatea lor se va scufunda şi mai mult, însă valul dezamăgirii îl va afecta serios şi pe preşedintele Iohannis, cel care a inventat guvernul Cioloş.

În acest caz, schimbarea tot se va face, pentru că nemulţumirea societăţii ar izbucni din nou. Riscul este ca procesele să se desfăşoare distructiv, iar rezultatele să fie pe măsură.

http://adevarul.ro