Ion M. Ioniţă

Liderul separatist catalan, Carles Puigdemont, se lăuda luni dimineaţa că va sfida guvernul de la Madrid şi se va prezenta la birou pentru a-şi continua activitatea, pentru ca doar câteva ore mai târziu să se afle că, de fapt, spălase putina, fugind la Bruxelles .

Curajosul promotor al independenţei Cataloniei aplică reţeta consacrată a iresponsabililor politici: dă foc la ţară şi fugi!

Corifeii Brexitului au procedat în aceeaşi manieră. Au intoxicat opinia publică, au minţit cât au putut şi când au văzut dezastrul pe care l-au lăsat în urmă, au spus că au treburi mai importante şi s-au retras în tihnă la conacele de la ţară.

Fraierii au rămas să se dea cu capul de pereţi constatând că produsul „Brexit, o poveste de succes”, de fapt, nu există. Negocierile prezentate ca un ceai de la ora cinci s-au blocat imediat după ce au început şi nu se întrevede cam când ar putea fi reluate şi în ce termeni. Coşmarul unui Brexit fără acord se conturează din ce în ce mai clar, în timp ce publicul britanic se întreabă: cum a fost posibil?

În Catalonia, mai puţin de jumătate din electorat s-a prezentat la aşa-zisul referendum pentru independeţă. Practic, guvernul Puigdemont a dat o lovitură de stat şi a luat ostatică întreaga populaţie a provinciei în numele unei minorităţi secesioniste.

De ce sutele de mii de catalani care au manifestat pe străzile Barcelonei pentru o Spanie unită nu contează pentru promotorii independenţei? De ce numai vocea minorităţii trebuie ascultată şi numai cei care cer separarea de Madrid  au legitimitate?

Sunt întrebări care nu interesează lideri de tipul Puigdemont. Ei au un scop bine definit pe care îl îmbracă în orice retorică aflată la dispoziţie. Întâmplător a fost primit la Barcelona unul dintre liderii Oseţiei de Sud, teritoriu desprins de Georgia sub oblăduirea Rusiei?

Cum se face că în tot haosul care cuprinde Europa se regăsesc personaje legate de Moscova?

Cum de astfel de personaje, când sunt în primejdie să dea socoteală în faţa legii pentru subminarea ordinii constituţionale, găsesc adăpost de miri unde?

Tot întâmplător un ministru flamand i-a oferit azil politic lui Puigdemont, într-o ţară care stă să se rupă între două comunităţi, flamandă şi valonă?

Spectrul separatismului bântuie prin Europa şi îşi caută noi victime. Anesteziaţi de bunăstare şi de rutina traiului de zi cu zi într-o Europă în care soarele a răsărit pe strada fiecăruia, politicienii partidelor tradiţionale nu au sesizat pericolul care s-a născut sub ochii lor. Au reacţionat târziu la ameninţatrea Brexitului, nu au ştiut cum să oprească valul populist care le-a inundat ţările.

Au ignorat realitatea, au crezut că imaginea liderilor iresponsabili se va sparge la primul contact cu realitatea. Nu este aşa.

Nu mai trăim o epocă în care raţionalitatea primează.

Emoţiile hrănite de himere răspândite on-line sunt mai puternice decât evidenţele vieţii cotidiene. Este o altă realitate, este epoca post adevăr. Dar în spatele manipulărilor stă întotdeauna o minte lucidă care urmăreşte scopuri şi interese concrete care nu au nimic de a face cu iluziile vândute prin internet.