de Ion M. Ioniţă

Creşterea pensiilor, un punct esenţial din programul PSD care a dus la obţinerea a numeroase voturi la alegerile trecute, nu se va face în 2018, după ultimele declaraţii ale liderilor partidului. Este încă una dintre promisiunile majore trecute la capitolul „discutate şi uitate“. Dar ce se întâmplă cu restul economiei? Care sunt rezultatele guvernării în cifre?

Datele oficiale oferă o altă imagine a guvernării PSD, mult diferită de declaraţiile cu care ne-au obişnuit Liviu Dragnea şi Mihai Tudose. Creşterea economică, remarcabilă într-adevăr, este obţinută cu un preţ care în viitor va fi plătit amar de toţi cetăţenii acestei ţări.

În primele opt luni ale anului, datoria externă totală a României a crescut cu mai mult de un miliard de euro faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, deficitul contului curent al balanţei de preţ a ajuns la 4 miliarde de euro, cu un miliard şi jumătate de euro mai mult decât în perioada similară a anului 2016. Iar investiţiile străine directe au scăzut cu o jumătate de miliard faţă de primele opt luni ale anului trecut, situându-se în prezent la 2,5 miliarde de euro, faţă de 3 miliarde de euro în 2016.

Pe scurt, ce s-a întâmplat în primele opt luni ale guvernării PSD?

A crescut datoria externă cu un miliard de euro. A crescut deficitul comercial cu peste 1,5 miliarde de euro. Au scăzut investiţiile străine cu 500 de milioane de euro. S-au prăbuşit la jumătate investiţiile publice ale statului în infrastructură. Nu au fost inaugurat nici un kilometru de autostradă.

În rest, PSD a dărâmat un guvern şi l-a zgâlţâit serios pe al doilea. În partid conflictele generate de împărţirea puterii între liderul PSD şi premier au fost doar aplanate în urma crizei remanierii, dar pe fond nu s-a rezolvat nimic. Dragnea şi Tudose se află exact pe aceleaşi poziţii ca înainte de criză şi numai faptul că, deocamdată, nu există altă soluţie în afara coabitării i-a făcut să încheie un armistriţiu fragil şi fără perspective.

Lipsa de soluţii economice viabile pentru susţinerea promisiunilor populiste generează alte crize, în domeniul economic şi social. Simţindu-se păcălite prin aşa-zisa majorare salarială, de fapt doar o mişcare de cifre pe hârtie, sindicatele protestează. La rândul său, mediul de afaceri este descumpănit de desele schimbări, mai ales în ceea ce priveşte măsurile fiscale, pe care guvernul le tot anunţă şi apoi le abandonează, speriat de prostia pe care a făcut-o.

În opt luni de guvernare, prosperitatea unei creşteri economice de aproape 6% înseamnă de fapt, îndatorare şi adâncirea deficitelor ţării. Cu aşa recorduri, deznodământul nu poate fi decât o trezire bruscă sub duşul rece al realităţii economice.

Am mai trăit o asemenea euforie şi o trezire la realitate în 2008-2010. Atunci, de la promisa creştere salarială de 50%, s-a ajuns la tăieri de 25%. Astăzi, există toate şansele să asistăm la evoluţii similare. În fond, în 2008, creşterea economică a fost chiar mai mare, de 7% şi tot nu a folosit la nimic.