de Ion M. Ioniţă

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a găsit soluţia pentru plata salariilor minerilor din Valea Jiului pentru următoarele trei luni, oferind baza pentru stingerea conflictului de muncă. Premierul Cîţu anunţa, la rândul său, că înţelege ce se întâmplă şi că nu va fi nicio mineriadă în mandatul său.

Mineriadă, în sensul venirii la Bucureşti a unor detaşamente violente de mineri, nu se va mai întâmpla în ziua de azi. Nici minerii nu mai au forţa de altă dată, timpul a trecut şi activitatea în minele de cărbuni a fost diminuată semnificativ.

Dar problema de fond rămâne şi, din păcate, minerii sunt din nou folosiţi ca masă de manevră politică.

Cărbunele are un viitor foarte limitat în strategia de tranziţie la economia verde şi asta nu este o opţiune. Schimbările climatice sunt o ameninţare existenţială, iar accelerarea apariţiei fenomenelor meteo extreme arată că nu mai este prea mult timp la dispoziţie pentru a trece la tehnologii mai prietenoase cu mediul. Nu pentru că vrea vreun activist înfocat să salveze balenele, ci pentru că trebuie să ne salvăm pe noi înşine împreună cu balenele şi cu celelalte specii cu care împărţim planeta.

În ceastă situaţie, cine le spune minerilor şi familiilor lor ce se va întâmpla cu locurile lor de muncă în viitorul nu prea îndepărtat? Ce se va întâmpla după cele trei luni de răgaz în care salariile vor fi plătite?

A lăsa lucrurile să ajungă la greve şi proteste în Valea Jiului înseamnă a invita persoane de tipul Diana Şoşoacă să preia iniţiativa în spaţiul public. Soluţia celor trei luni putea fi găsită înainte ca tensiunile să se acumuleze, pentru că, până la urmă, tot acolo se ajungea. Şi anume la o soluţie de plată a salariilor,  indiferent de starea dezastruoasă a companiei, în insolvenţă şi cu pierderi uriaşe.

Timp de 30 de ani, companiile din sectorul energetic bazat pe cărbune au fost căpuşate şi au rămas nereformate pe baza calculului că salariile minerilor vor fi plătite, chiar dacă înregistrează pierderi. Din motive sociale şi, evident, politice. Decât să rezolve problema de fond, a fost mai uşor pentru toate guvernările să dea banii. Fără nicio legătură cu reformele, cu condiţiile de muncă şi de viaţă ale minerilor.

Acum nici asta nu se va mai putea face pentru multă vreme. Domeniul va trebui, cu adevărat, restructurat. Pentru prima dată vor fi şi bani suficienţi pentru a face această tranziţie. Mai trebuie trecerea la punerea în aplicare a unei strategii care să primească avizul european şi fondurile aferente.

Dar mai înainte, ar trebui să le spună cineva minerilor ce se va urma. Concret, punct cu punct. Ce se va întâmpla cu întreaga extracţie de cărbune, ce capacităţi vor fi păstrate, ce anume se va pune în loc. Ce investiţii vor fi în tehnologiile noi, câte locuri de muncă vor fi disponibile, ce alternative vor exista. Ca să aibă succes, transformarea, amânată de atâta timp, trebuie să se facă împreună cu oamenii implicaţi la faţa locului.

Altfel nu vom avea nici un sistem energetic pe care să ne bazăm şi nici nu vom rezolva în vreun fel situaţia minerilor. Va rămâne doar să facem plăţi din trei în trei luni şi să dăm ocazia populiştilor să-şi găsească noi audienţe.

www.adevarul.ro