de Ion M. Ioniţă

Acţiunile fostului lider al PNL, care l-au adus din postura de viitor preşedinte al României în situaţia de a nu mai conta deloc în jocul politic, rămân  în mare parte inexplicabile.

Nimeni nu poate înţelege cum a putut să creadă Crin Antonescu că îşi va păstra măcar o brumă de credibilitate, dacă îşi schimbă fundamental opţiunile politice în doar câteva luni de zile. Nu poţi să fii principalul promotor al ”loviturii de stat” şi apoi să devii duşmanul jurat al complicelui cu care ai organizat ”puciul” din vara lui 2012. Contradicţia dintre cele două ipostaze este prea mare şi nu lasă loc de întors, chiar şi în politica românească, unde cuvântul dat nu are niciun fel de valoare. Dar, Crin Antonescu pleacă nu înainte de a mai arunca un bolovan în lac, astfel încât urmaşii săi să aibă de lucru.

Alianţa şi fuziunea PNL-PDL au fost anunţate de un preşedinte interimar care nu mai avea nicio legitimitate în a angaja partidul în transformări majore. Crin Antonescu nu a supus această decizie majoră unei dezbateri în partid. Nu a explicat cum se va face şi care sunt avantajele pe care ar urma să le aibă PNL din toată afacerea.

De fapt, ideea formării unui singur partid îi aparţine lui Traian Băsescu care a cerut imperativ liberalilor, încă  2005, să fuzioneze cu PD. Operaţiunea urma să ducă la înfiinţarea unui mare partid prezidenţial pus sub comanda lui Băsescu. Spre lauda lor, liberalii au refuzat oferta care ar fi dus cu siguranţă la dispariţia PNL şi la încheierea istoriei acestui partid, istorie care se întrepătrunde în momente esenţiale cu istoria României.

În faţa acestei neaşteptate rezistenţe, Traian Băsescu a provocat scindarea PNL. Aripa desprinsă a născut un nou partid, PLD, care a fuzionat şi s-a topit în PD, singurul semn al existenţei sale rămânând litera ”L” care s-a adăugat siglei PD.

Inexplicabil şi total netransparent, Crin Antonescu a reluat acest proiect. A mutat PNL din grupul Liberalilor Europeni în grupul PPE, cum făcuse şi Traian Băsescu cu PD, de la Socialişti la Populari. Apoi, a anunţat, nu numai alianţa cu PD, dar şi fuziunea cu acest partid.

În mod real, această fuziune nu poate avea alt rezultat decât cel urmărit de Traian Băsescu cu aproape 10 ani în urmă. PNL va dispărea din istorie, iar singurul beneficiar va fi PDL. Noul partid s-ar regăsi în grupul PPE, acolo unde Traian Băsescu se simte ca acasă şi continuă să aibă susţinere politică din partea acestei familii europene care, să nu uităm, l-a salvat în 2012.

În aceste condiţii, nu e de mirare cu cât entuziasm a aprobat PDL proiectul fuziunii cu PNL. Partidul Brătienilor ar deveni peste noapte, după aproape 150 de ani, un breloc la cureaua celor care nu l-au respins niciodată pe Traian Băsescu, ci au fost părăsiţi de acesta din urmă pentru că nu i-au respectat voinţa şi l-au ales pe Vasile Blaga preşedinte.

Fuziunea este, însă, sortită eşecului. Cele două partide nu se pot înţelege în câteva luni de campanie electorală. Alianţa pentru susţinerea lui Klaus Johannis poate se va face. Mai mult de atât este doar moştenirea otrăvită lăsată în urmă de un lider cu mare potenţial, dar total de neînţeles.