În octombrie 2008 prevedeam că economia României va fi dur zdruncinată de criza ce avea să urmeze. Informaţia nu a avut ecou în acea perioadă, de mare entuziasm economic.
În ianuarie 2010, anticipam că această criză ce a lovit România cu forţa unui uragan financiar va dura şase ani, 2009-2015, 2009-2012, nucleul dur al acesteia, şi 2012-2015, metamorfozarea ei în alte stări, cu efecte distructive, dintre cele mai neaşteptate.
Precizam, totodată, că 30%-40% din infrastructura globală, industrială, bancară, servicii, educaţie vor dispărea, această parte a activului mondial fiind construită pe dorinţă şi nu pe putinţă, adică pe banii altora, împrumutaţi, atât de către state, cât şi de către cetăţenii acestora, fără posibilitatea de rambursare a lor, creându-se din acest punct de vedere o dublă criză, americană, a creditelor subprime, şi europeană, a datoriilor suverane. Suntem în plin proces de contracţie mondială, apreciind că, până în prezent, peste 20% din infrastructura mondială a dispărut (închideri de fabrici şi uzine în industria auto, de combinate în industria metalurgică şi siderurgică, petrochimică, rafinării, de fabrici în industria de telecomunicaţii, gen Nokia, facultăţi şi universităţ, sau părţi din acestea, care pregăteau specialişti pentru facilităţile închise).
În toată această perioadă, economistul Nouriel Roubini, geniu în economie, pe care am avut plăcerea şi onoarea să-l cunosc personal, devenindu-mi idol, alături de un alt monstru sacru în această ştiinţă, economică, deţinătorul Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, pe care de asemenea l-am cunoscut, fiind primul care a avertizat asupra efectelor globalizării, atât de evidente astăzi, au previzionat efectele dramatice ale crizei economice globale ce urma să lovească economia mondială.
Credeţi că i-a ascultat cineva sau că-i ascultă astăzi, când anunţă anul 2013 ca fiind anul ”Furtunii Perfecte” în criză globală, în special în Europa şi aceasta numai şi numai din cauza modului defectuos în care, atât liderii guvernamentali americani, cât şi europeni, au gestionat anii de criză de până acum? Să ne întoarcem la România, cum a reacţionat această la criză economică globală? Cum nu se putea mai nepotrivit şi eronat, fiind una dintre ţările din Uniunea Europeană cu cele mai bune situaţii macroeconomice şi de echilibru bugetar înainte de intrare în criză.
În loc să exploatăm marile oportunităţi generate de criză şi să recuperăm accelerat distanţa de ani-lumină economică ce ne separă de statele dezvoltate ale zonei euro, am ales să ne prefacem în bolnavul economic al Uniunii Europene, ceea ce ne-a şi ieşit până la urmă, neconştientizând riscul ca ceea ce ne dorim chiar să se întâmple, ajungând să întindem mână de mai multe ori la FMI, într-o grupă de state cum ar fi Antigua şi Barbuda, Bosnia şi Herţegovina, El Salvador, Georgia, Irak, Iordania, Kosovo, Maldive, Serbia, Republica St. Kitts şi Nevis şi Ucraina, care într-adevăr fac cinste unora dintre noi, însă nu tuturor. Trist, însă adevărat! Şi mai trist şi şi mai adevărat este că suntem consecvenţi în greşeala produsă şi după două acorduri cu FMI, care nu ne-au folosit la nimic, nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre alţii care ne-au îndatorat pe generaţii în faţă, îl solicităm şi pe al treilea. Stupefiant, şocant şi greu de crezut!
Mai mult, am generat un plan anticriză defectuos, urmat de un plan de austeritate şi mai defectuos, care a îngenunchiat de tot economia României!
Degeaba, începând din anul 2009, am solicitat repetat şi obsesiv crearea unui Consiliu Economic Consultativ pe lângă primul ministru al României, pentru a putea evita dezastrul ce a urmat, totul a fost în van, până în aprilie 2012, când situaţia economică a României era deja compromisă, însă tot mai bine mai târziu, decât niciodată.
A fost creat Consiliul Consultativ pentru Mediul de Afaceri, format din personalităţi marcante ale vieţii economice din România, aflat în legătură directă cu toate marile asociaţii profesionale din domeniul economic şi cu multe alte personalităţi economice ale ţării noastre.
Au urmat zile şi nopţi de muncă asiduă, reuşindu-se în cele din urmă prezentarea către primul ministru al României a unui set de 37 de propuneri de soluţii, pentru oprirea dezastrului din economia românească şi schimbarea direcţiei de mers a acesteia, dinspre cea greşită, spre cea bună.
Peste toată această activitate a plouat mai tot anul, în pofida secetei de-afară, radioactiv, toxic, coroziv, cu stropi politici distructivi, ajungându-se iată astăzi, când rezultatele economice au devenit din nou negative, creând perspectivele unui an 2013 de purgatoriu pentru economia României şi de coşmar pentru cetăţenii acestei ţări.
Cursul economiei, în acest moment, spre infernul acesteia, în anul 2013 este ireversibil, masa critică fiind atinsă, în special prin nepunerea în aplicare a unor măsuri fundamentale, de structură, pentru bunul mers al economiei româneşti.
Articol integral publicat pe www.blanculescu.ro