Adriana
Publicat în 17 iulie 2012, 14:44 / 470 elite & idei

Ionel Blănculescu: Evaziunea fiscală erodează anual 18 miliarde de euro din bugetul de stat

Ionel Blănculescu: Evaziunea fiscală erodează anual 18 miliarde de euro din bugetul de stat
+ Economie

Evaziunea fiscală erodează anual 18 miliarde de euro din bugetul de stat, din analiza noastră reieşind faptul că aproximativ 13 miliarde de euro sunt sume certe, care ar putea ajunge în mod sigur la bugetul de stat, a declarat, joi, Ionel Blănculescu, secretarul general al Consiliului Consultativ pentru mediul de afaceri, la forumul aniversar al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

“Din păcate, sumele aferente evaziunii fiscale sunt suportate tot din buzunarele noastre, ale contribuabililor. Tocmai de aceea, printre priorităţile noastre în acest moment se numără combaterea evaziunii fiscale, relansarea creşterii economice, dar şi dezvoltarea parteneriatului public-privat. În ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, aceasta este la ora actuală o poveste, nu ştim momentan cu ce sfârşit. La o valoare de 19,2 miliarde de euro alocate României prin intermediul fondurilor structurale, ţaranoastră a generat până acum proiecte în valoare de 36,1 miliarde de euro. Din punctul meu de vedere, singura soluţie pentru ca România să poată relua activitatea blocată de absorbţie a fondurilor europene este crearea unui singur punct de contact, numit Project Management Office”, a afirmat Ionel Blănculescu.

Referitor la creşterea economică, Blănculescu a menţionat că a propus guvernului mai multe soluţii pentru atingerea acestui obiectiv.

“În primul rând, este nevoie de reindustrializarea României folosind tehnologii de ultimă oră, alături de crearea unui fond suveran de investiţii care să încheie afaceri cu partenerii străini în numele statului. De asemenea, acest fond poate atrage investiţii externe bazându-se pe un management corect al afacerilor”, a mai spus Blănculescu.

Potrivit acestuia, o altă propunere înaintată guvernului se referă la emiterea de bonduri speciale pentru zona Golfului Persic.

“Este vorba de alocarea unei sume cuprinse între 5-10 miliarde de dolari pentru un număr de trei-patru proiecte mari de investiţii, care să relanseze economia României. La data scadenţei, ar urma ca bondurile speciale să se transforme în împrumut obligatoriu. În ansamblu, toate aceste măsuri prezentate pot relansa economia României, şi de asemenea au capacitatea de a introduce ordine şi disciplină pe piaţa românească”, a încheiat secretarul general al Consiliului Consultativ pentru mediul de afaceri.

Articol publicat pe www.puterea.ro

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Mă bucur să anunț un nou capitol pentru GRAMPET Group și pentru țara noastră

PoliticCătălin Predoiu, privind amânarea aderării la Visa Waiver: Nu este o chestiune legată de România. SUA își reevaluează programele privind migrația

EconomieGruia Stoica: Mă bucur să anunț un nou capitol pentru GRAMPET Group și pentru țara noastră

ExternMihai Covaliu: COSR – Sprijin din partea Comisiei Europene pentru organizarea FOTE Brașov 2027

SocialDaniel David va prezenta în luna mai un „diagnostic” al sistemului de educație, bazat pe datele furnizate de OCDE: „Aderarea la OCDE este un proiect de țară”

EvenimenteOvidiu Raețchi: Am avut marea bucurie de a găzdui la Ambasada României în Japonia  在日ルーマニア大使館 prezentarea pe care ambasadorul Republicii Moldova, E.S. dl. Dumitru Socolan, a sustinut-o în fața ambasadorilor statelor NATO

EditorialAlexandru Grumaz: Tratativele de pace în Ucraina au început la Jeddah! Ce înseamnă noile cerințe puse de Putin pe masa negocierilor

CulturaMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’ – simbol al aspirațiilor intelectuale ale României



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe