OraNoua.ro
Publicat în 7 decembrie 2016, 18:46 / 41 elite & idei

Ionel Nițu: Analiza evoluțiilor politice 28 noiembrie – 04 decembrie

Ionel Nițu: Analiza evoluțiilor politice 28 noiembrie – 04 decembrie
 de Ionel Nițu
Analiza evoluțiilor politice din perioada 28 noiembrie – 04 decembrie.

SUMAR

  • Partidul Social Democrat a speculat atât Ziua Națională cât și ezitările guvernului cu privire la achiziționarea sculpturii „Cumințenia Pământului”, transformând o inițiativă a guvernului Cioloș cu potențial electoral într-o vulnerabilitate. Dacă alegerile ar fi avut loc pe 4 decembrie și nu pe 11, s-ar fi putut conchide că PSD a dus o campanie corectă și eficientă. Social-democrații au evitat gafele și afirmațiile de mare intensitate, Victor Ponta în special evitând să apară în prim-plan. Este posibil ca partidul să depășească scorul de 38% care, din 1992 încoace, a fost o barieră de netrecut.
  • Partidul Național Liberal a dus o campanie aproape în totalitate neinspirată. Dacian Cioloș și-a rugat public susținătorii să voteze PNL sau USR, un apel care vine târziu și care nu a fost substanțiat de acțiunile sau declarațiile din campanie ale primului ministru. Partidului i-au lipsit două lucruri: suflul unui lider carismatic și osatura dată de un sistem de valori bine definit, demonstrat în mod repetat și care să angajeze emoțional un electorat anume. Abia în această campanie s-a încercat accesarea electoratului creștin anti-PSD, o antrepriză care ar fi trebuit demarată cu luni sau chiar (doi) ani în urmă pentru a produce efecte de substanță.
  • Conform tuturor datelor publice și performanțelor de la alegerile la care a participat în trecut, ALDE va depăși pragul electoral. Scorul ALDE are o mare însemnătate în vederea compoziției parlamentului viitor: diferența între 5,5% și 8% este de aproximativ 10 parlamentari (după „redistribuire”), un aspect important pentru social-democrați.
  • Traian Băsescu a lansat o ofensivă multiplă, menită a-i garanta accesul în parlament. Ca și PSD sau ALDE, Traian Băsescu e vulnerabil la o prezență mare la vot. Accesul PMP în parlament ar complica ecuația formării coaliției de guvernare și ar duce la existența unui parlament fragil.
  • UDMR va accede în viitorul parlament datorită pragului alternativ din art.94, paragraful 2, litera „a” din legea 208/2015. În cazul în care PMP nu va accede în parlament, rolul UDMR în consultările post-alegeri va fi unul extrem de important, Uniunea putând decide să se alăture PNL și USR în formarea unei majorități care să blocheze accesul alianței PSD+ALDE la guvernare.
  • Uniunea Salvați România este jolly joker-ul alegerilor, scorul său fiind cel mai dificil de pronosticat. Acest lucru fiind spus, performanța USR va fi afectată de lipsa structurilor teritoriale, lipsa unui mesaj populist răspicat și structura demografic-rezidențială a României – cea mai rurală țară din Europa de Est. Probabilitatea ca USR să obțină un scor de două cifre este mărită de capacitatea Uniunii de a prelua de la PNL votanți dezamăgiți și dezorientați.

Vă mulțumesc,
Ionel Nițu

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe