OraNoua.ro
Publicat în 5 noiembrie 2014, 02:17 / 600 elite & idei

Ionel Nițu: ”Atacurile din această campanie au fost cu mult sub limita decenței”

Ionel Nițu: ”Atacurile din această campanie au fost cu mult sub limita decenței”
– Potrivit sondajelor de opinie date publicității pare destul de clar că vom avea două tururi de scrutin și cine sunt candidații care vor accede în înfruntarea finală. Ce șanse sunt să existe surprize în acest sens ?Ionel Nițu: – Cum am spus într-un interviu publicat în aprilie 2014, cei doi finaliști se cheamă Victor Ponta și Klaus Iohannis. Menționez că la data respectivă niciunul dintre cei doi nu era oficial candidat la Președinție. Nu vor fi surprize care să modifice această realitate.

– Cum preconizați că se vor redistribui opțiunile de vot în cel de-al doilea tur de scrutin ?

I.N.: – Cei doi candidați vor cumula împreună circa 70% din voturi. Niciunul dintre ceilalți nu va trece de 10%. Unii nu vor lua nici măcar voturile celor care au semnat pentru candidaturile lor (minim 200.000 de voturi, adică aproximativ 2%, dacă vom avea 10 milioane de votanți).

Există o competiție pentru atingerea unor praguri psihologice în turul 1: 40, 30, 10 și 5%. Numele presupun că le știți. Dacă Ponta ia peste 40%, iar Iohannis sub 30% (chiar dacă diferența în cifre absolute este mică), votanții celui de-al doilea ar putea fi demobilizați. Dacă amândoi vor avea rezultate care încep cu 3 (31 și 39, spre exemplu), va fi, psihologic vorbind, mult mai întemeiată speranța unei posibile victorii pentru cel de pe locul 2.

Ceilalți luptă pentru confirmarea propriilor bazine electorale, pentru notorietate și, eventual, pentru negocierile dintre tururi cu finaliștii. Unul singur are speranța unui viitor post de prim-ministru.

În privința turului al doilea, sunt mai multe ipoteze. Nu știm dacă vor fi mai mulți sau mai puțini votanți decât în turul 1. În mod cert nu toți votanții din turul 1 vor veni și în turul 2. Aproape sigur cei care vor veni doar în turul 2 vor veni pentru vot negativ.

– Care credeți că este componenta principală pe care se fundamentează la români opțiunea pentru un candidat sau altul: Omul, ideologia clamată, disciplina de partid, programul electoral (glumesc !) ? 

I.N.: – Votul la români este preponderent emoțional, nu rațional. Suplimentar, această campanie – care a început încă din 2012 neoficial – a fost atât de complexă și a avut atât de multe întorsături, încât nu a fost loc de dezbateri pe programe.

În turul 1, va conta mult mobilizarea partidelor. În turul 2 va conta și analiza, prin comparație, a celor doi finaliști.

Ce greșeli grave ați remarcat în strategiile de campanie, greșeli care chiar au avut un impact negativ privind clasarea în preferințele electoratului ?

I.N.: – Au fost mai multe, dar prefer să nu vorbesc de ele. Aș remarca doar că unele nu au fost folosite eficient de competitori.

În principal, au fost erori care au derivat din absența de strategii coerente, dar și erori datorate unor conjuncturi. Unele conjuncturi au fost provocate în mod deliberat.

În condițiile în care în ultima lună am asistat la un reality-show de tip ”Acasă la DNA”, în care – între două dezvăluiri despre corupția endemică a clasei politice și audierea/reținerea unor nume sonore în peisajul politic din România – se insinuau asemeni reclamelor comerciale și niște știri/declarații din campania electorală, credeți că un program electoral bine gândit și o strategie adecvată chiar ar fi putut răzbate și convinge electoratul ?

I.N.: – Cum spuneam și în alte articole, Băsescu și instituțiile de forță vor face diferența.

E mult de discutat despre această justiție turată la maxim în plină campanie electorală, însă ceea ce nu pot estima corect este efectul asupra electoratului. Va fi el mai motivat sau nu pentru a ieși la vot. Va sancționa în vreun fel politicanul corupt? Va determina un comportament la vot preponderent pro sau contra?

În privința programelor politice, mesajele nu par să fi ajuns la electorat. Mai degrabă au fost folosite de echipele de campanie ale candidaților pentru atacuri. Iar ăsta nu e răul cel mai mare. Între noi fie spus atacurile din această campanie au fost cu mult sub limita decenței.

– Sigur veți merge la vot. De altfel am observat că sunteți un ”activist” serios în combaterea absenteismului. Nu o să vă întreb cu cine votați. În schimb o să vă cer un sfat. Ce ar trebui să facă cei care nu au fost convinși de niciunul dintre candidați (eu însămi mă număr printre aceștia) ? Cum ar trebui să ne manifestăm spiritul civic ?

I.N.: – Personal nu am mai participat la vot demult. De data aceasta voi merge. Merg pentru că știu exact cu cine voi vota. Pentru că am identificat în unul dintre candidați modelul meu de Președinte. Am identificat persoana care, prin felul său de a fi și de gândi, întruchipează așteptările mele legate de această înaltă funcție în stat.

Îi sfătuiesc pe toți apropiații mei să meargă indiferent pe cine votează. Mergeți la vot dacă vedeți în unul dintre candidați salvarea acestei țări. Țara trebuie scoasă din mocirla istoriei.

Dacă nu identificați un model în niciunul din cei 14, mergeți măcar să votați răul mai mic. Nu în ultimul rând, mergeți la vot pentru a limita probabilitatea de fraudă electorală.

Votul ar trebui tratat mult mai serios. E vorba de viitorul nostru, al copiilor noștri pentru următorii 5 sau chiar 10 ani.

Votul este exprimarea cea mai pură a democrației. Absenteismul poate fi considerat un vot de blam la adresa clasei politice, însă nu văd în această atitudine un plus pentru democrația, încă insuficient rodată/consolidată, din România.

– Reprezintă refacerea spiritului civic al românilor cheia unei viitoare și serioase reformări a actualei clase politice ? Dvs. de unde credeți că ar trebui începută reconstrucția coeziunii sociale și a unor raporturi normale între guvernanții și guvernații acestei țări ?

I.N.: – Reformarea și modernizarea statului trebuie să înceapă cu reformarea și modernizarea clasei politice. Reconstrucția coeziunii sociale trebuie să înceapă de la sistemul de valori.

Sunt chestiuni extrem de importante de discutat aici. Vă pot spune doar că multe din ideile mele și-au găsit loc acolo unde trebuie. Nu le voi relua aici pentru că nu vreau să știți cu cine voi vota. Eu nu sunt formator și nici deformator de opinie.

Eu sunt analist. Ofer cu încredere consultanță și idei oricui le poate prelua și implementa. Nu ideile contează, la urma urmei suntem cu toții conectați la aceleași curente de gândire. Contează seriozitatea și determinarea unui lider de a la pune în practică. Contează efectul lor pe termen mediu și lung asupra cetățeanului, asupra societății. Atât. Restul sunt povești.

Sursa: http://powerpolitics.ro

Ultima ora:

ObservatorEmil Constantinescu: “Pe timpul meu, tinerii au murit pentru libertate”. Apel ca generația actuală și tinerii să înțeleagă “vulnerabilitățile dictaturii”

PoliticEmil Constantinescu: “Pe timpul meu, tinerii au murit pentru libertate”. Apel ca generația actuală și tinerii să înțeleagă “vulnerabilitățile dictaturii”

EconomieRadu Burnete: Dacă alegem un model economic izolaționist și autarhic, atunci ne întoarcem în trecut

ExternCătălin Predoiu a discutat cu ambasadorii Franței și Germaniei despre dosarul Schengen: Discuțiile pe care le-am avut confirmă poziționarea foarte bună pe care o avem în perspectiva Consiliului JAI

SocialDragos Bucurenci: Ce-am făcut în ultimii 22 de ani, cum am ajuns din societatea civilă în lumea multinaționalelor

EvenimenteVictor Vevera, la Bucharest Security Conference 2024: Investițiile în tehnologie sunt importante pentru a răspunde provocărilor referitoare la securitatea cibernetică

EditorialIulian Chifu: De pe frontul războiului hibrid al Rusiei – România a probat reziliența societală democratică

CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe