Adriana
Publicat în 27 februarie 2019, 11:17 / 99 elite & idei

Ionuț Simion: Potențial mare, randament mic. Cinci măsuri pentru dezvoltarea agriculturii României

Ionuț Simion: Potențial mare, randament mic. Cinci măsuri pentru dezvoltarea agriculturii României
+ Observator

De 30 de ani, agricultura reprezintă principala și, poate, singura ocupație, a unor milioane bune de oameni – aproape un sfert din întreaga populație ocupată. Tot de 30 de ani, însă, contribuția agriculturii la PIB, acel indicator macro ce reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei, este tot mai mică.

În schimb, valoarea adăugată brută pe persoană ocupată în agricultură era, la nivelul ultimelor date disponibile pe care le avem, la 18% din media Uniunii Euro- pene, iar situația este și mai dramatică, dacă ne raportăm la țările din Europa de Vest. Dacă luăm în considerare valoarea adăugată brută la hectar, România se situ- ează tot pe una dintre ultimele poziții, cu aproape 600 euro la hectar. În acest timp, în țările din Europa de Vest, valoarea adăugată brută la hectar depășește 1.000 de euro la hectar.

Iar România este încă, în anul 2018, tributară lui „dacă plouă, se face cultura. Dacă nu, nu”.

Date naturale bune…

Teoretic, România are, dacă ne uităm la suprafața agricolă utilizată, o poziție im- portantă în ansamblul agriculturii europene, situând-se pe un loc șase, după fran- ța, Spania Marea Britanie, germania și Polonia. cu toate acestea, deși potențialul este foarte mare, ponderea agriculturii în PIB-ul României a scăzut considerabil din anii 1990 incoace. Practic, România se confruntă cu o problemă structurală – are cea mai mare populație implicată în agricultură, care generează, însă, din ce în ce mai puțin: ponderea valorii adăugate a agriculturii în PIB a scăzut de la 22,6 % în 1990 la 4,4% în 2017. o explicație ar veni din faptul că a crescut importanța industriei și a sectorului de servicii în ansamblul economiei naționale. Pentru că, spre deosebire de involuția cunoscută de agricultură în ponderea din economie, serviciile au crescut de la 25% pondere în PIB în anii 1990, la aproape 60% din PIB în prezent.

În plus, România rămâne țara care are cea mai mare pondere a populației ocu- pate în agricultură, cu mult peste media UE, fără ca aceia care muncesc pământul să fie salariați cu acte. Dacă, în medie, în UE-28, lucrează în agricultură cam 4,4% din totalul populației ocupate, procente mai mari sunt întâlnite doar în țările Europei centrale și de Est, în vreme ce în țările Europei de Vest ponderea populației din agricultură este sub media europeană.

Și aici mai intervine o problemă – aceea că ponderea populației ocupate în agri- cultură, dacă ne raportăm la totalul populației ocupate, a scăzut foarte puțin în ulti- mii 20 de ani. astfel, în anul 2014, ponderea forței de muncă implicate în agricultură avea o valoarea foarte apropiată de cea pe care a avut-o în 1992. În schimb, ponderea agriculturii a scăzut de peste 4 ori, demonstrând pierderi importante de eficiență.

Pe de altă parte, cum am arătat mai sus, aproximativ 84% dintre cei care lu- crează în agricultură se încadrează în categoria personalului nesalariat – patroni, lucrători familiali neremunerați și membrii asociaților cooperatiste.

Iar toate acestea, reunite, conduc către problema fundamentală cu care se con- fruntă agricultura românească – productivitatea scăzută a muncii și, implicit, ran- damentul relativ mic al producției agricole.

… randament mic.

Pentru că, dacă stabilim că volumul producției anuale este dat de suprafața agricolă (prin care înțelegem terenurile cu destinație agricolă, inclusiv suprafețe care nu au fost lucrate în anul de referință, nu au mai fost cuprinse în sistemul de rotație a cul- turilor, dar care pot fi din nou cultivate), înmulțită cu rata de utilizare a suprafeței agricole (considerat ca raportul dintre suprafața agricolă utilizată și suprafața agri- colă) ori randamentul (calculat drept cantitatea de produse obținută pe unitatea de suprafață cultivată), această concluzie este inevitabilă.

cu alte cuvinte, dacă punem cap la cap informațiile – o suprafață agricolă mare – locul șase în UE, care are o rata de utilizare mare a terenului, la nivelul mediei UE, putem afirma că principalul obstacol în drumul unei agriculturi performante este randamentul agricol.

În cazul nostru, chiar și randamentul producției de cereale este încă mult sub media UE și sub randamentul altor țări din Europa centrală și de Est, uneori chiar aproape la jumătatea celor înregistrate în Europa de Vest. Potrivit ultimelor cifre regăsite în studiile Pwc, randamentele României sunt în urma mediei europene cu 37,1% la producția de grâu și 49,3% la producția de porumb. Și, atunci este normal ca volumul, valoarea și contribuția la PIB a producției anuale de cereale să fie reduse.

Ce ne trage înapoi?

Din punctul nostru de vedere, există mai mulți factori care contribuie la acest ran- dament slab și îi vom enumera în cele ce urmează: fragmentarea exploatațiilor agri-

IX. coNclUZII / 1249

1250 / caiet documentar 4 Agricultura

cole, nivelul de pregătire al fermierilor, capitalizarea scăzută, precum și evaziunea fiscală, pe care îi vom analiza pe rând.

astfel, România suferă de cea mai acută fragmentare în agricultură dintre toa- te țările europene și are o mărime medie de exploatație similară cu Malta sau cipru, două țări foarte mici. cifrele, așa cum reies din studiile noastre, indică faptul că aproape 75% dintre fermele din România au o suprafață mai mică de două hectare, iar ponderea fermelor sub 10 hectare este de 98% din total, ca număr, și 39% din totalul suprafeței agricole utilizate.

la polul opus, fermele cu dimensiuni de peste 100 de hectare reprezintă doar 0, 5% din numărul total, dar exploatează 49% din suprafața agricolă.

În contrast cu celelalte țări europene, în România avem ferme doar foarte mici sau foarte mari, segmentul celor mijlocii, baza agriculturii în restul Europei, fiind foarte puțin reprezentat. Și, pentru a ilustra „puterea” unor ferme medii vom spu- ne doar atât – franța și cehia, țări cu randamente mari la producția agricolă, au peste 29% din total, ferme de peste 50 de hectare. ceea ce le oferă economie de scară, abilitatea de a atrage fermieri pregătiți, acces facil la finanțare și, implicit, o tehnologizare mai rapidă.

o altă situație cu care se confruntă agricultura noastră, nemaiîntâlnită în ni- ciun alt stat european, este aceea a veniturilor mici – 68% dintre fermele românești au o producție standard anuală sub 2.000 de euro, din cauza fragmentării și lip- sei de cooperare dintre fermieri, dar și un nivel scăzut de instruire al fermierilor, care limitează randamentul producției. astfel, potrivit datelor comisiei Europene, o majoritate covârșitoare de 96,4% dintre fermierii români au spus că au „școala vieții”, nu una de specialitate, însușindu-și cunoștințele în domeniu strict pe baza experienței practice.

Spre deosebire de noi, Ungaria și Polonia, țări cu care ne comparăm, au fermi- eri mai „educați”. În cele două cazuri, 17,9%, respectiv 47,8% dintre fermieri spun că au avut parte de o instruire formală de bază, completă, în domeniul agriculturii.

la dificultățile legate de resursa umană semnalate anterior se mai adaugă una- nu există un statul profesional clar definit al agricultorului, ceea ce are implicații puternice, pe plan fiscal, dar și punctul de vedere al asigurărilor sociale și asistenței de sănătate.

Pe lângă fermele mici și foarte mici, o resursă umană nepregătită, fără venituri înregistrate, agricultura noastră mai trebuie să depășească și un alt obstacol, care, într-un fel, „se trage” din cei doi factori limitatori ai randamentului producției enu- merați anterior – gradul de capitalizare este mult sub cel din țări UE comparabile, ceea ce se traduce, evident, și printr-un grad de tehnologizare scăzut. Dovadă – un studiu al comisiei Prezidențiale pentru Politici Publice de Dezvoltarea a agricultu- rii releva faptul că, din punct de vedere al dotării cu tehnologie, românii lucrează

pământul cam cu aceeași tehnologie cu care își prelucrau terenul țările din UE-6 în anii ’65-’70. Nici nu e de mirare – fragmentarea mare nu permite capitalizare și atunci fermierii români nu-și permit ceva nou, ci doar achiziția unor tractoare care deja și-au scos banii, amortizate, la mâna a doua.

Nici la capitolul irigații nu stau prea bine fermele din România, deși mai mult de jumătate din suprafața agricolă este vulnerabilă la secetă. Sub 2% din suprafața agricolă este irigată constant.

În plus, fermierii locali, chiar dacă, în ciuda tuturor adversităților, ar reuși să obțină recolte record, nu ar avea unde să le depoziteze. Majoritatea capacităților de stocare sunt relativ vechi – două treimi fiind construite înainte de 1989, și sunt deținute de marile companii internaționale de comerț cu cereale prezente în Româ- nia. oricum, cu o capacitate de aproximativ 25 de milioane de tone, multe recolte rămân sub cerul liber sau sunt depozitate în condiții mai puțin potrivite.

Puținii bani care intră în agricultură, în afara investițiilor private, au ca sursă Programul Național de Dezvoltare Rurală sau sunt fonduri europene, distribuite prin Politica agricolă comună. Dacă, la nivelul UE, creditele bancare acordate ex- ploatațiilor agricole europene sunt, în medie, de 2.000 de euro pe hectar, în Româ- nia această valoare este de aproximativ 150 de euro pe hectar.

altfel, România este pe penultimul loc din UE din perspectiva cheltuielilor din bugetul de stat pentru agricultură.

Ce ar fi de făcut?

Primele răspunsuri care îți vine în minte sunt firești, simple de declarat, dar greu de pus în practică, dovadă evoluția cu pași mici a agriculturii românești de până acum. Din punctul nostru de vedere ar fi de dorit ca strategia să se axeze pe optimizarea dimensiunii exploatațiilor agricole, creșterea gradului de capitalizare și a nivelului de pregătire profesională a fermierilor, reducerea evaziunii fiscale și dezvoltarea rurală durabilă, prin adoptarea ultimelor inovații din țările europene.

Mai mult, credem că am identificat câteva măsuri ce ar putea pune în mișcare lucrurile, în sensul dorit de toți.

Optimizarea dimensiunii exploatațiilor agricole. astfel, ca să ajungem la optimizarea dimensiunii exploatațiilor, ne gândim că ar fi indicat să o pornim cu începutul și, mai precis, cu înregistrarea proprietăților în sistemul de cadastru. apoi am vedea o optimizare a modului de acordare a subvențiilor, o stimulare a asocierii proprietarilor, dar și introducerea unei dimensiuni minime comerciale și implementarea măsurilor fiscale deja existente, dar care nu sunt, întotdeauna puse în practică – cum ar fi, de pildă, reducerea taxelor la vânzările de teren agricol.

Înregistrarea proprietății agricole ar presupune mai multe măsuri care, aduna- te, ar putea să ne ofere o imagine a felului în care sunt împărțite acum proprietățile

IX. coNclUZII / 1251

1252 / caiet documentar 4 Agricultura

și cine sunt proprietarii. astfel, ar fi necesară crearea unui cadru care să permită o acțiune concertată a tuturor factorilor din domeniu – aNcPI, Ministerul Justiției, MaDR, dar și finalizarea Programului Național de Înregistrare Sistematică a Pro- prietăților în Spațiul Rural (proiectul cESaR, care se derulează de ceva ani buni) și dezvoltarea sistemului de cadastrare și carte funciară actual – e-Terra, din punctul de vedere al software-ului, hardware-ului și a licențierii.

Tot la capitolul soluții pentru urgentarea coagulării terenurilor, am putea trece și scăderea costurilor cu prima înregistrare a unei proprietăți în sistemul de ca- dastru sau subvenționarea integrală a acestora. De asemenea, ar trebui lucrat și la creșterea gradului de conștientizare a populației privind beneficiile aduse de cadas- trarea proprietăților prin campanii de comunicare orientate către mediul rural și comunitățile defavorizate.

În ceea ce privește optimizarea modului de acordare a subvențiilor, ar fi ne- cesară ridicarea cerințelor minime de suprafață de teren pentru plăți directe către fermieri via Pac.

am propune și stabilirea unui cadru clar, simplu și flexibil de organizare și funcționare a cooperativelor agricole, care să stimuleze asocierea proprietarilor. aici poate că ar fi necesar ca statul să ofere mai multe informații fermierilor despre beneficiile pe care le pot obține prin asociere și căile de finanțare disponibile. ar fi de folos, de asemenea, și reducerea unor impozite sau taxe pentru asociațiile de producători, după modelul altor state europene.

Creșterea gradului de tehnologizare. o tehnologizare a agriculturii loca- le presupune, evident, costuri și, de aceea este mai greu de abordat frontal. Dar noi am gândit câteva măsuri care, adunate, pot genera acea masă critică necesară. astfel, dacă s-ar înființa fondurile de garantare a creditului agricol și s-ar susține asigurarea culturilor prin suportarea de către stat a unei părți din costul primelor de asigurare, iar în paralel s-ar crește numărul fermelor înregistrate ca persoane au- torizate, indiferent că ar fi persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, care ar putea beneficia de credite de investiții și de capital circulant, iar plățile diverselor forme de sprijin pentru stat pentru agricultori s-ar face prin intermediul conturilor bancare, fapt care ar permite băncilor evaluarea cash-flow-ului și a posibilităților de îndatorare, s-ar reuși capitalizarea agriculturii, necesară tehnologizării.

Pregătirea fermierilor. De asemenea, ca să putem crește pregătirea fermi- erilor, din punctul nostru de vedere ar fi necesară modernizarea și promovarea în- vățământului profesional și tehnic agricol, alături de sprijinirea implicării tinerilor dornici să se implice în agricultură, precum și oferirea de servicii adecvate de con- sultanță și formare profesională.

ar fi necesară și o definire a statutului profesional al agricultorului și asocierea sa cu învățământul tehnic, precum și stabilirea între organizații a unor programe de

schimb de experiență, pentru facilitarea transferului de cunoștințe și diseminarea celor mai bune practici în domeniu.

Implementarea măsurilor de reducere a evaziunii fiscale. o altă cale prin care agricultura s-ar putea capitaliza și, deci, dezvolta, ar putea fi reducerea evaziunii fiscale prin licențierea depozitarilor și emiterea certificatelor de depozit către fermier, optimizarea taxării sectorului agricol și modificarea cadrului regle- mentar din sectorul agricol.

În acest sens, ar fi de dorit implementarea unor mecanisme funcționale de li- cențiere a depozitarilor de produse agricole și emiterea de certificate de depozit că- tre agricultori, care ar îmbunătăți gradul de lichiditate pentru agricultori, ar crește accesul la finanțare și ar reduce evaziunea. Susținem și continuarea măsurii privind licențierea depozitarilor, concomitent cu asigurarea de noi spații de depozitare. Practic, asigurarea spațiilor de depozitare va conduce la evitarea vânzărilor imediat după recoltă, cu plata cash la marginea drumului, care nu sunt fiscalizate.

continuarea taxării inverse, prin care beneficiarul unei livrări de bunuri devi- ne cel care trebuie să plătească TVa ar fi o măsură fiscală menită să contribuie la reducerea evaziunii fiscale în agricultură – ultimele estimări la care am avut acces susțineau o reducere cu 30% a evaziuni fiscale la cereale.

ar ajuta, desigur și continuarea măsurilor de reducere a TVa în sectorul agri- col, prin reducerea efectivă a ratei sau prin alte forme de compensație sau prin returnarea unei părți de TVa către producător, pentru dezvoltarea exploatării. această măsură ar reprezenta un stimulent ca producătorul să își vândă marfa cu factură, dar nu ar putea fi implementată decât pe o perioadă limitată, cu acordul Uniunii Europene.

când vorbim despre schimbările ce ar trebui aduse reglementărilor din agri- cultură, ne-am dori, mai precis, înființarea unei burse pentru tranzacționarea ce- realelor, în care tranzacțiile să se facă în partide mari, în condiții transparente. De asemenea, credem că ar fi necesară o limitare a plăților în numerar în agricultură – spre exemplu, fermierii să fie obligați să încaseze contravaloarea recoltei prin in- termediul băncilor și tot prin bănci să fie realizate și plățile către angajați.

Vedem necesară și o definire clară a intermediarilor din agricultură din punct de vedere fiscal și controlul lor riguros de către autoritățile fiscale.

Promovarea dezvoltării rurale durabile. ca să putem discuta cu adevărat, însă, de o agricultură modernă, nu putem să nu includem în strategie și promovarea dezvoltării rurale durabile, ce poate amplifica potențialul agriculturii din România.

astfel, avem în vedere integrarea verticală și orizontală a activității exploata- țiilor și formarea de clustere, prin dezvoltarea lanțului scurt alimentar – încuraja- rea agricultorilor să își vândă direct produsele chiar în comuna, orașul sau județul lor. Prin vânzarea directă către consumatorii finali sau magazine, fermierii pot sări

IX. coNclUZII / 1253

1254 / caiet documentar 4 Agricultura

trepte în lanțul valoric, eliminând intermediarii și obținând un preț mai bun pen- tru produse. Repoziționarea în lanțul valoric – de exemplu, o crescătorie de porci poate investi în producția de mezeluri artizanale, ce pot fi vandute, ulterior, la un preț mai mare, sau, poate și într-un lanț de distribuție, ceea ce ar elimina complet intermediarii și ar crește și prețul de vânzare.

Nu ar trebui să fie ignorată nici înființarea de clustere, care pot crește randa- mentul, mai ales în condițiile în care nu toate companiile din cluster conțin ac- tivități agricole. Se urmărește crearea acelor sinergii necesare pentru intrarea pe noi piețe. De exemplu, clusterul ideal ar conține un producător, un distribuitor, un prelucrător și un magazin de desfacere.

Susținem, de asemenea, promovarea fermelor care pun accent pe impactul eco- logic redus și generarea de energie sustenabilă, dezvoltarea și implementare siste- melor de management modern pentru gestionarea firmelor și promovarea inovării prin colaborarea între universități și entități publice.

În concluzie

Din păcate, însă, și în agricultură, ca și în educație, orice investiție, cât de mică, se vede într-un interval foarte mare de timp. Și, așa cum se întâmplă de obicei, toți actorii implicați vor rezultate imediate, vizibile.

Dacă știm, însă, unde vrem să ajungem, și știm și calea, așa cum s-a văzut din pledoaria noastră, poate că ar trebui să lăsăm orice ezitare deoparte.

Și un ultim argument – efectele creșterii randamentului în agricultură se vor vedea în creșterea volumului exporturilor, ceea ce va avea un impact mare asupra PIB-ului și a bugetului de stat. ceea ce va însemna mai mulți bani pentru noi toți.

Ultima ora:

ObservatorAneta Bogdan: Meaning 2021

PoliticLudovic Orban, despre comunicarea în Coaliţie: Nu fac bine declaraţiile polemice, coeziunea în comunicare e esenţială

EconomieCorina Popescu: Electrica anunță finalizarea primei etape a fuziunii prin absorbție a celor trei companii de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului

ExternRobert Lupițu: Președintele Klaus Iohannis îl decorează pe ambasadorul american Adrian Zuckerman pentru implicarea în dezvoltarea Parteneriatului Strategic România – SUA

SocialVictor Negrescu: Recomandări pentru sprijinirea educației și reducerea decalajelor

EvenimenteRăzvan Orășanu: Vrem să creăm un program săptămânal – un soi de mix de conferințe dedicate subiectului și webinarii dedicate profesorilor, toate legate de digitalizarea în educație

CulturaCristina Popescu: ZIUA CULTURII NAȚIONALE. 150 DE ANI DE LA PRIMA SERBARE A ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

EditorialAneta Bogdan: Meaning 2021



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe