Vedem zilele acestea (de ceva vreme de fapt) reactii viscerale, nu doar pasionale ci indarjite spre extremism despre lume, politica, pandemie, despre tot ce se intampla. eu cred ca am ajuns la un punct de cotitura – materializarea socului anafilactic social… un soc cultural mai intai de toate.
Foarte multi oameni nu isi pot explica efectiv:

• de ce un liliac a infectat un om (pt ca oamenii au violat efectiv ecosistemele naturale)
• de ce a ajuns asta in Romania si pe glob asa rapid (pt ca demult traim o revolutie a mobilitatii extreme)
• de ce ne-a dat toata viata peste cap (pentru ca multe din sistemele si organizarea noastra sunt fragile si concepute pentru secolul trecut)
  iar apoi, de asemenea nu isi pot explica
• cum au reusit oamenii de stiinta sa decodeze virusul si sa creeze leacul in timp real
• cum ajunge acesta la noi printr-un lant logistic coordonat inter-continental
• cum intra in corpul nostru ceva atat de discret, isi face treaba si apoi dispare
  Este o lupta intre a intelege lumea intr-un sistem (“noua aici nu ni se va intampla nimic atat timp cat facem ce am facut dintotdeauna”) si altul foarte diferit (marketplace global, quantum computing, inginerie genetica, inteligenta artificiala).
  Iar o reactie atat de viscerala nu arata decat frica. Frica profunda. De a accepta timpurile, de a fi irelevant, de a fi lasat de izbeliste, de a fi folosit…e frica de disparitie, frica de moarte sociala!
  Ce realizam? Realizam ca platim:
• lipsa de educatie
• lipsa de interes in modernizarea societatii in ansamblu
• lipsa de coeziune
• lipsa de responsabilitate pe termen lung a politicienilor
  Lipsuri si lipsa. Ca oamenilor niciodata nu le e frica de bine ce o duc…
  Ma rog si tribunii de rigoare. Chiorii in tara orbilor. Sau doar ticalosii. Nici de ei nu ducem lipsa.