Pechea – „Apă bună”. Așa spune povestea: că numele satului înseamnă asta în limba turcă.

Dar acum un an, apa nu a fost bună cu oamenii. Le-a luat casele, lucrurile, animalele. Multora speranța.

La prima casă unde ne-am oprit atunci cu colegii, am găsit un băiat tânăr, bălai.
Casa lor fusese lovită din plin de apa rea.
Avea poate 16 ani. Îmbrăcat sărăcăcios, murdar de mâl.
Apa ajunsese până la ferestre, vițelul se înecase, iar curtea lor o grămadă diformă de nămol și necaz.
Ochii albaștri îi erau plini de o disperare mută, lipsită de cuvinte și de înțelegere.

Îmi e greu să descriu ce am simțit. Crescusem la Pechea. Eram necăjit. Dar, mai ales, furios.

“Apa bună” se face apă rea din motive precise: dacă nu ai diguri, amenajări hidrotehnice, un sistem de echilibrare a debitelor, dacă nu ai sisteme de alertă (sau măcar asigurări). Iar băiatul cu părul bălai ar fi trebuit să fie la școală, nu la lopată.

Atunci am jurat ceva.
Și săptămâna trecută ne-am ținut de jurământ. Am vizitat liceul din Pechea cu Daniel Ionel Hulpe, colegul meu de la Galați, și le-am spus celor 40 de copii din clasele a X-a și a XI-a că BCR va sprijini două burse de studii pe termen lung pentru cei care vor să devină ingineri hidrologi, geodezi sau ingineri de gospodărire a apelor.

A fost cea mai serioasă prezentare pe care am făcut-o vreodată. O bursă nu e mare lucru. Dar să-i văd pe tinerii aceia întrezărind o carieră cu sens, simțindu-se luați în serios și că cineva investește în ei – a fost revelator…

…Sunt sute de mii de tineri în satele noastre care nu așteaptă nimic altceva decât un simplu „cred în voi! cred că veți deveni ingineră , antreprenor sau ministru al construcțiilor publice”.

Și asta nu va face doar ca „apa bună” să nu mai devină vreodată apă rea. Asta va face să ne luăm soarta în mâini și să construim dig, școală, țară, generație.

Când am plecat, m-am oprit pe deal să îmi iau rămas bun și să binecuvântez satul.
Cerul era albastru precum ochii băiatului meu cu părul bălai.
Sper că este bine!