Ziua Tineretului e ziua viitorilor adulți: profesioniști, autori, reformatori, vizionari. Le sărbătorim entuziasmul, dar le ignorăm potențialul. Aș începe cu potențialul politic, motivul fiind acela că, până la urmă, el este sursa politicilor publice care se adresează (ar trebui să se adreseze, de fapt!) tinerilor.

Pe de o parte, structurile organizațiilor de tineret ale partidelor politice au fost progresiv supuse cercurilor tot mai „reci” ale seniorilor care au ales să se imunizeze în fața criticii, inovației și progresismului revendicat de cei tineri. Pentru mulți dintre veteranii politicii românești, orice tânăr care are un proiect politic este o amenințare: el poate strica o agendă de lucru, un grup de afinități, un lanț de datorii. Tânărul politician nu este privit de seniorii arenei politice ca un posibil partener, și nici ca un succesor: ci ca un înlocuitor primejdios, ca un posibil ocupant de scaun.

Pe de altă parte, marginalizarea tinerilor în politica românească vine la pachet cu maniera parșivă de a-i face dependenți de seniori, prin finanțarea organizațiilor teritoriale ale filialelor de tineret de către „partidele-mamă”. Tocmai de aceea, legea 334/2006 ar fi trebuit să instituie un cadru legislativ sustenabil pentru autonomia financiară a tinerilor, care trebuie să facă politică nu pentru seniorii lor, nici pentru vreun grup de privilegiați, ci pentru generația lor și a celor de la care preiau nu un partid, ci o societate, o lume de continuat și de dezvoltat. O problemă pe care am abordat-o și în raportul pe care l-am scris pentru a analiza evoluția electorală a PSD (2016-2019) este aceea că organizațiile de tineret sunt reduse la rolul unor entități lipsite de putere și relevanță. Despre tineret discutăm în ziua de 2 mai și în campaniile electorale, când calculele ne arată că noile generații sunt bazinul electoral cel mai neglijat și nefidelizat, în ciuda faptului că stânga a fost și rămâne polul de conștiință ideologică al tinerilor.

Segmentul tinerei generații, slab reprezentat politic și social, se confruntă cu o paletă largă de crize. Este vorba de gradul de ocupare, accesul tardiv pe piața muncii, precaritatea slujbelor, chiar și pentru cei cu studii universitare, accesul la educație și la actul cultural, la sănătate (o mare problemă în rândul tinerilor), discriminări de felurite feluri.

Încă ceva. La 2 mai 1864, cu mult înainte ca societatea noastră să cunoască Ziua Tineretului, Alexandru Ioan Cuza decreta dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformei agrare, reformei electorale şi celorlalte reforme preconizate de domnitor şi de guvern. Depinde de noi dacă păstrăm ziua aceasta ca o veșnică reînnoire a opoziției dintre „rezistenți” și „reformatori”, dintre „nou” și „vechi”. Astăzi, noul e indezirabil, iar vechiul tot mai descurajator. Între aceste două lumi, tinerii identifică o societate în care nu se regăsesc și una în care nu li se face loc. Într-un asemenea cadru, orice sărbătoare a tineretului e doar un obicei de calendar.