de Ionuţ Vulpescu

Am scris des în ultima vreme despre faptul că toată campania mediatică în jurul „Cuminţeniei Pământului”, felul în care a fost manipulată, iar imaginea lui Brâncuşi folosită pentru promovarea unor personaje altminteri „apolitice” şi foarte „civice”, au făcut un mare rău receptării artistului şi relaţiilor lui cu spaţiul public.

Realitatea ne confirmă mai repede decât aş fi vrut: nu cred că sunt mulţi români care au aflat că John Constantin Brâncuşi Moore, fiul lui Constantin Brâncuşi, a decedat pe 11 noiembrie, adică în urmă cu două săptămâni, la vîrsta de 82 de ani, la Paris. Demagogia Guvernului, aflat faţă în faţă cu opera lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia Pământului”, a făcut, printre altele, ca nimeni să nu fi fost impresionat de această ştire. Nici moştenitorii operei lui, care tocmai se bucurau visând la zerourile de pe cecul ce urma să vină. Nici avocaţii care i-au reprezentat. Nici criticii de artă. Nici artiştii. Nici măcar revistele de can-can, cu toate că John Constantin Brâncuşi Moore a fost un foarte bun fotograf la cabaretul Crazy Horse din Paris.  Unii ar invoca misterul paternităţii lui John Constantin Brâncuşi Moore. Nu este o scuză. Recunoscut sau nu – adică un act administrativ care a lipsit în multe alte cazuri celebre – este fiul lui Constantin Brâncuşi, a fost un artist, o legătură cu un trecut tumultuos, plin de semnificaţii, parte a vieţii marelui sculptor. Nu am ştiut să ni-l apropiem, să-l integrăm în climatul nostru cultural.

Cineastul Ionuţ Teianu, stabilit la Paris din 1991 a făcut despre John Constantin Brâncuşi un documentar  emoţionant: „În căutarea tatălui pierdut”, pe care vi-l recomand să-l vedeţi. Să-i fie ţărîna uşoară!