Anul acesta aduce un mărțișor altfel. El încă are puterea de a simboliza speranța și dragostea dintre oameni, acum, când lumea are atât de multă nevoie. Mărțișorul căruia i-am făcut loc în patrimoniul intangibil al umanității trebuie astăzi să ne amintească de sensul mai larg al creativității și spiritualității: arta are două vocații robuste de care secolul XXI nu se poate lipsi. Un potențial terapeutic uriaș și o capacitate de reziliență, respectiv rezistență, în fata violenței și a propagandei. Îmi amintesc de dialogul, pe care îl credeam irepetabil, în istorie, dintre Picasso și un ofițer al Gestapo. Ofițerul l-a întrebat: „Tu ai făcut asta?” Iar Picasso i-a răspuns, fără să stea pe gânduri: „Nu, tu ai făcut-o”. Episodul visceral, inuman, al bombardării Guernicăi nu era numai un imaginar politic. Era o realitate imediată, distructivă, impardonabilă. Arta e martorul cel mai intim al istoriei noastre. Ne-am fi dorit să nu mai existe niciodată o Guernica, să nu mai existe artă inspirată din suferința, să nu mai existe ideologie care maschează tiranie. Noua Guernica e Kiev. De Mărțișor, îmi doresc ca mitul din spatele acestei sărbători să readucă lumina bună a inimii și solidarității între noi. Se spune că Soarele a coborât pe Pământ în chip de fecioară preafrumoasă, dar un zmeu a răpit-o. În ziua aceea, lumea a căzut în necaz și durere. Copiii nu s-au mai jucat, natura nu și-a mai strigat libertatea. Un tânăr si-a riscat viața și a eliberat fata, după o luptă de zile întregi cu forța răului. Soarele a ajuns din nou pe cer. Sângele eroului, de pe zăpadă, a dat culorile mărțișorului. Jertfa și speranța au readus între oameni bucuria. Îmi doresc ca puterea acestei sărbători să nu rămână un mit și, foarte curând, cineva să ne pună Soarele la loc, pe cer, deasupra pământului de la Est. Pace nouă!